„Mama boxer meg", „mama boxer meg", striga câteodată prin casă, râzând, băiețelul norvegian de cinci ani de care avea grijă o tânără din România, să-i spunem Ana, pentru că nu vrea ca numele real să-i fie făcut public. Era o glumă a micuțului. Însemna „mama mă lovește cu pumnul".

Timp de doi ani, Ana a fost babysitter pentru doi copii în Norvegia, într-un orășel nu departe de Oslo. Când a fost angajată, părinții i-au spus doar că ei nu își bat copiii și, evident, se așteaptă ca nici ea să nu facă asta. Dar o discuție serioasă, despre faptul că în Norvegia poți să ajungi la închisoare dacă lovești un copil, nu au avut cu ea.

„Chiar râdeau când mi-au spus asta. Nu mi-au explicat serios să nu fiu violentă cu copiii, pentru că lor chiar li se pare de la sine înțeles că nu trebuie bătuți. Într-adevăr, niciodată nu au fost violenți fizic cu ei, nici măcar verbal. Nici nu au ridicat tonul la ei. Foloseau un ton mai grav să le explice că greșesc. Băiatul, când avea şase ani, îmi spunea că el își cunoaște drepturile, că le-a învățat la grădiniță", mi-a povestit Ana.

Ana și soțul ei, să-i spunem Cătălin, s-au stabilit de câțiva ani în Norvegia. De curând, Ana a născut. Amândoi știu care e legislația și că în Norvegia autoritățile nu acordă niciun fel de clemență violenței împotriva copiilor. Așa că băiețelul lor probabil nu va lua niciodată o palmă la fund și nu va fi tras de urechi.

În Norvegia, copiii au drepturi prin lege. Și în România au, dar diferența este că în Norvegia sunt învățați asta încă de la grădiniță, unde li se explică, de exemplu, cum pot refuza o hăinuță sau un fel de mâncare dacă nu le place.

„La grădiniță stau mereu de vorbă cu ei, îi întreabă cum e acasă, așa că dacă crezi că în casă ești ferit și nu te vede nimeni că-i urli copilului, nu ai scăpat de belea", mi-a spus Cătălin.

Când băiețelul familiei norvegiene striga „mama boxer meg" prin casă, râdeau cu toții. A spus chiar și la grădiniță, și a râs și educatoarea.

„Dar tatăl este respectat și cunoscut în comunitate, face parte din consiliul de conducere al grădiniței, este dirijor, director la mai multe societăți. Care ar fi fost situația dacă eu eram tatăl copilului? Nu cred că una care să o facă pe educatoare să râdă", mi-a spus Cătălin.

Iar scandalurile diplomatice din ultimii ani cauzate de cazuri de copii de imigranți preluați de statul norvegian pe motiv că erau loviți de părinți au accentuat astfel de îngrijorări ale celor care trăiesc aici. Au fost cazuri din Polonia, Turcia, India de părinți care au acuzat că le-au fost luați copiii din custodie pe nedrept. Cel mai recent este cel al lui Marius și Ruth Bodnariu (el e român, ea norvegiancă), ai căror cinci copii au fost luați de statul norvegian.

Reiau povestea. În după amiaza zilei de 16 noiembrie 2015, Ruth Bodnariu, o asistentă medicală specializată în pediatrie aflată în concediu de maternitate, își aștepta cele două fete mai mari – de șapte și nouă ani - să se întoarcă de la școală. Nu au mai venit. În schimb, o mașină neagră s-a oprit în fața porții casei lor din orășelul Naudstal.

Doi polițiști au informat-o că trebuie să îi urmeze, pentru că ea și soțul său sunt suspectați de violențe împotriva celor cinci copii ai lor, cu vârste între trei luni și nouă ani. În aceeași zi, Marius, inginer IT la primăria din oraș, a primit și el o vizită similară. Ambii soți au fost interogați, toți cei cinci copii au fost preluați în îngrijirea temporară a oficiului local al Direcței de Protecție a Copilului din Norvegia.

De atunci, o întrebare e pe buzele tuturor: „Cât de tare își băteau soții Ruth și Bodnariu copiii?"

