FYI.

This story is over 5 years old.

La ce să te aștepți când te bagi la un job de vară, în România

Vara te aşteaptă cu joburi de şaormar şi sclav la call center.
8.6.15

A venit iunie, luna în care se încheie anul universitar la majoritatea facultăţilor şi-n care trebuie să decizi ce-o să faci cu viaţa ta până-n octombrie, când începe şcoala. Cea mai bună opţiune ar fi să parazitezi prin Europa sau s-o arzi cu săptămânile prin Vamă pe banii părinţilor, dar, să fim serioşi, n-avem toţi norocul ăsta, mai ales că un studiu de la Youth Monitor spune că banii de buzunar ai tinerilor români au scăzut din 2013 și până-n prezent, cu cinci la sută.

Realizezi că trebuie să-ţi iei un job de vară, altfel o să ajungi să petreci cele trei luni în camera ta, cu-n laptop plin de seriale piratate, o rolă de hârtie igienică şi foarte puţină demnitate. Intri pe site-urile de joburi şi cauţi cuvintele „part time" plus „domeniul pe care îl studiezi la facultatea ta". Dacă nu ai terminat Politehnica sau nu ai absolvit un curs de programare Java, probabil c-o să ai zero rezultate. Pe site-urile de joburi chiar nu se caută part-time-uri ok, decât în IT. Serios, doar un sfert din tinerii absolvenţi de facultate lucrează în domeniul pe care l-au studiat, deci îţi dai seama că tu n-ai nicio şansă, dacă eşti încă student. Să fim serioşi, dacă și tu-ţi dai masterul în Literatură Comparativă sau în Semiotică Narativă, probabil ai de ales doar între ospătăreală şi call center.

Eu am avut noroc la capitolul ăsta. Am avut un fel de job ca actor în trupa internaţională de teatru a liceului, apoi în facultate am prins bursă şi nu prea a trebuit să mă preocup cu joburile decât spre finele şcolii, când s-au epuizat banii. Ca orice absolvent de facultate inutilă gen Jurnalism, m-am dus la târgul de joburi să găsesc un part-time de rahat, după ce-am văzut că-n presă mi se cer şase luni de practică neplătită.

După ce-am depus CV-uri la vreo 50 de ghişee, inclusiv KFC, m-a sunat înapoi doar o singură companie. Era vorba de un job de sales manager şi urma să am interviu la Cotroceni Business Center. Suna foarte bine în mintea mea de pulifirici care nu ştia cu ce se mănâncă universul, până să aflu că era vorba de un call center băşit în fabrica de textile Apaca. Trebuia să sun oameni random şi să le vând nişte oale spaniole penibile, un fel de dry cooker fără Bahmuţeanca, timp de şase ore pe zi. Totul pentru mirifica sumă de patru milioane. Şi, dacă clienţii returnau produsul că prezenta defecte, mi se tăia din salariu. Cel mai nasol e că veniseră şi 50 de oameni la interviu pentru jobul ăsta. Dar nu vreau să te descurajez, poate că experienţa ta cu joburile part-time va fi ceva mai veselă decât a celor din generaţia mea, care au absolvit fix în apogeul recesiunii. De-asta ţi-am făcut o listă cu punctele pozitive şi negative ale joburilor de vară.

VA FI DIVIN SĂ AI BANII TĂI

Fotografie via Flickr

E oribil să munceşti. Ai prefera să-ţi tai unghiile încarnate de la picior decât să munceşti. Ideea de muncă în sine ar trebui să te umple de ură pentru societatea asta care te cocoloşeşte şi te pupă în bot toată copilăria şi-ţi spune c-o să ajungi să faci bani, dacă eşti silitor şi cuminte, dar apoi îţi dă în cap că eşti inutil, când termini şcoala. Dar munca are un beneficiu suprem: banii.

