Umblă vorba că primul semn că ai început să îmbătrâneşti este atunci când nu mai înţelegi trendurile faşioniste. Eu, de bin' de rău, am puţin peste 26 de ani, sunt biologic tânără, cum ar veni, dar am avut tot timpul problema asta, să nu înţeleg pe deplin moda.
Şi nu, nu mă consider ceva expertă şi nici nu cred că deţin adevărul absolut în materie de ce e ok să porţi şi ce nu.
Dar să fim serioşi, există printre noi nişte ţoale şi accesorii care încep să te facă să te întrebi cu ce ai greşit. Anul ăsta zici că s-au înţeles toţi să bage-n stock tot ce era mai urât prin anii '90 şi începutul anilor 2000.
Profit de ocazie, ca să-ți prezint, mai jos, crema rateurilor din moda verii anului 2016.
Încă nu aveam buletin ultima dată când zgarda asta de plastic era considerată un articol fashion, dar şi la momentul respectiv mi se părea urâtă cu spume. În caz că nu ştiai, la sfârşitul secolului 19, chokerul negru sau roşu era asociat cu prostituţia, iar prin anii '30, chokerul negru era un simbol al lesbianismului. Între timp, prin anii '90, a devenit un trend care a murit destul de repede şi tipele goth au rămas singurele care au continuat să-l includă în vestimentaţie. Acum este iarăşi super popular.
Mereu m-a amuzat cum accesoriile specifice rockerilor au început să devină dintr-o dată „la modă". În liceu, când mă credeam super rebelă şi purtam numai negru, cranii şi ţinte, lumea se uita scârbită la mine. Şi pe bună dreptate, chiar eram penibilă. Apoi, peste noapte, au devenit populare genţile de piele cu ţinte, bocancii negri cu catarame şi ţinte, craniile, gecile de piele cu ţinte pe umăr, tricourile cu legende ale rockului şi aşa mai departe.
Citește și: Am fost la târgul de modă care arată cum o să se îmbrace bărbații în următorii ani și-am râs
Anul ăsta sunt chockerele, adică o zgardă dintr-un plastic ieftin care te duce cu gândul la cele mai dubioase fetishuri. Serios, nu pot să iau în serios pe cineva care se crede „fashion" cu mizeria aia la gât.
E o dungă care, din depărtare, arată a jeg. De fiecare dată când văd pe una cu aşa ceva la gât, simt nevoia să-i ofer un şerveţel.
De fiecare dată când văd pe cineva cu borsetă, îmi amintensc de Jamie din filmul Eurotrip. Ştii tu, tipul ăla care nu renunţa la borseta lui nici când înota.
Niciodată nu am considerat borseta un accesoriu pe care să-l poţi include într-o ţinută mai de doamne-ajută. Există câteva situaţii în care este perfect acceptabil să porţi borsetă: când eşti un turist străin de peste 60 de ani şi vrei să vizitezi România, dar totodată vrei să fii sigur că nu te buzunăreşte nimeni. Sau când eşti vânzător în piaţă şi îţi trebuie un buzunar spaţios în care să pui banii şi seminţele.
Citește și: Ce am învățat despre moda anilor 70, după coperțile artiștilor români
În schimb, borseta a devenit un accesoriu de sine stătător. Practic, e un buzunar mai mare în care poţi băga chestii şi care poate înlocui o geantă. Chestia e că muierile o poartă în acelaşi timp cu o geantă şi nu pricep de ce. De ce te-ai plimba cu două chestii după tine care fac fix acelaşi lucru?
Nu e vorba de brăţări sau ceva pe care să le combini între ele. E ca şi cum ai purta două ceasuri de mână. Pe lângă asta, sunt urâte şi arată fix ca alea purtate prin anii '90, dovadă clară că hipstereala n-are moarte.
Laba piciorului este cea mai puţin sexi parte a corpului, asta dacă nu ai vreun fetish dubios. Oricât de mult te-ai chinui să o accesorizezi, nu o să pară mai sexi. Ca idee, dacă ai picioare urâte, sunt şanse (nu mari, dar există) ca lumea să nu observe mai deloc acest aspect. Însă, dacă încerci să pui bijuterii pe degete şi pe gleznă, o să atragi mai multe priviri spre picioarele tale mutante decât ţi-ai dori. Şi da, toată lumea va observa că-s urâte, cu tot cu bling-blinguri.
Cred că asta mă şi enervează: că atrage priviri şi mă determină să mă uit la picioarele oamenilor. Lanţul şi inelul de picior la femei este echivalentul sandalelor cu ciorap la bărbaţi. Cândva, întâlneai aşa ceva doar la femei trecute de 50 de ani, care aveau impresia că sunt cool dacă poartă şlapi de casă şi lanţ pe un picior.
