Publicitate
Cărțile politicienilor

Debutul literar al lui Gigi Becali

Să-i spui acestei risipe de copaci carte e ca și cum i-ai spune sculptură abstractă unui muc scos cu unghia.

de Radu Alexandru
23 Februarie 2015, 12:10pm

Ilustrație de Cătălin Banu

Acest articol ar fi trebuit să fie o cronică a cărții Muntele Athos, patria Ortodoxiei , de Gigi Becali. M-am sacrificat, din masochism literar și am citit-o. Dar, să-i spui acestei risipe de copaci carte e ca și cum i-ai spune sculptură abstractă unui muc scos cu unghia.

Probabil te întrebi ce i-a venit unui analfabet să scrie o carte și de ce foarte mulți pârnăiași de la noi se apucă de scris. Stai liniștit, nu îi taie inspirația la dușuri și-și descoperă vocația. Pur și simplu, pentru fiecare două zile de muncă, pedeapsa unui pușcăriaș se reduce cu trei zile și cumva, pentru că legea a fost făcută pentru șmecheri, scrisul de cărți se pune ca muncă.

Adrian Năstase, spre exemplu, a tuns 45 de zile de golăneală cu colegii de celulă muncind 30 de zile la o carte. Apropo, nu e drăguț că și tipului care a comis o infracțiune cât și unui scriitor de cărți i se spune tot „autor"? Practic, e o predestinare acolo. Pe deasupra, scrisul de cărți conferă puncte pentru comisia de eliberare condiționată.

Nu e literatură. Singurul mod în care te poți distra cu cartea e să o citești cu voce tare, imitându-l pe Becali. E doar o mișcare bună din punct de vedere legal. Iar Becali nu este un „autor", pentru că e evident incapabil de coerență în scris. Pariez trei degete că s-a înregistrat vorbind și a pus un băiat să scrie ce a înțeles. Asta doar în primele 40 de pagini, unde sunt relatate experiențe personale.

Dup-aia, cartea se transformă într-o carte de poze, cu descrieri ale mănăstirilor de la muntele Athos și a istoriei lor, pe care le găsești probabil în aceeași formă în cărțile de la bibliografie. Acolo e clar că a fost doar treaba băiatului care s-a ocupat de redactare. În primele 40 de pagini, însă, aflăm lucruri amuzante despre Gigi, cum ar fi:

Drumul lui Becali spre religie

Ca orice înghesuit mintal, Becali a ajuns la Dumnezeu dintr-o chestie meschină. Negociind în cap cu divinitatea chestii mici:

„Mă uitam la meciul cu Betis Sevilia în Spania, când L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un scor bun, ca să pot câștiga fără emoții, iar eu voi construi o biserică. A fost 3-0 la pauză, așa că a doua zi am vorbit cu un prieten și i-am spus ce i-am făgăduit lui Dumnezeu."

E un drum absolut banal spre divinitate, prin care a trecut orice jucător de păcănele. Însă la Becali, religia s-a întâlnit cu grandomania și au făcut casă bună.

Că Becali are un orgoliu imens de hrănit știm cu toții. Cum obișnuiește el să se înconjoare de slugi care-l pupă-n fund și de săraci care cântă, dansează și îi spun cât de mare om este. Era normal ca grandomania lui să avanseze. Sătul să fie pupat în fund de oameni, Becali a simțit nevoia de a fi aplaudat de o ființă superioară. Cum Dumnezeu, fiind doar o idee, nu poate să te aplaude, soluția cea mai aplicabilă a fost să fie pupat în fund de către oamenii lui Dumnezeu.

Așa că, Becali a ajuns la muntele Athos și s-a împrietenit cu toți bărboșii care arată ca Saruman de acolo. Interacțiunea a fost avantajoasă pentru toți. Bărboșii l-au luat în brațe în numele Domnului, i-au spus că e un ctitor, ca domnitorii de pe vremuri, că Dumnezeu are un plan mare cu el, că este fratele lor și multe povețe de-alea banale. Chestii pe care un om cu bun simț și inteligență de la mediocru în sus le deduce singur și nu are nevoie să le audă de la un bărbos: trebuie să ierți, trebuie să fii cumpătat, bla bla bla.

