Ce probleme aveau părinții tăi când erau adolescenți în România anilor ‘70

Groaza cea mai mare o aveam de securiști.

|
13 mai 2015, 7:10am

Așa arată în capul meu anii '70. Nici pe aproape. Ah, și da, Ringo Starr e Guță pe LSD.

În mod deloc surprinzător, grijile tinerilor din 2015 nu sunt cele la care te-ai fi așteptat în 1970, pe când oamenii își imaginau că o să avem mașini zburătoare ; jetpack-uri și alte chestii propulsate prin eșapamente în flăcări care, în mod miraculos, nu îți ard și chiloții la decolare; colonii pe lună și sclavi sexuali androizi. Habar n-aveau ei că în viitor oamenii vor putea catapulta electronic păsări în porci din confortul propriei toalete, și că ăsta o să fie apogeul tehnologiei.

Un studiu recent conturează o poveste cunoscută: grijile tinerilor de azi pendulează între situația politică din țară, statul la părinți până pe la 30 de ani, lipsa slujbelor, lipsa banilor, discriminarea celor mai săraci și a minorităților, dar, în mod surprinzător, și legalitatea avorturilor, pentru că 50 de ani de oroare nu te învață nimic dacă nu i-ai prins fix tu. Nu vreau să-ți povestesc despre problemele secolului XXI, pentru că știi exact despre ce-i vorba în studiul ăla. Părinții noștri, însă, au trăit vremuri diferite și pe alocuri suprarealiste.

Iar unii dintre ei aveau motive bune să nu doarmă noaptea.

România. Anii 70. Tinerețe. Pantaloni trapez. Permanent. Anxietate terminală.

La libertate nici măcar nu puteai visa, de turnători și securiști

Anii 70. La un an după ce americanii făceau alternativ schimb de lichide în câmp deschis la Woodstock și aterizau pe lună, începea și în România al optulea deceniu al secolului 20.

Tineretul de aici ar fi fost probabil la fel de preocupat de substanțe psihoactive pe câmp și astronauți, dacă nu trăiau într-o dictatură totalitară și asta le ocupa tot timpul.

Monica era la facultate pe vremea aia. Mi-a povestit că plănuia deja de jumătate de an să fugă în Bulgaria cu prietenul ei, când au venit cei de la Securitate și au luat-o în arest: „Trei zile m-au ținut acolo și m-au interogat despre cum voiam să fug în Bulgaria. M-am speriat de moarte, credeam că mă bagă la închisoare. Nici acum nu știu exact de ce m-au lăsat să plec." S-a bucurat că nu a fost mai grav, însă după '89 a avut ocazia să se uite la dosarul ei. „Am fost foarte dezamăgită când am aflat cine m-a turnat. Era prietenul meu cel mai bun. M-a spus la Secu, pentru că și el era acuzat de homosexualitate, iar pe vremea aceea, pe homosexuali, cum îi prindeau, cum îi făceau turnători, ca să nu-i bage la închisoare ." Ciclul vieții în evul întunecat al comunismului era clar: mănâncă sau fii mâncat.

„Groaza cea mai mare o aveam de securiști. Lucram la Constanța pe vremea aia, desenam portrete pentru turiști și mai adunam destul de multă valută de la străini. O ascundeam cum puteam, pentru că era ilegal de deținut. Era greu să o ții, era greu să o folosești și eram tot timpul stresat să nu mă dea careva în gât, că putea fi oricine. Am avut noroc că nu m-au prins, că adunasem o mică avere la un moment dat", mi-a povestit Cristian, un pictor care și-a petrecut anii '70 ilustrând fețe de cehi și polonezi la malul Mării Negre.

„Cel mai trist e că nu mai aveam încredere unii în alții din cauza asta. Numai în familia apropiată. Dar și acolo am auzit cazuri în care s-au turnat soț pe soție sau invers. Era îngrozitor", povestește Mariana, care pe vremea aceea mergea la școală ca să ajungă economistă.

