FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum faci rost de pornografie în pușcărie

Am fost în patru închisori diferite în cei 14 ani din sentință și am văzut aceleași copii alb-negru de reviste porno.
Ilustrație de Deshi Deng

În multe închisori, cea mai de preț marfă nu e tutunul și nici drogurile tari, ci pornografia. Nu toată lumea fumează sau se sparge, dar orice deținut din închisoare se masturbează, din cauza singurătății, a poftelor sexuale sau, pur si simplu, pentru că se plictisește. Pe durata încarcerării mele de 21 de ani, cel mai greu mi-a fost fără compania unei femei, cu atât mai mult cu cât în închisoarea federală nu am avut dreptul la vizite conjugale.

Publicitate

Cele mai comune forme de pornografie din închisoare sunt revistele porno trase la xerox, deși circulă și reviste de modelling, care nu conțin nuditate. Ocazional, sunt aduse reviste de porno hardcore, de către ofițerii corecționali care vor să mai câștige un ban în plus. Dacă ai o revistă întreagă, o poți vinde deținuților cu până la 200 de dolari, în funcție de condiția în care se află. Cine cumpără originalul face copii alb-negru și le vinde la 20 de dolari bucata. Copiile cu anumite pagini sau imagini pin-up sunt vândute individual, iar deținuții deseori fac schimb de „fete", atunci când se plictisesc.

Citește și: Cosmin Bumbuț a fotografiat camerele în care deţinuţii sunt vizitaţi de concubine

Cealaltă formă populară de divertisment sexual sunt pozele de pe net, pe care prietenii sau familia din exterior le printează și le trimit în teanc, prin poștă. Un DVD porno este extrem de rar în pușcărie și poate aduce câteva sute de dolari ofițerului care l-a băgat. Telefoanele care au clipuri porno deja descărcate se vând de la 500 de dolari în sus.

Din moment ce majoritatea închisorilor au interzis pornografia, deținuții se dau peste cap ca să-și păstreze și să țină ascunse colecțiile. În funcție de regulile fiecărei instituții, pedepsele pot varia de la confiscarea materialului la izolare, transferuri disciplinare și noi acuzații pentru introducerea sau posesia de materiale sexuale explicite. Unele închisori au făcut până și masturbarea (chiar fără pornografie) o infracțiune.

Publicitate

Ca să ne facem o idee despre felul în care pușcăriașii împart pornache în zilele noastre, am vorbit cu câțiva deținuți din închisorile din Statele Unite. Am vrut să aflăm cum se face rost de materiale porno, cum se distribuie printre ei și cum e să ascunzi ceva de care americanii liberi se bucură în fiecare zi.

Deținutul I
31 de ani
Sentință de 10 ani pentru trafic de metamfetamină

Sunt tipi în închisoare care trăiesc bine din traficul cu pornache. Au clienți regulați deoarece, pentru unii, e o dependență. Aveam o revistă „ Just 18" din 1999 pe care obișnuiam să o închiriez, destul de ponosită și cu pagini lipsă. Prețul era de patru timbre, cam un dolar jumătate pentru 30 de minute. Asta poate deveni cam costisitor pentru un onanist serios. Unii tipi, considerați dubioși, au probleme cu masturbarea, gen probleme de dependență, iar eu încerc să mă țin departe de ei. Am vândut revista pentru 100 de dolari chiar înainte să mă transfere la o altă închisoare.

Citește și: Am vorbit cu deținuții de la penitenciarul Aiud despre libertate

La o altă închisoare, un tovarăș avea o copie Buttman. Revista asta era păstrată intactă, într-un chiloțel de plastic. El a vândut-o cu 200 de dolari înainte să iasă. Un alt tip de aici tocmai ce a fost transferat de la FCI Texarkana la Beckley pentru că a încercat să bage pe ascuns un calculator. Îl închiria cu cinci dolari pe oră și avea sute de filme porno descărcate. Când a fost prins, a ajuns din nou în instanță și a mai primit șase luni la sentința lui.

Publicitate

Oamenii mai vând și poze trimise de prieteni sau familie. Trimit un teanc de poze, iar deținuții dau cu trei sau patru timbre fiecare poză. Unii se satură de aceeași imagine și se mai fac schimburi. Am văzut deținuți care deveneau așa infatuați de imagini, încât se comportau de parcă chiar erau prietenele lor.

