Pe 29 iulie sărbătorim Ziua Imnului Național, eveniment care ne aduce aminte de piesa aia pe care o cântam doar la școală și pe care încearcă fotbaliștii să facă playback înaintea unei partide. Singurul lucru pe care îl fac mai prost ca jocul în sine.

Pe bune, când altcândva te-ai mai gândit la imnul nostru? Eu unul nu-mi amintesc ultima oară când mi-am zis: „Hei, știi ce nu am ascultat de multă vreme? Deșteaptă-te, române!". E genul ăla de piesă pe care nu o asculți niciodată de bună voie. La fel ca orice piesă scoasă vreodată de Horia Brenciu. Pentru asta avem astfel de zile. Să ne aducem aminte de lucrurile astea care intră într-o comă colectivă, dacă nu ne trage cineva de ureche, la propriu, în fiecare an.

Eu cred că motivul pentru care „Deșteaptă-te, române" e atât de puțin băgat în seamă e și din cauza faptului că e vechi. Versurile și melodia au fost scrise în 1848 și cu toate că a fost interzis în perioada comunistă, a revenit după ce a plecat Ceaușescu în Infern. Și de atunci a rămas la fel de omniprezent și de nebăgat în seamă. Mai mult, mesajul e unul atât de banal, încât nimeni nu l-a băgat în seamă și după atâta timp, nimeni nu s-a trezit.

De aceea m-am decis să caut alternative la „Deșteaptă-te, române". Piese noi, moderne, cântate de artiști români, cu mesaje care descriu foarte bine trăsăturile și aspirațiile românilor ca popor. Am găsit opt titluri care cred că se potrivesc cu starea actuală a nației și care te-ar face pe tine să-ți asculți imnul mult mai des decât o faci acum.

Da, știu ce o să zici. Piesa e despre comunism, dar comunismul a picat, bla, bla, bla. Te înțeleg, dar nu. Efectele comunismului, și mai ales alea post-Ceaușescu, se resimt și în prezent. Până când nu vom scăpa de mentalitatea aia care ne-a transformat pe toți în niște frustrați amari și virgini până la moarte, tot o să fim în umbra ursului. Suntem atât de ancorați în trecut, chiar și acum, după 26 de ani, încât futem toate teoriile lui Einstein în ceea ce privește călătoria în timp. La noi nu funcționează.

În plus, dacă punem piesa imn, l-am putea convinge pe Nicu Covaci să se întoarcă în țară. A fost dat afară de statul român, care i-a luat cetățenia, apoi s-a întors după ceilalți membri ai trupei, pe care i-a scos din țară ascunzându-i în niște boxe, și s-a stabilit în Spania, pentru îi plăcea să picteze peisajele de acolo. Să-l convingem să renunțe la asta ar fi fără îndoială un miracol la fel de important ca primul pas al omului pe Lună. Toată umanitatea ar avea de câștigat din asta. Degeaba avem tehnologie cloud, dacă Nicu Covaci e în continuare supărat. Cât de mult am evoluat, de fapt?

Sper că nu te așteptai la o listă despre imnuri pentru România care să nu includă cel puțin o manea. Maneaua e la fel de românească ca Rapsodia lui Enescu. Pe lângă Dumnezeu, mai iubim și o altă forță care face toate problemele să dispară: alcoolul. Suntem pe locul cinci în lume la consumul de alcool, ceea ce mă face să cred că singurul motiv pentru care mergem la biserică e că putem bea un pic de vin gratis.

Măcar nu suntem pe locul doi în lume, ca vecinii noștri de peste Prut. Și ei vor să se unească cu noi, ceea ce inevitabil ne va propulsa pe primul loc. Cine ne-ar putea opri? Nu e un lucru cu care să ne mândrim, faptul că bem mai mult ca un barman cu reducere de angajat, dar nici nu îl putem ignora. Decât dacă bem destul de mult încât uităm că existăm. Și dacă ne uităm după statistici, chiar asta facem!

Tot românul e un țăran. Dar e un țăran modern, de când are acces la mai mult decât o telemea, o slănină și un butuc pe post de masă. Și asta-i bine, la un moment dat trebuie să ne modernizăm. E și mai bine când Subcarpați ne aduc aminte că toată Europa e în criză de identitate, dar la noi folclorul e oxigenul care va salva poporul astmatic. O versiune autohtonă la zicala lui Dostoievski cu „frumusețea va mântui lumea". La Subcarpați e „folclorul te scapă de astm". Nu e același lucru, dar măcar încearcă.

