Publicitate
Chestii

Cum făceam trocuri prin Moldova anilor '80, cu cărți de joc erotice cumpărate de la surdomuți

Tu ce schimburi făceai, când erai copil?

de Mitoș Micleușanu
10 Februarie 2016, 8:33am

Mitoș, în mijloc, alături de Radu, fratele, și vărul Florin

Eu am crescut în Chișinău și, pentru un copil fără prea multe repere sociale externe Uniunii Sovietice, totul era „minunat‟. Țin minte, de exemplu, că rușii aveau niște reviste, Știința și Viața sau Tânărul Tehnician, din care decupam poze mici, alb-negru, cu mașini și le lipeam într-un caiet. Aveam mai multe caiete sau albume cu tot felul de fotografii, tehnică militară, automobile, motociclete.

Un coleg de clasă avea un frate plecat în străinătate, care îi mai trimitea reviste color. Asta era o raritate prin '86. Țin minte ziua în care colegul ăsta al meu a adus la școală câteva pagini color dintr-o revistă străină cu mașini: a fost un adevărat festin estetic.

Citește și Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală

Când un alt coleg de generală a adus un poster mototolit din Playboy, iarăși a fost un deliciu. Ne-am adunat toți băieții în jurul lui și țin minte că, mai târziu, i-am dat nu știu ce casetă audio pentru acel poster. Apropo de muzică. La liceu ascultam rocăreală, era un studiou de înregistrări în centru, unde iarăși rușii controlau situația. Aveau de toate, dar în special avangarde rusești de pe vremuri: Kino, Nautilus Pompilius, Hui Zabei, Grebenshikov. În anii ăia, ascultam Jean Michel Jarre, Deep Purple, Accept etc. Guilty pleasures: Modern Talking și Bad Boys Blue.

În vremea aia, făceam tot felul de trocuri. De exemplu, am schimbat niște magneți și niște lentile masive, care se găseau destul de ușor, pe niște pagini color cu reclame la Cadillac sau Pontiac din reviste americane.

Mitoș, în antrenament pentru a se deprinde cu greutățile vieții

Restul era alb-negru, inclusiv cărțile de joc erotice sau pornografice, care circulau pe sub mână. Pe la piață, dacă nu erai minor, le puteai cumpăra de la surdomuți. Era o rețea bine organizată, pe tot teritoriul URSS, de surdomuți care vindeau calendare, cărți de joc pornografice etc.

Filosofia era simplă: pe surdomut nu-l puteai interoga la Miliție, era o bătaie de cap în plus. Trebuia să ai în secție pe cineva care să traducă limbajul surdomuților, surdomuții refuzau să scrie, sub pretextul că sunt analfabeți și tot așa. Era aproape imposibil pentru Miliție să rezolve „problema".

Trocul vieții mele

Mitoș, primul din dreapta, în clasa a VIII-a

Eram prin clasa a șaptea, deci prin 1985. Ai mei aveau o bibliotecă mare, cu de toate. Literatură universală, medicină, dar și chestii legate de sport sau militărie. La un moment dat, am găsit la taică-miu pe un raft o carte scoasă la xerox și capsată, cu tehnici de luptă „Spetznaz‟: trupe rusești de elită, antitero etc.

Era un manual dement, tot felul de „proceduri mortale", inclusiv cum să omori cu mâinile goale, unde să aplici loviturile, cum să fracturezi oase, tehnici de luptă cu cuțitul... Era plină cu imagini și scheme: luptători în alb și adversari în negru („the bad guys").

După ce am cercetat-o vreo două zile mi-am zis că tre' s-o duc la școală, s-o arăt băieților neapărat. Era prea tare. Deci am luat-o într-o zi la mine și după ore am scos-o la înaintare. S-au adunat cu toții, buluc. Evident că unii mi-au propus deal-uri, inclusiv să le-o vând, dar le-am explicat că dacă dispare din casă, mă omoară taică-miu.