Deținutul II
46 de ani
Sentință pe viață pentru trafic de droguri

Blacktail, De'Unique, Penthouse, Playboy, Buttman, Freaky Girls, Video Illustrated: noi numim toate revistele astea „cărți de futai", „reviste profesioniste" sau „ short eyes". Pe stradă, prețul unei revistei e în jur de 10 dolari, dar în închisoare noul număr de la Blacktail poate costa de la 200 la 300 de dolari . Aceste reviste sunt de contrabandă și se confiscă dacă sunt găsite. Se poate chiar să-ți facă un raport de incident sau să fii supus unor investigații sau băgat la izolare. Ca să-ți protejezi materialul, trebuie să înlocuiești coperta cu una de la o revistă normală.

Când vindeam reviste, trebuia să număr personal paginile, pentru că jur că aștia sunt atât de șireți, încât rup paginile fără să îți dai seama. Chiar dacă te prinzi, oricum nu ai cum să afli cine a luat o pagină, de aceea eu le închiriez doar la câțiva și mereu număr paginile înainte și după, ca să evit neînțelegeri.

Am o poză cu o tipă mai exotică, cu niște floci cârlionțați și un vibrator în gură. Privirea din ochii ei spune totul, plus poziția care te invită să o satisfaci. Am dat o pungă de cafea pe ea și nu o împrumut la nimeni. Mă gândesc să scriu ceva vag pe spatele pozei, gen „New York", în caz că îmi dispare poza în vreo razie. Trebuie să fii prost tare să-ți scrii numele pe poză, dar i-am văzut pe unii care scriau și seria de înregistrare pe posesiunile cele mai de preț.

Publicitate

Deținutul III
38 de ani
Sentință de 18 ani pentru jaf la bancă

Am fost în patru închisori diferite în cei 14 ani din sentință și am văzut aceleași copii alb-negru de reviste porno. Sunt din ce în ce mai rele (din punct de vedere al calității copiei), dar eu tot le cumpăr. E cel mai apropriat lucru pe care îl am de a fute o păsărică. Sunt mai multe modalități ca să le bagi înăuntru, cum ar fi poșta specială. Dar principala modalitate este cea clasică: prin intermediul polițiștilor și a ofițerilor corecționali. Ei le pun coperți false și le aduc cu restul revistelor.

Citește și: M-am infiltrat undercover în cea mai dură închisoare din America

Cele alb-negru nu sunt periculoase. Nu se leagă niciun polițist de tine, pentru că știu că n-ai mai avut parte de păsărică de când era Bush președinte, așa că te lasă să le ții. Dacă omul care are o sentință pe viață și o obsesie sexuală pentru pornostarul Pinky, atunci nu vrei să fii tu ăla care se pune între ei doi.

Nu există porno pe net la închisoare. Nu avem acces la nimic înăuntru, așa că asta iese din schemă. Am avut ocazia să stau pe un telefon cu display acum câțiva ani, într-o altă închisoare. M-am uitat la atât de mult porno, încât era să fac atac de cord. Oamenii foloseau telefonul pentru diverse activități ilegale, dar eu doar voiam să mă uit la filme porno. Ei erau cu chestii de genul: „Poți vedea mașina de pază pe google earth", dar eu aveam alt film.

Publicitate

Deținutul IV
40 de ani
Sentință de 35 de ani pentru crimă organizată

Când ești închis în jungla asta de beton, singura ta prietenă e „Manuela", mereu la dreapta ta și oricând gata de acțiune. Când am intrat la bulău, nu erau decât reviste erotice cu modele gen Buffie the Body, Maliah, Coco, Rosa Acosta sau Vida Guerra. Tipii se băteau pentru poze exclusive cu aceste doamne. Făceam schimb de reviste înainte de culcare și ne descărcam de griji, cu o labă.

Când s-a mutat un tip la noi în celulă, aveam o cutie întreagă de dvd-uri. Am pus un dvd-player într-o cutie, sub chiuveta noastră, gen un separeu cu un scaun și o perdea, iar tipii stăteau la coadă nerăbdători să intre. Am poreclit-o „camera Boom Boom" și era chiar lângă locul unde jucam poker. Aveai câte un pic din ambele lumi și puteai să-ți alegi viciul.

Cu siguranță, asta e o afacere profitabilă înăuntru, iar eu sfătuiesc pe oricine de aici, ca atunci când se simte copleșit de probleme, să ia o revistă, șervețele și lubrifiant, să pună un prosop la fereastra celulei și să-și facă treaba. După ce termini, e mai bine, măcar până ajungi acasă la adevărata treabă.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața în închisoare:
Cum e să ajungi la închisoare, după ce-ai copilărit în orfelinatele din România
Cum mi-am pierdut piciorul în penitenciarul Jilava, din cauza medicilor
Gardienii din penitenci are văd o groază de rahaturi