Acum, în schimb, le vezi tot mai des şi în nişte combinaţii de-a dreptul greţoase. Adică sandale încărcate până la refuz de paiete şi alte bling-blinguri, unghii vopsite în nu ştiu câte culori şi, evident, nişte bijuterii. Ca să pară că te-ai încălţat cu un brad de crăciun pe fiecare picior.
Moda cu blugii rupţi nu este o noutate şi aş fi ipocrită să nu recunosc că şi eu deţin câteva perechi. Chestia e că ruptura din pantaloni a evoluat în aşa hal, de la an la an, încât a început să fie dominantă. În sensul că se vând şi poartă blugi cu mai multă gaură decât material.
Nu pot să nu mă întreb, de fiecare dată când văd nădragii ăstia pe stradă, „De ce?". Nu ţin de cald dacă bate vântul, nu te ajută nici dacă sunt o sută de grade afară, că tot aşa ţi se încing picioarele-n ei. Nici nu arată extraordinar, ca să zici că aşa se poartă şi trebuie să faci sacrificii, pentru că moda e viaţă. E pur şi simplu o gaură strâmbă care pleacă de la buzunare, până jos la gleznă.
În aceaşi categorie intră blugii tăiaţi cu cutterul. Sau cu foarfeca. Când eram prin liceu, nu-mi permiteam să-mi cumpăr blugi rupţi, aşa că improvizam şi îi tăiam pe toţi în zona genunchiului. Am avut un an în care i-am tăiat pe toţi şi nu i-am mai purtat, că arătau oribil. N-aveau aspectul ăla de despicat şi se vedea de la o poştă că am băgat foarfeca-n ei.
Acum îi găseşti în magazine şi nu-s nici ieftini. Pe cuvântul meu, i-am luat la purecat, să văd dacă au vreo cusătură, un imprimeu, ceva, orice care să-mi demonstreze că nu sunt nişte blugi normali tăiaţi cu o foarfecă şi vânduţi la suprapreţ.
M-am înşelat, sunt blugii mei improvizați din liceu, ceea ce foarte trist. Nu că se vând, e trist că se cumpără cu trei mâini odată.
Îmi pare rău, dar şi de data asta sunt nevoită să fac o paralelă între copilăria mea şi moda actuală. La vremea respectivă nu-mi amintesc să fi văzut vreodată genul ăsta de tricouri prin magazine. În schimb, îmi amintesc de ele mai degrabă ca de o chestie specifică copiilor şi nu de un trend. Practic luam nişte tricouri vechi şi, cu ajutorul părinţilor, le tăiam la bază în franjuri. Mai departe, luam franjurile şi le înodam. Sau aplicam nişte mărgele. Cum să zic, era un fel de lucru manual din care rămâneam cu ceva drăguţ.
Îţi dai seama că m-a bufnit râsul când am văzut tricouri de genul gata făcute în magazine. Nu te gândi că sunt modificate sau readaptate. Nu. Sunt fix aceleaşi tricouri tăiate cu foarfeca şi înodate la capete. Bineînţeles, nu sunt vândute pentru copii, ci pentru femei adulte. Ştii tu, femei care ar putea să şi le croiască singure şi nu ar afla nimeni despre chestia asta.
Dar nah, vorba aia, moda se reinventează mereu. Deci nu e o surpriză că o chestie pentru copii a devenit acum parte dintr-o ţinută faşionistă din 2016.
Din punctul meu de vedere, saboţii sunt cea mai oribilă încălţăminte care s-a inventat de când a învăţat omul să meargă pe două picioare. Sunt voluminoşi, greoi, fac zgomot în contact cu asfaltul şi au aspect de papuc neterminat. În patru cuvinte, sunt urâţi cu spume. Cred că singurele persoane care pot purta saboţi fără să pară ciudate sunt asistentele medicale. În rest, nu există nicio scuză. Dacă cumva ai apucat să-ţi cumperi o pereche, pentru că ai observat că sunt „la modă", te rog fă-ţi un bine şi poartă-le prin casă.
În România, şlapul în sine nu s-a demodat niciodată. Că e vorba de flip-flopi, crocks, d-ăia de cauciuc sau mai ştiu eu ce modele există, toţi arată greşit pe o ţinută care nu are legătură cu vacanţa la mare. Însă saboţii sunt de o urâţenie colosală, în mod special ăia de lemn care sunt pe val acum, şi designerii tot insistă odată la câţiva ani să-i reintroducă în trend.
Probabil că reprezintă singurul articol vestimentar care nu poate fi combinat cu absolut nimic, încât să arate măcar decent.
Urmărește VICE pe Facebook
Citește și alte chestii despre modă:
M-am îmbrăcat ca o idioată la Săptămâna Modei din Londra, ca să văd cât de ușor e să impresionezi bloggerii de fashion
Freza lui Băsescu e la mare modă în Asia
Internetul dictează moda străzii sau e invers?