Uită-te atent la părinții tăi, pentru că probabil asta a fost tinerețea lor și nu degeaba se identifică și acum cu Paranoid de la Black Sabbath.

Partidul își băga nasul în ce crezi

Crina, care avea 23 de ani în '78, mi-a spus că se simțea prinsă la mijloc, între mama ei, care insista ca ea să meargă la biserică, și colegii de la UTC, care nu doar că nu apreciau manifestările devoțiunii, ci o umileau la ședințe de câte ori aveau ocazia: „Nu aveam mare avânt să merg la biserică, dar pentru că mama insista, ca să o împac, mergeam tot timpul la cor. Problema cea mai mare era că, în UTC, religiozitatea era văzută rău. Am încercat să mă ascund, nu a mers. Până la urmă am preferat umilințele de la UTC, decât să o văd pe mama tristă că m-au îndepărtat comuniștii de Dumnezeu."

Mariana, care nu e religioasă, dar își amintește cum era pe vremuri, îmi spune: „Nu era vorba că nu puteai să mergi la biserică, puteai. Dar era foarte prost văzut. În special, dacă nu erai ortodox. Dacă erai reformat sau catolic sau așa ceva și erai devotat religiei, erai văzut rău de partid și nu avansai mult în societate".

Ține buchetul ăsta, tânără șoimiță. Trandafirii acoperă mirosul.

Propaganda, hiperbolele descreierate sau paradele unde copiii pișați pe ei erau ținuți în soare o zi întreagă ca să scrie „La Mulți Ani" conducătorului prin pointilism uman nu puteau ascunde sub preș realitățile. Una dintre ele era că o bună parte din popor este, de fapt, religios, iar ateismul nu se promovează cu bocancul în meclă. „Cine era credincios, era și pe vremea comunismului, nu poți să scoți asta din oameni, așa, numai din vorbe, că nu-i interesează ce părere are Ceaușescu", spune plin de zel, Cristian.

Foamea nu era o chestie ce vine înainte de masă, ci o grijă constantă

Dovada definitivă că Steve Jobs era securist sub acoperire. Rămâi tu flămând și prost, hipiotule.

Foamea era și ea o eminență cenușie în perioada tinereții părinților noștri. Nu era o foame cu strigături, să-i zici „foamete", dar dacă nu aveai rude la țară sau pile la alimentară, nu era de mirare, dacă dansai zilnic pe marginea prăpastiei între scorbut, pelagră sau alte carențe de care prin alte locuri au auzit numai pirați.

Monica, mamă tânără în anii '80, povestește: „Nu-mi făceam griji, dacă era vorba numai de mine, dar aveam un copil mic de hrănit. De câte ori pe săptămână poate mânca supă de cartofi? Unde am locuit, într-o zonă industrială, erau foarte mulți copii cu rahitism, făceau tot felul de spasme, aveau baiuri foarte mulți dintre ei. Erau foarte prost hrăniți. Eu m-am luptat groaznic să găsesc mâncare diversă pentru copilul meu, dar majoritatea n-aveau resurse."

Unii însă mai au amintiri plăcute legate de alimentarele comunismului: „Îmi plăceau mult bomboanele care se găseau vărsate în alimentară, dar nu erau decât de câteva feluri și nu se găseau de multe ori. Poate că acum, dacă le-aș gusta, nu mi s-ar mai părea așa de bune, dar fiind de puține feluri și pentru că le primeam rar, erau grozave", îmi spune, plin de nostalgia zaharurilor trecute, pictorul Cristian.

În realitate, se putea găsi cam orice doreai în acea perioadă, dar trebuia să ai acces la economia subterană și nu peste tot era la fel: „Ne-am mutat în anii '80 în Oradea, pentru că era printre singurele locuri unde se mai găsea mâncare decentă, pentru că veneau peste graniță cu ea din Ungaria. Și atunci nu o puteai cumpăra din magazin, o luai de la comercianți din portbagaj și de pe capotele mașinilor prin parcuri. Nu era foarte elegant, dar era mai bine decât aproape oriunde altundeva unde nu găseai mai nimic. Anii '80 mi se pare că au fost cei mai crunți", îmi spune Anca, care era o tânără casnică pe vremea aceea.