Citește și Fotografiile avangardiste care au ajutat la răspândirea comunismului sovietic

La un moment dat, un coleg îmi zice: „Auzi, am o carte foarte tare, nu se găsește așa ușor, sunt povestiri de groază super tari‟. Îmi știa punctul slab: mie îmi plăcea tot ce era mai horror, de la filme la cărți. M-a făcut curios. Cum liceul de Arte avea și un cămin anexat (era școală-internat), colegul a dispărut trei minute și s-a întors cu cartea. Ediție faină, coperți tari. Citesc titlul: „Edgar Allan Poe: Povestiri‟.

Nu mai auzisem de Edgar Poe. Îl întreb pe colegul meu: „Ce-i cu asta? Nu fac niciun troc, e manualul lu' taică-miu‟. La care colegul ăsta îmi zice: „Răsfoiește un pic. Poate te răzgândești‟.

Cum e să ai un deja-vu cu Edgar Allan Poe

Mitoș, cel în jachetă bej, într-o hoinăreală din copilărie

La un moment dat, cercetez cuprinsul și văd acolo un titlu: „Masca morții roșii". Ceva mi s-a părut mie ciudat, dar nu mi-am dat seama ce anume. Deschid la pagina respectivă și citesc primele rânduri. Și am o senzație de deja-vu: auzisem asta, cândva, undeva.

Mi-am amintit că, pe la vârsta de cinci ani, într-una din verile pe care de obicei le petreceam la țară, am rămas câteva zile la sora mamei mele, în satul Ciuciuleni. Aveam acolo o verișoară și un văr. Într-o seară, parcă iarna, eu cu verișoara mea mai mare, Silvia, stăteam într-o parte încălzită a casei și povesteam.

De obicei, verișoara îmi povestea tot felul de istorii, avea un talent aparte. După ce s-a întunecat afară, îmi zice: „Vrei să-ți spun o poveste de groază?‟. Eu, curios, hai! Și începe să-mi povestească. Ei bine, țin minte momentul: am vizualizat totul, ca un film înspăimântător. Am întrebat-o de unde a auzit-o. Mi-a spus că a citit-o undeva, dar nu mai ține minte autorul.

Ei bine, asta era: povestirea lui Edgar Poe. Iar eu luam parte la o „reactivare‟, după nouă ani în care uitasem cu totul de ea, o reprimasem. A fost un moment unic, fantastic în felul lui. Atunci n-am spus nimic, dar știam deja clar: trocul era ca și făcut.

Am stat un pic pe gânduri și i-am spus colegului: „Auzi, da' nu vrei să-ți dau altceva pe ea? Orice‟. Colegul mi-a zâmbit șiret: „Nu, aia sau deloc‟. Am făcut troc. Speram în adâncul sufletului că taică-miu nu va observa dispariția cărții cu tehnici de luptă.

Citește și Cele mai tari beţii din literatură o să-ţi redeschidă gustul pentru citit

Cam asta a fost faza. Cum spunea un bun prieten de-al meu: „Ei, vezi, d'aia tu mai târziu te-ai apucat de scris, iar colegul tău a intrat în afaceri‟. Unele chiar dubioase, cu interlopii, recuperatori, cafturi... Și ăsta era adevărul: acel troc a fost cumva definitoriu pentru amândoi. Acum, când ne mai întâlnim, odată la trei-patru ani, ne amintim de toate astea cu nostalgie. Și ciocnim votcă sau cognac, pentru sănătate și pace.

În fine, să nu uit să-ți spun: mai târziu am avut o discuție „aparte‟ cu taică-meu, pe tema manualului dispărut. Dar atâta timp cât ai un Edgar Poe în geantă, nu-s probleme☺.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre URSS:
Oraşul sovietic fantomă din Republica Cehă
Incidentul din trecătoarea Dyatlov din Rusia rămâne cel mai ciudat mister din istorie
Orăşelul toxic uzbek şi muzeul lui cu artă sovietică interzisă

Tagged:
PLAYBOY
Moldova
nostalgie
Edgar Allan Poe
Vice Blog
Chisinau
trocha
Republica Moldova
afaceristi
copilarie
amintiri
curiozitate
Mitos Micleusanu