Cum arată festivalul In Transylvania, în ochiul furtunii

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cum arată festivalul In Transylvania, în ochiul furtunii

M-am săturat de clișeele de festival, așa că m-am dus cu patru zile înainte la ăsta.
29.10.15

Mereu am fost curios cum arată un festival dincolo de montajele comerciale și de clișeele uzuale cu care îți inundă newsfeed-ul. De-asta m-am dus la In Transylvania, cu patru zile înainte de event, ca să fotografiez cum arată lucrurile înainte și după furtuna de trupe, petrecăreți și lumini.

Totul a avut loc într-o zonă spectaculoasă, unde n-ajungi ușor, numită Drăguș - Sâmbăta, care ar fi lângă „adevăratul izvor al lui Arsenie Boca". A ținut trei zile, în care oamenii s-au destrăbălat pe tot felul de trupe de muzică electronică și rock, la poalele unei pârtii și, evident, și-au făcut selfie.

Publicitate

Dacă te uiți la pozele pe care le fac oamenii la festivaluri, zici că-s toate făcute la aceeași petrecere, au aceeași dezlănțuire, aceeași exaltare, ca un fel de supapă de fericire temporară. Am fost curios să aflu ce e-n spatele acestei atmosfere, așa c-am fotografiat sunetiștii, luminiștii, voluntarii, alpiniștii utilitari și electricienii care-ți fac distracția ta posibilă. Așa am surprins o lume nouă, unde vezi cum organizarea evenimentului durează mai mult decât tot festivalul în sine și poate te gândești de două ori înainte să te plângi aiurea de oamenii de acolo.

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi mai multe fotografii ale lui Sorin Vidis pe siteul său, dar și în articolele Oina a fost aleasă sportul național al României, dar puțini români știu ce-i asta și Oina este o tradiție românească ce prinde la fel de bine la femei ca ia.

Citește mai multe despre festivaluri:
Ghid de festival pentru cei peste 20 de ani
Toate tipurile de persoane enervante pe care le întâlnești la festivaluri
Top 10 cele mai faine festivaluri de muzică din străinătate, la care ar trebui să mergi vara asta