Nu știu dacă România nu a dat-o serios în pneumonie până acum, dar știu că Balada Românului ar fi perfectă ca imn. Spre deosebire de ce avem acum, piesa asta ar motiva haite întregi de oameni. Ai fost vreodată la un concert Subcarpați? Toată lumea e în extaz. Ceea ce e total diferit de „Deșteaptă-te, române", care în mod ironic e mai potrivită ca o baladă de adormit copii hiperactivi care au confundat cocaina părinților cu laptele lor praf. Și funcționează!

România e o țară creștină. Ultra-creștină. Ai zice că la noi s-a născut Iisus. De ce să nu îmbrățișăm asta printr-o colindă și să o punem ca imn național? Și nu orice fel de colindă, ci una de la Ștefan Hrușcă, care oricum e un erou național. Ai crede că, de fiecare dată când auzi imnul, se apropie Crăciunul și imediat te-ai simți mai bine, doar ca apoi să rămâi dezamăgit, când îți dai seama că e doar iulie. La fel ca orice așteptare pe care o ai în țara noastră necăjită, pregătește-te să rămâi deziluzionat.

Am stabilit deja că românul e inerent un țăran. Dar mai are o trăsătură importantă: șmecheria. Nu zic că aici s-a născut, dar noi am perfecționat-o până la punctul în care ar trebui să o patentăm. Sau să ne schimbăm imnul cu o piesă care glorifică asta. Orice s-ar întâmpla, reușim să ne descurcăm la finalul zilei. Prin orice mijloace.

Cel mai bun exemplu e ce a făcut prim-ministrul nostru, care cu toate că e anchetat de DNA, nici măcar nu se gândește să demisioneze. Ce e el? Fraier? Și aici e important să vorbim și despre opusul șmecherului: fraierul. Românii se împart în astea două categorii. Dar și fraierul, la un moment dat, a fost șmecher. Doar că printr-o întâmplare nefastă și-a pierdut puterile de șmecher. Dar să nu îl subestimezi. Fraierul întotdeauna își poate recăpăta statutul de șmecher. E mai mult o condiție temporară. Te naști șmecher, și mori șmecher.

Cine a avut vreodată chef de ceva? Cine are timp pentru asta? Sunt prea multe nimicuri care au nevoie de toată atenția noastră. Asta e țara în care fiecare zi se începe cu o pauză de țigară. Apoi cafea, apoi mail-uri, apoi Facebook, apoi bârfe cu colegul. Tot așa până când îți dai seama că mai ai o oră din lucru și atunci te gândești că poți să fuți buha în continuare, pentru că oricum trebuie să pleci în curând. De ce să te apuci de ceva acum? Nu o să ai timp să termini. Mâine e o altă zi, și chiar nu ai chef azi. Dacă noi am avea vredoată chef, nu am folosi zilnic expresia „bine-i și așa, hai că se închide la pariuri".

Cu toate că suntem toți șmecheri, nu ne înțelegem între noi. Pentru că șmecherul va dori întotdeauna să fie șeful la șmecheri. În consecință, toți dorim moartea aproapelui. Poate nu chiar moartea, dar un accident atât de serios, încât să-ți înlocuiască coloana cu ceva ce seamănă cu un suport de CD-uri. E important să ai un imn care să exprime latura asta violentă. În plus, piesa cântată de cei trei crai din cartier e despre viața în România și are un refren luat de la Valeriu Sterian. Bucata aia cu haiduci. Haiducii au fost strămoșii șmecherilor. Totul se leagă.

Nu numai că ar fi potrivită ca imn, dar refrenul piesei ar merge ca deviză sub stema națională: „Cine are noroc are, cine n-are, n-are." Acești trei observatori pertinenți au făcut o piesă în care fiecare vers descrie perfect tot ce se întâmplă în jur. Plus că o cântă în costume pavate cu aur. Ar vrea oligarhii ruși să aibă simțul nostru pentru fashion.

Pentru oamenii care trăiesc în România, o țară care pare mai mult un experiment sociologic fără finalitate decât un stat, totul e la voia întâmplării. Nu pentru că asta e normal, ci mai mult pentru că foarte greu reușești să faci ceva pe pula ta. Oricât de bun ai fi, la noi totul se bazează pe noroc, acest concept volatil și greu de explicat. Pur și simplu îți dai seama când te lovește. E și foarte rar și sunt 99% șanse să nu dai niciodată de el. Statistic vorbind, ai mai multe șanse să faci cancer decât să dea norocul peste tine. E cam greu să rămâi optimist.