Pentru că de bătut, îi mai băteau. „În situații de stres, când se ceartă copiii, când se întâmplă mai multe, când țin un copil în brațe, și mâncarea pe foc, și doi se ceartă, atunci… nu mai sunt așa răbdătoare cât trebuie. În România nu e considerată violență, în Norvegia păcat că e caz penal. Noi le-am mai dat una peste ureche, o palmă la fund…", a povestit Ruth într-un interviu la Antena 3. „Pentru educație și disciplină", a adăugat și soțul ei, Marius Bodnariu.

Autoritățile norvegiene au transmis că părinții se fac vinovați de mult mai mult decât o palmă-două. Cu câteva zile înainte de Crăciun, ambii soți au fost învinuiți oficial.

„Părinții sunt acuzați că și-au exercitat violența fizică asupra copiilor", a declarat avocatul poliției din regiunea Sogn og Fjordane, Sissel Kleiven, citat pe 22 decembrie 2015 de ziarul regional Firda. Mai exact, Ruth și Marius Bodnariu sunt acuzați de încălcarea Codului Penal norvegian, paragraful 282, care include „amenințări, constrângeri, violențe sau alte încălcări cu caracter grav sau recurente", a explicat Kleiven, fără însă a oferi detalii suplimentare despre caz.

Asta pentru că autorităților norvegiene le este interzis prin lege să furnizeze detalii dintr-o investigație în desfășurare.

Dar ce spune legea norvegiană, mai exact? În ce condiții poate statul să ia copiii dintr-o familie? Cât de serios trebuie să fie abuzul? Foarte serios, mi-au transmis reprezentanții Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia, la o solicitare transmisă prin email:

Astfel, dacă Marius și Ruth Bodnariu vor fi găsiți vinovați, riscă până la șase ani de închisoare.

În România, autoritățile spun că sunt în alertă și că au cazul în atenție. Ministerul de Externe a trimis Norvegiei, după consultarea Autorității Naționale de Protecție Drepturilor Copilului, propunerea ca minorii să fie repatriați și integrați în familia extinsă a tatălui. Solicitarea a rămas fără răspuns.

În Norvegia, dacă un copil se plânge că este abuzat fizic sau psihic de părinți, autoritățile îi iau plângerea în serios și demarează imediat o anchetă. Și asta doar pe baza acuzațiilor sale, nu au nevoie de nimic mai mult. Dacă acuzațiile copilului sunt foarte grave – violență fizică, rele tratamente, abuz sexual, presiuni psihologice – el este luat imediat de lângă părinți, fără nicio altă dovadă.

„Dacă minorul a povestit că a fost expus la ceva serios de către un adult pe care îl cunoaște și apoi lași copilul înapoi, atunci înseamnă că trădezi acel copil", a declarat, pentru Firda, Hanne Saebo, șefa Departamentului Social al Prefecturii Sogn og Fjordane, de care aparține Naudstal, orășelul în care locuiesc soții Bodnariu.

Declarațiile sale sunt întărite și de răspunsul transmis mie de Directoratul pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia. „De curând ne-am dat seama că serviciul norvegian pentru bunăstarea copilului este un sistem care poate fi dificil de înțeles pentru străinii care se stabilesc în Norvegia. De exemplu, ar putea fi greu de înțeles pentru aceștia că o instituție publică precum Direcția pentru Protecția Copilului din Norvegia poate interveni în viața privată a unei familii, și că poate prelua îngrijirea copiilor".

Dar, transmit oficialii instituției, un ordin de preluare a copilului este emis pentru mai puțin de doi din zece copii care beneficiază de o măsură privind bunăstarea copilului. Şi numai în cazuri foarte grave - abuz sexual, violență, maltratare, abuz de substanțe, probleme psihologice etc.