Mi-e greu să descriu sentimentul ăla când ai prima dată o sumă serioasă de bani în mână, după o viaţă de umblat cu fărâmituri cerşite de la părinţi. Ai senzaţia că ţi-a pus Dumnezu mâna în cap şi avea palma atât de transpirată, că ţi-a scurs nişte pronie divină pe creier. O să te duci să-ţi iei toate cretinătăţile: un set Lego, un sac de cărţi pe care le aveai pe wishlist de doi ani, bilete în primele rânduri la trupa favorită, nişte converşi cu model de sudoku. O să duci tipele la restaurant, în loc de un local paradit de fast-food, şi o să le plăteşti consumaţia, prima dată în viaţa ta de sărăntoc.

O SĂ-I CHELTUIEŞTI ÎNAINTE SĂ SIMŢI CU ADEVĂRAT CĂ ÎI AI

Fotografie de Foradeixo via Flickr

După toate astea, o să vezi c-ai rămas fără banii câştigaţi din munca ta pe o lună, într-o săptămână. Noi vorbim de un job part-time, de vară, deci salariul tău a fost de maximum opt milioane, că minimum nu există. Banii ăia se evaporă imediat în mâinile unui puştan iresponsabil care vrea să se distreze.

Şi, chiar dacă eşti responsabil, tu tot nu poţi să te întreţii din banii ăia. Dintr-un venit mediu din România (aproximativ 1 800 de lei), o persoană se poate întreţine doar jumătate de lună. Mă rog, poate va fi mai ok statistica asta, după scădearea TVA-ului. Problema e că, la 20 de ani, nu o să scoţi 1 800 de lei, oricum nu cu-n part-time.

PĂRINŢII ORI TE FELICITĂ, ORI TE CEARTĂ PENTRU CĂ MUNCEŞTI

Fotografie via Flickr

Părinţii au în principiu rolul să te cicălească, până te simţi prost că eşti o loază. Până în facultate, asta se aplica doar la educaţie, prin truisme gen „ai carte, ai parte" , „învaţă, mamă, să te faci om" etc. După ce-ai luat bacalaureatul, discursul lor o să capete un dublu standard. O să-ţi mănânce în continuare rahat despre importanţa educaţiei, dar o să-ţi dea de înţeles şi cât de important e să munceşti şi cum lucrau ei pentru partid, când erau de vârsta ta.

La un moment dat, prăpastia asta din discursul lor o să devină absolut stresantă, pentru c-o să ajungă la extreme. Toată facultatea, taică-miu mi-a spus de orice job în care m-am băgat, ba că-s tâmpit pentru că n-o să mai termin facultatea din cauza muncii, ba că-s tâmpit că am renunţat la acel job şi că n-o să mai găsesc altul. Când nu-mi răspundea nicio firmă la CV, îmi spunea că-s parazit pe banii lui. Când mă duceam la interviuri sau la internship-uri neplătite, îmi spunea că pierd timpul aiurea, în loc să învăţ pentru licenţă. Când în final aveam un job din care-mi ieşeau bani şi terminasem şi facultatea, mi-a zis că mă strofoc aiurea, când putea să mă întreţină el. Ideea e că părinţii n-o să fie niciodată complet mulţumiţi de tine, de alegerea ta de job sau de activitatea ta, aşa că nu te aştepta să te bată pe umăr c-o freci patru ore pe zi la un call-center.

O SĂ-ŢI MĂNÂNCE TOATĂ VACANŢA

Fotografie via Flickr

Cel mai oribil lucru la munca de vară, chiar dacă e part-time, e că-ţi mănâncă vacanţa. În timp ce toţi prietenii tăi o freacă pe acasă sau beau bere la terasă, tu stai în spatele unei tejghele şi urlă nişte agramaţi subumani la tine, convinşi că-ţi sunt superiori. O să vezi pozele lor de la mare, pe Facebook, în timp ce clienţi nemulţumiţi de serviciile unei firme, despre care nu ştii nimic, urlă la tine. Şi, cel mai oribil lucru, prietenii ăia ai tăi care nu au nevoie să muncească niciodată şi, practic, nu fac nimic toată ziua, o să-ţi spună că sunt prea obosiţi sau ocupaţi să iasă afară cu tine, când ai timp liber, şi o să-i înjuri la fel de tare cum înjuri jobul.

