Jihadiștii din Statul Islamic tocmai au obținut luna asta o victorie importantă, cea mai mare în aproape un an: ocuparea orașului irakian Ramadi. Forțele de securitate irakiene au dat bir cu fugiții, chiar dacă erau mult mai numeroase și mai bine înarmate decât jihadiștii.

Pentru a recupera Ramadi, guvernul de la Baghdad a mobilizat milițiile șiite, mai motivate decât armata și care au câștigat, deja, câteva bătălii împotriva Statului Islamic. Folosirea milițiilor șiite prezintă, însă, un risc uriaș, întrucât sunniții din zonele controlate de Statul Islamic se tem de excesele și fanatismul acestora și ar putea fi tentați să li se alăture jihadiștilor, ceea ce ar duce la război civil total. Temerile sunniților au părut confirmate de numele ales de miliții pentru ofensiva de la Ramadi: Labbayk ya Hussein, adică Suntem în slujba ta, Hussein.

Vezi documentarul VICE News despre asediul Statului Islamic În Ramadi. În ziua petrecută de VICE News în Ramadi au fost detonate peste 20 de mașini, iar zece persoane au fost omorâte și 60 rănite.

Statul Islamic se bate cu toată lumea: kurzi, rebeli sirieni moderați, armata lui Bashar al-Assad, forțele guvernamentale irakiene, miliții șiite antrenate și consiliate de forțele speciale iraniene. De aproape un an este tocat de avioane de război ale americanilor și aliaților acestora, care au distrus, potrivit Pentagonului, peste șase mii de ținte. Însă asta nu pare să îl afecteze prea tare: la mijlocul lui mai a reușit să obțină victorii spectaculoase atât în Siria, unde a ocupat Palmyra, cât și în Irak, la Ramadi.

Cucerirea Ramadiului de către Statul Islamic a pus punct unei bătălii care durează, de fapt, de la începutul lui 2014. Atacul final de la Ramadi a fost un adevărat carnagiu, jihadiștii lansând 30 de atentate sinucigașe cu mașini și camioane pentru a sparge apărarea forțelor de securitate, care s-au retras abandonându-și echipamentul.

Vezi documentarul VICE News despre cum se luptă miliția Shia cu Statul Islamic.

Guvernul de la Baghdad nu a avut încotro și a fost forțat să apeleze la milițiile șiite pentru a opri înaintarea jihadiștilor și a recuceri Ramadi. Acestea sunt bine motivate și au arătat în repetate rânduri, în ultima jumătate de an, că sunt capabile să îi facă față Statului Islamic.

Spre deosebire de armata irakiană, care a cedat întreg nordul Irakului vara trecută, deși avea forțe de zeci de ori mai numeroase decât cele ale jihadiștilor, milițiile șiite au rezistat, oprind ofensiva către Baghdad. Ulterior au reușit să ocupe teritorii controlate de extremiști, inclusiv orașul Tikrit, unde este concentrat tribul lui Saddam Hussein, care s-a născut în apropiere.

Există, însă, două mari probleme legate de milițiile șiite: asocierea acestora cu Iranul – pe care mulți sunniți, care își amintesc de sângerosul război din anii '80, îl consideră principalul inamic al Irakului – și, mai ales, implicarea lor în sângerosul război civil care a avut loc în Irak la mijlocul anilor 2000.

Războiul a fost provocat de Al Qaida din Irak, organizație din care provine Statul Islamic, prin atacuri repetate împotriva civililor șiiți și a locurilor sfinte ale acestora; în cele din urmă milițiile au ripostat. A fost o perioadă când doar pentru că erau sunniți sau șiiți, fără vreo implicare în politică sau în vreun grup militant, irakienii puteau fi uciși dacă erau prinși de tabăra cealaltă; în fiecare dimineață, pe străzile Baghdadului și ale altor orașe erau aruncate zeci de cadavre ale unor civili executați sumar.

Milițiile au fost acuzate de astfel de crime și după încheierea războiului civil, astfel încât, încă de când s-a pus problema folosirii lor în zonele sunnite ale Irakului pe care le ocupase Statul Islamic, au existat temeri cu privire la excesele lor care ar putea determina populația sunnită să le opună rezistență, alături de Statul Islamic. Informațiile venite de la Tikrit după înfrângerea Statului Islamic par să confirme aceste temeri.

Ramadi este tot un oraș sunnit, capitală a provinciei Al Anbar, cea mai mare a Irakului, unde se află unele dintre cele mai aprige și mai turbulente triburi irakiene. În Anbar – mai întâi la Fallujah și, ulterior, la Ramadi – a izbucnit insurecția împotriva americanilor, care au suferit acolo cele mai grele pierderi din război.

Tot în Al Anbar a fost centrul nemulțumirilor sunnite față de politicile guvernului fostului prim-ministru Nuri al-Maaliki, dominat de șiiți și acuzat de politici discriminatorii, nemulțumiri care au dus, începând cu decembrie 2012, la proteste și violențe de care a profitat un an mai târziu Statul Islamic pentru a-și lansa ofensiva în Irak.