La schimb, Becali a aruncat cu cash în ei, pentru că banii nu cresc în barbă și chiliile nu se construiesc singure. Toată lumea a fost fericită. El a găsit oameni să-i gâdile egoul la modul spiritual și ăia au găsit un portofel călduț. Atât. L-au plimbat ăia cu microbuzul în fiecare an de la mănăstire la mănăstire și de la chilie la chilie. L-au luat în brațe, l-au sfințit și l-au făcut la portofel cum doar bărboșii mistici știu.

Desigur, cartea e plină de promisiuni că e un om nou și înțelept, care s-a pocăit și a înțeles în sfârșit care este un drum semeț în viață:

„Așa a început Dumnezeu să mă curețe de rugina păcatului și m-a pus pe drumul mântuirii. Căci slujeam la doi stăpâni: lui Dumnezeu [...] și lui satan prin toate ieșirile și comportamentul meu în viața publică, prin injurii și jigniri. Sunt hotărât ca acestea să nu mai facă parte din viața mea. M-am lepădat din toată inima de ele, încât numai să le aud sau să mi le mai amintesc, mi se întristează sufletul. [...] A murit Gigi cel pe care-l cunoștea lumea, pentru a se naște Gheorghe, omul cel nou, cel în care trăiește Hristos."

Emoționant. Sunt sigur că ăia de la comisia de eliberare condiționată o să pună botul. Mă îndoiesc că a ajuns el așa de cuvios din cum era înainte.

138 de bărboși chiar au înaintat Președintelui o scrisoare în care cereau grațierea lui Becali. Normal. E mai greu să-l facă la buzunar din pușcărie. Trebuie plimbat și relaxat, ca să se deschidă la portofel.

Minunile total credibile de la Muntele Athos și restul cărții

După pagina 40, partea cu Becali se termină și cartea devine un insectar de mănăstiri și istoria lor. La fel de interesant ca mestecatul unui burete. Pe scurt, de vreo șapte sute de ani bărboși antisociali care n-au chef de aglomerație se relaxează pe muntele sfânt și trăiesc din cerșit donații de la domnitorii români. Fiecare mănăstire are un subcapitol doar cu donațiile, numit „ajutoare românești".

Singura parte amuzantă din ultimele 120 de pagini e relatarea minunilor care s-au tot întâmplat la mănăstiri. Minuni mici, din categoria „trebuia să fii acolo ca să te impresioneze". Te las cu varianta simplificată de mine a minunilor, ca să te umpli de evlavie fără detalii irelevante.

Un cuivos de-ăsta s-a întâlnit cu o femeie pe munte care zicea că e Fecioara Maria. Cuviosul zice: „Nu te cred", la care tipa zice: „Dă cu basonul într-o piatră" și dă ăsta, jbang! piatra se sparge în formă de cruce și din ea izvorăște apă.

Pe la 1300 o icoană a venit singură și s-a așezat în catapeteasma bisericii mănăstirii Marea Lavră. Nu știm dacă a levitat sau i-au crescut piciorușe.

O lumânare a ars, gen, 70 de ani, dar era ascunsă și n-a văzut-o nimeni cum ardea.

O icoană cu Maica Domnului cu pruncul a prins viață. Dânsa le zice la călugări: „Bă ăștia, vin pirații!", la care Iisus mic zice „Nu-i ajuta, că-s păcătoși", ca un turnător mic ce era. Mă-sa zice, gen: „Taci, bă, ăsta micu" și se transformă iar în icoană.

O icoană a venit singură de la Constantinopol pe apă, niște popi au băgat-o în biserică și asta în fiecare zi zbura din biserică și plutea prin aer. Atunci popii au dedus că nu-i place biserica și au dus-o în altă biserică și icoana a fost OK cu asta.

Un tip nu avea o mână și o icoană i-a vindecat mâna și el i-a mai pus o mână la icoană și acum icoana are trei mâini.

Maica Domnului a venit să-l certe pe un preot că a întârziat.

Sfântul Gheorghe a folosit Forța să paralizeze tâlhari.

Altă icoană a venit pe apă, dar spre diferență de icoana de mai sus care a venit pe apă, asta a venit stând în picioare, deci e mai selectă.

Niște popi pretențioși voiau o icoană pictată de un tip care ține post negru în timp ce pictează și numai unul singur a acceptat, dar a pictat-o super nasol. Așa că a pus o cârpă peste icoană, s-a culcat și când s-a trezit, jeap! minune! Icoana arăta super fin și select.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Becali:
Am făcut rost de ultima scrisoare a lui Gigi Becali și e fix cum îți imaginezi
5 lecţii pentru infractori învăţate de la susţinătorii lui Becali