POŢI SĂ PARI MAHĂR ÎN OCHII PRIETENILOR

Pe de altă parte, dacă ai prieteni decenţi, de care chiar îţi pasă, jobul part-time poate fi un avantaj social. Am intrat moca la multe concerte unde aveam prieteni care făceau voluntariat la organizare şi le mai aduceam câte o bere la poartă, ca recompensă. Cel mai mişto concert din viaţa mea a fost unul unde aveam doi prieteni care lucrau part-time la dozatoarele de bere. Mi-au dat atâta bere naşpa moca, încât am făcut şi bătăi cu ea, ca să ne mai răcorim de la caniculă. Un amic care lucra la fast-food băga mereu două bucăţi în plus de pui, pe porţie, la prieteni. Dacă eşti cât de cât capabil de recunoştinţă, oamenii ăştia cresc cumva în ochii tăi şi nu-ţi mai vine să le faci aroganţe.

PROBABIL O SĂ FII CONCEDIAT RAPID

Fotografie via epsos.de

Din păcate, mulţi dintre oamenii ăştia au fost mustraţi sau concediaţi din joburile lor part-time de căcat, fix pentru c-au fost prinşi. Niciunui angajator nu-i place să vadă că are pierderi, mai ales nu de la part-timeri, pe care oricum îi vede ca pe nişte troglodiţi, aşa că te zboară imediat. Pe lângă asta, joburile part-time sunt de obicei joburi foarte stresante, care te epuizează psihic, şi ele nici nu concep menţinerea unui angajat pe termen lung. O amică care a trecut prin multe call center-uri îmi povestea că toate au o limită de trei luni pe angajat. După trei luni, ţi se spune că munca ta e sub standard sau că faci greşeli în apeluri, ca să-ţi dai demisia. Știu şi ei că e genul de job care te transformă într-o jigodie care şi-a pierdut orice urmă de afecţiune faţă de specia umană, mai ales după ce-ai vorbit cu toate rebuturile care cred că mobilul lor e stricat, pentru că au uitat să-i pună bateria.

O SĂ TE GÂNDEŞTI SĂ TE FACI DEALER DE IARBĂ, DAR N-O S-O FACI NICIODATĂ

Fotografie via Flickr

N-ai cum să nu-l ştii pe unul care-şi suplimentează veniturile din dealerit, sunt peste tot. Un prieten care stătea în Regie îmi povestea că existau miniconflicte între dealerii tineri de pe fiecare etaj al căminului. Evident, nu recomand şi nu ştiu nimic despre consumul de marijuana, domnule poliţist, dar am auzit că, dacă iei la cantitate mai mare, gramul de iarbă scade de la 60, la 50 de lei. Pare cumva la mintea cocoşului cum poţi să scoţi un profit din asta, nu? Nu.

Eşti un molâu care o arde stoner şi open minded, la modul cel mai superficial posibil, de când s-a mutat în Capitală, din Oneşti. Toată experienţa ta cu drogurile se rezumă la faptul că ai văzut o dată un mugure imens de ganja şi ai toate sezoanele din Breaking Bad pe hard. Asta nu te face dealer şi nu te îmbogăţeşte. Te face doar un fraier care o să ajungă să facă genuflexiuni în secţia de poliţie, pentru plăcerea sadică a unor miliţieni în care băune inteligenţa şi civilizaţia europeană. Stai cuminte şi vezi-ţi de call center, că n-are rost să rămâi traumatizat pentru un ban în plus.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe chestii de vară:
La Oha cresc hamace în mare Ţi se pare că s-a stricat Vama Veche pentru că te-ai stricat tu Cum să nu fii o vită vara asta: Ghid pentru fete