​Fotografii tulburătoare cu genocidul minorității Rohingya din Birmania

Când am cunoscut-o pe Anjuma, stătea pe un divan într-un colț al colibei ei de bambus, cu o cârpă pe față. Scâncea și se uita la grupul de copii care își băgau nasul pe fereastră să se uite la ea. Copiii încearcă să audă ce spune, dar n-au nevoie să facă asta. Anjuma nu mai poate vorbi, din cauză că fața îi e mâncată de cancer după ce a petrecut ani de zile în tabăra Dar Paing. Are 22 de ani.

Anjuma e membră a minorității Rohingya din Birmania. Comunitatea e adeptă a unei ramuri sufite a Islamului sunnit și, din acest motiv, e persecutată sistematic de majoritatea budistă. Când Anjuma avea 18 ani, în statul Rakhine au izbucnit violențele, iar localnicii budiști au ars casele comunității Rohingya. În urma violențelor și-au pierdut viața 192 de persoane, iar 140 000 de copii, femei și bărbați Rohingya au fost înghesuiți într-o tabără unde au locuit în ultimii patru ani.

Am întrebat-o pe sora Anjumei de ce nimeni n-a transferat-o pe Anjuma la spitalul general Sittwe. Mi-a răspuns că „doctorii Rakhine o vor omorî înainte de vreme".

Revin la patul Anjumei ca să-i cer părerea și o găsesc cu brațele subțiri încrucișate.

„Crezi că doctorii Rakhine te-ar ucide?"

Dă din cap aprobator și apoi nu mai zice nimic. Anjuma e absolut sigură că va muri mai rapid la un spital decât în propria colibă unde supraviețuiește cu două mese amărâte pe zi.

Același sentiment e împărtășit și de cei 140 de mii de Rohingya care trăiesc în tabără. După scoaterea din tabără a organizației Doctori Fără Frontiere în 2014, teoria că medicii oficiali Rakhine ar fi complice la genocid s-a răspândit în toată comunitatea. O crede și fostul avocat și lider al comunității Rohingya U Kyaw Hla Aung.

„E adevărat că noaptea le dau pacienților tratamente greșite ca să-i omoare, a zis el. În acești patru ani, au fost uciși aproape o sută de pacienți. Nicio persoană nu se mai întoarce acasă. La spital ajung doar cadavrele."

Există clinici mobile ale departamentului de sănătate, deschise trei zile pe săptămână. Dar pentru mulți nu sunt de ajuns cele douăzeci de minute de consultație. Totuși, nimeni nu vrea să meargă la spital, de teamă că va fi eutanasiat.

Între timp, numărul bolnavilor continuă să crească, după ce furtunile le-au dărâmat oamenilor adăposturile. În tabără, oamenii sunt neîncrezători și disperați după o fărâmă de demnitate.

O femeie Rohingya își ține în brațe fiul bolnav într-un camion care o duce de la clinică până la coliba ei de bambus. Călătoria durează o oră.

La patru luni după ce Liga Națională pentru Democrați condusă de laureata premiului Nobel Aung San Suu Kyi a câștigat alegerile, apelurile de încetare a persecuției minorității Rohingya n-au primit niciun răspuns. Inițiativa Internațională împotriva Crimelor de Stat a emis în luna noiembrie 2015 un raport care susține că Rohingya se confruntă cu ultimele etape ale unui genocid sponsorizat de stat.

Mulți dintre refugiații care ajung în Australia sunt Rohingya persecutați care au reușit să fugă din Birmania. După cum a scris în 2015 Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN): „Persecuția prelungită a comunității Rohingya a avut ca rezultat cel mai mare număr de refugiați de la războiul din Vietnam încoace."

În timp ce guvernul birmanez pare hotărât să continue politica exterminării tăcute, Australia continua să-și păstreze indiferența, iar oamenii ca Anjuma vor continua să moară pe capete.

În mod tragic, Anjuma a murit în tabără în data de 28 martie 2016, la două luni după ce I s-a făcut fotografia de mai sus.

Dacă vrei să afli mai multe despre Rohingya, uită-te la documentarul nostru

Lăsați să moară: Minoritatea Musulmană din Myanmar.

Urmărește-o pe Mridula Amin pe Instagram.

Rohingya nu au parte de educație, nu se pot organiza politic și nu au dreptul la cetățenie birmaneză. Sunt o comunitate lipsită de speranță.

Hasina Begum, 23 de ani, e însărcinată pentru a doua oară. Primul ei copil a murit în patru zile, după ce a contractat hepatită.

Hasina poartă un Thabiss, o amulet musulmană pentru noroc.

Au trecut opt luni de când în Dar Paing n-au mai sosit ajutoare alimentare. Cum nu sunt înregistrați în Programul Mondial Alimentar, membrii comunității se bazează pe donator și agricultură, dar abia reușesc să îmcopească două mese pe z.

Rehena și cei patru copii ai ei trăiesc în această colibă, unde femeia a născut acum 14 zile. O furtună de acum câteva luni le-a distrus toate bunurile. Rehena își crește copiii singură, după ce bărbatul a părăsit-o pentru o altă femeie.

Sura Khati, 65 de ani, a fost de trei ori în ultimele șase luni la spitalul Sittwe, să-și trateze o infecție la gât. Deși a fost diagnosticată și i s-au făcut raze X, n-a primit niciun fel de tratament.

140 000 de copii, femei și bărbați rohingya au fost introduși cu forța în tabără în 2012 și locuiesc acolo de patru ani.

Saed Ahmed, 70 de ani, cu nepotul lui, Arfat Husain, 4 ani. Casa lui Saed a fost distrusă de o furtună. „Ne e frig, furtuna ne-a luat toate hainele", a zis bărbatul.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre genocide pe VICE:
Genocidul din Armenia se găseşte doar pe net
Rusia probabil nu va vorbi despre genocidul care a avut loc în Soci
Cum trăiesc bosniacii alături de sârbi, care au executat 8 000 de conaţionali de-ai lor