Cele de mai sus sunt informații generale oferite de Directorat, ele nu privesc direct cazul Bodnariu. Autorităților norvegiene le este interzis prin lege să ofere detalii despre cazuri specifice. Părinților, în schimb, legea le permite să facă publice informații, inclusiv documente oficiale. Un astfel de document oficial a primit de la Direcția de Protecție a Copilului și familia Bodnariu. Aceștia mi-au transmis prin apropiați că nu vor să comenteze cazul lor, la recomandarea avocatului. Dar fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, a accepat să-mi facă un rezumat al documentului transmis de autoritățile norvegiene, fără însă a fi de acord să mi-l trimită.

Potrivit acestuia, motivul pentru care a fost luat și bebelușul de lângă părinți a fost această declaraţie a uneia dintre fetele familiei, că acesta ar fi fost zguduit de tată. Astfel, autoritățile norvegiene cred ar fi putut suferi de sindromul copilului zgâlțâit. Dar, spune unchiul copilului, documentul precizează că analizele au arătat că micuțul nu a fost afectat.

Daniel Bodnariu susține, de asemenea, că autoritățile norvegiene ar fi demarat deja procedurile de adopție pentru copii. „Sunt mai multe procese, toate merg simultan. Unul este cel în care sunt acuzați că sunt violenți. Altul este cel referitor la declanșarea procedurilor de adopție, ei au fost anunțați încă de pe 15 decembrie că acestea au început", a spus Daniel Bodnariu, care nu a fost de acord să îmi trimită documentul, motivând că nu are acordul avocatului fratelui său.

Autoritățile norvegiene au refuzat să lămurească dacă procedura de adopție a fost demarată, pe motiv că nu le este permis să divulge informații în acest sens. Iar Ministerul Român de Externe, la întrebarea mea dacă au informații care să le confirme dacă procedurile de adopție ar fi început, mi-au răspuns, simplu: „Nu".

Cazul familiei Bodnariu a fost răspândit, inițial, în primul rând prin canale mediatice religioase. Prima variantă care a circulat a fost că familia este acuzată că și-ar fi îndoctrinat religios copiii. Luarea în custodie a celor mici a fost descrisă drept răpire, iar Direcția de Protecție a Copilului, descrisă în termeni precum „diavol" sau „bestie". S-au organizat proteste în România și în afară, s-a lansat o petiție prin care se cere eliberarea copiilor care a strâns peste 48 000 de semnături. S-a făcut trimitere la alte cazuri internaționale în care Barnevern a luat în custodie copii de imigranți.

Sociologul norvegian Jan Storo, care predă științe sociale la Universitatea din Oslo și Akershus, spune că, de multe ori, media exagerează în prezentarea cazurilor în care se discută custodia copiilor: „Unele media răspândesc mituri false, mituri care sunt create din nimic. (…) Nu pot să spun nimic despre acest caz specific. Nu îl cunosc, și niciodată nu fac declarații despre cazuri. Dar pot să vă spun că sunt surprins că Direcția de Protecție a Copilului din Norvegia este atât de criticată în alte țări. În general, avem un serviciu bun de bunăstare a copilului. Dar, bineînțeles, calitatea poate să varieze. Noi educăm studenții în acest domeniu, și suntem foarte dornici să îi învățăm să lucreze cu grijă față de istoricul cultural, etnic și religios al clienților. De asemenea, acordăm o atenție deosebită aspectelor etice și juridice ale cazurilor", mi-a spus Jan Storo.

În anul 2013, un număr de 53 000 de copii, norvegieni și de alte naționalități, au beneficiat de măsuri de la Direcția de Protecția a Copilului. Dintre aceștia, 17 la sută au fost preluați de stat, potrivit datelor Directoratului Copiilor, Tinerilor și Familiei.

Între 1990 și 2012, 55 de copii născuți în România sau născuți în Norvegia cu ambii părinți români au primit măsuri privind bunăstarea copiilor. Dintre aceștia, doar în cazul a cel mult șase s-a luat decizia ca statul să preia custodia, potrivit datelor furnizate de această instituție.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte şi alte chestii despre Norvegia:
Un ecologist norvegian propune să mutăm refugiații pe insule înghețate
Norvegienilor li se predă răutatea la şcoală
I-am cunoscut pe cei mai puternici oameni de pe Pământ la capătul lumii