De altfel, o parte dintre triburile din Al Anbar au sprijinit sau, cel puțin, au tolerat gruparea jihadistă. Suspiciunea față de guvernul dominat de șiiți și, mai ales, față de milițiile acestora, nu avea cum să se evapore peste noapte; teama unei reacții a sunniților reprezintă, de altfel, și motivul pentru care milițiile au fost trimise în Al Anbar doar după ce Ramadi a căzut.

Probabil că americanii s-au luat cu mâinile de cap când au auzit de numele pe care l-au ales milițiile pentru ofensiva de la Ramadi, iar Pentagonul chiar a atras atențiacă o astfel de alegere „nu ajută" și că Statul Islamic poate fi învins doar de un Irak unit – șiiți și sunniți care să lupte alături.

Până și influentul cleric șiit irakian Muqtada al-Sadr, a cărui miliție a fost acuzată în timpul războiului civil că ar fi ucis numeroși civili sunniți, iar în prezent participă la lupta împotriva Statului Islamic, a criticat numele ofensivei, spunând că acesta ar putea fi înțeles greșit.

Labbayk ya Hussein se referă la o figură centrală a musulmanilor șiiți: nepotul profetului Muhammad, cel de-al treilea imam (șiiții cred în 12 imami, începând cu Ali, văr al lui Muhammad și continuând cu descendenții săi și ai Fatimei, fiica Profetului) ucis în secolul VII de Ummayazii sunniți.

Ți se poate părea că 1 400 de ani reprezintă o perioadă suficientă pentru a trece peste resentimente, însă nu este chiar așa: uciderea lui Hussein este comemorată, anual, în cea mai importantă sărbătoare a șiiților, Muharram, cea la care vezi zeci de mii de oameni că se auto-flagelează, lovindu-se cu palmele, lanțuri de fier și chiar săbii. Steagurile roșii, asociate cu Hussein, arată că sângele acestuia nu a fost răzbunat – iar unii șiiți cred că descendenții celor care l-au ucis, sunniții, trebuie să plătească pentru crima strămoșilor lor.

Termenul „labbayk" are o semnificație religioasă, fiind folosit în rugăciunea pe care o rostesc toți musulmanii care pleacă în pelerinaj la Mecca, iar „Labbayk ya Hussein" este strigătul de mobilizare al șiiților: liderul grupării militante șiite Hezbollah, Hassan Nasrallah, le explica, acum câțiva ani, adepților săi, că „Labbayk ya Hussein" înseamnă mama care își trimite fiul la jihad și se bucură chiar dacă acesta moare, cum poți vedea în filmulețul de ăsta:

Sunniții știu exact ce înseamnă „Labbayk ya Hussein" și, chiar dacă numele operațiunii a fost schimbat, între timp, în Labbayk ya Irak, semnalele de alarmă au fost deja trase. Pe de altă parte, nici Statul Islamic nu este chiar candidatul ideal pentru câștigarea unui concurs de Mr. Popularity în Al Anbar.

Forma extremă de de Islam pe care jihadiștii o impun în teritoriile pe care le controlează nu are nimic de-a face cu Islamul moderat practicat de sunniții irakieni. Numeroși sunniți care s-au opus Statului Islamic, au colaborat cu guvernul sau au încălcat regulile stricte ale jihadiștilor au avut aceeași soartă ca și kurzii, yazidi sau șiiții care au ajuns în mâna acestora: au fost uciși. S-au înregistrat și cazuri în care Statul Islamic a căutat să masacreze un trib întreg.

Vezi documentarul VICE despre Statul Islamic

O parte dintre sunniții din Al Anbar se luptă deja cu Statul Islamic, iar cooperarea lor este văzută ca esențială de americani, care n-au uitat că triburile din regiune au fost primele care au întors armele împotriva Al Qaida din Irak, ceea ce a dus la înfrângerea grupării și încheierea războiului civil.

Atât jihadiștii Statului Islamic, cât și unii membri, extremiști, ai milițiilor șiite, au viziuni apocaliptice de care majoritatea populației se teme și pe care le respinge. Guvernul irakian încearcă să prezinte milițiile ca forțe multi-confesionale, formate atât din șiiți cât și din sunniți, și susține că acestea se află sub controlul său și poartă doar o campanie împotriva teroriștilor.

Povești precum cea cu abuzurile din Tikrit, sau gafe ca alegerea primei denumiri pentru ofensiva de la Ramadi, nu fac decât să dinamiteze asigurările date de Baghdad, iar asta se întâmplă în contextual în care Statul Islamic încearcă să se prezinte, în propaganda sa, drept apărător al sunniților în fața agresiunii șiite.

Tabăra percepută de triburi drept amenințarea mai mică va fi, probabil, cea alături de care vor alege să lupte. Alături de Baghdad, triburile din Al Anbar pot contribui decisiv la înfrângerea Statului Islamic; dacă îi aleg, însă, pe jihadiști, Irakul se va afla în plin război civil.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Statul Islamic:
Imagini șocante care arată cum Statul Islamic aruncă bărbați gay de pe o clădire înaltă Statul Islamic antrenează copii de cinci ani să ucidă Statul Islamic răstignește și îngroapă copii de vii Statul Islamic a atârnat cadavre la intrarea într-un oraș irakian