Din cauza decretului 770 îți era frică să faci sex

O sentință la moarte în ambalaj de sentință la viață. Oricum ai lua-o: sentință.

Multe dintre nopțile albe ale tineretului post '66 au găsit un fir narativ comun. Decretul 770 sau mai precis ideea megalomană a lui Ceaușescu de a prăsi oamenii ca pe lăcuste, pentru imperiul lui under construction . Fără contracepție și cu pedepse crude pentru avorturi, tineretul român avea puține opțiuni să evite o sarcină nedorită. Iar cum abstinența era, ca peste tot, doar visul umed al babelor habotnice, se aproximează că zece mii de femei au murit ca urmare a avorturilor improvizate, prin beciuri sinistre, rănite de ustensile mai potrivite pentru un grătar la iarbă verde decât pentru o procedură medicală.

Mona povestește: „Era un mit pe atunci că nu poți rămâne gravidă din prima. Eram convinsă de asta până când, într-o zi, nu mai eram. Câte mi-au trecut prin cap în cele câteva săptămâni până să găsesc pe cineva să mă ajute. Cu părinții nu puteam vorbi, că mi-era frică să nu mă dea afară din casă. Cu colegii nu puteam vorbi, de frica să nu mă bârfească cineva. Eram, sincer, la un pas de sinucidere. Până la urmă am găsit ajutor la un student la medicină. Nu eram sigură pe el, dar mă gândeam că ori mă omoară el, ori mă omor eu, ori scap. Cam așa era pe atunci și nu sunt de departe singura. Numai eu câte fete știu și unele de rușine tac și acum."

Mariana îmi spune: „Era extrem de greu să faci rost de prezervative. Existau, era contrabandă, dar majoritatea foloseau metoda calendarului. Problema e că nu funcționează tot timpul și uneori ai chef fix în zilele interzise. Cât poți să te abții? Nu e o metodă bună și așa apăreau copii."

Cristian, prezent la mare în anii '70-'80 povestește: „Noi aveam prezervative pe sub mână de la dunăreni, dar unele erau vechi și era foarte sensibil plasticul și se rupeau. Era o mare problemă pentru fete, dar nici ca bărbat nu stăteai liniștit. Oricând putea să vină cineva să-ți spună că ai un copil."

Din grupul mic de referință al articolului ăstuia, 100% din femei și o bună parte din bărbați sunt de acord că asta era nu doar cea mai mare grijă, ci o panică de care mulți nu au scăpat nici la ani buni după stingerea decretului.

Părinții noștri au trăit vremuri în care aveau griji mai mari decât cum să schimbe ora la smartphone sau cum să nu-și viruseze complet calculatorul la două zile după ce l-ai instalat (nu vei ști probabil niciodată cum reușesc asta). Nu spun că problemele noastre nu sunt legitime, sunt. Dar oamenii ăștia, care insistă că salamul Victoria nu e parizer și că e sănătos, nu sunt numai o sursă constantă de jenă, când vin prietenii pe la tine, ci și foști tineri cu drepturi depline. Au suferit, s-au uimit și umilit, au iubit la fel de intens ca tine tot felul de lucruri și oameni și s-au speriat de monștrii erei lor, argumentabil, cu colți mai ascuțiți ca ai noștri.

Numele sunt schimbate pentru că: vezi clipul de la Sabbath.

Urmărește VICE România pe Facebook

Citește mai multe articole despre anii 70:
SUUNS ne-au făcut un mix cu muzică obscură din anii '70 până în Turcia
Porn din anii '70
Andrei Pandele a documentat satul românesc din anii '70, până-n zilele noastre
România în anii '70 prin ochii turiștilor nemți

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE