mancare

Martin Starr nu te lasă s-o arzi în locul lui favorit de sushi din Los Angeles

L-am provocat pe actorul Martin Starr să ne spună care-s cele mai tari locuri din LA. Ne-a dat câteva recomandări bune, dar n-a vrut să ne zică unde mănâncă sushi.
22 Ianuarie 2016, 1:00am

Fotografii de Stephen Yang

E o vorbă veche care sună ceva de genul „un oraș nou e la fel de bun precum prietenii pe care-i întâlnești aici". E ceva adevăr în asta, dacă treci peste sentimentul ăla teribil și inconfortabil, pentru că e greu să negi că cel mai bun mod să cunoști un oraș e cu un ghid, adică cineva care știe cele mai bune cluburi și locurile cu băutură și tacos ieftine care nu-ți vor ruina complet sistemul digestiv.

În onoarea noului nostru Ghid VICE pentru Los Angeles, am rugat câțiva muzicieni și artiști din LA să fie ghizii noștri virtuali și să ne spună care-s locurile lor favorite din oraș. De data asta, l-am provocat pe actorul Martin Starr să ne vorbească despre locurile nestemate din LA. Ne-a dat câteva recomandări bune, dar, cu toate că am insistat, omul chiar n-a vrut să ne spună care este locul său favorit de mâncat sushi.

VICE: Ce-ți place în LA?
Martin Starr: O vreme nu mi-a plăcut LA-ul și tot ce-am crezut că-mi oferă sunt relațiile pe care le aveam cu oamenii de aici. Acum, însă, unul din lucrurile care-mi plac cel mai mult în LA e varietatea de mâncare bună de aici. Mâncare super gustoasă. Cu cât devin mai bătrân și gusturile mele se maturizează, mă trezesc că visez și am fantezii cu mâncare.

Pentru mine, unul din modurile în care ajungi să cunoști un oraș este prin mâncarea din el. De fiecare dată când călătoresc în interes de serviciu, unul din primele lucruri pe care le caut este mâncarea.

Care sunt locurile tale favorite de băut?
Acasă. Îmi place, de asemenea, Philly West. E un loc mișto, chill așa. Nu ies în oraș ca să beau fără limită. Dar sunt o grămadă de locuri mișto unde să mergi și să bei alcool. Probabil că-i o chestie de gust, dar mie-mi plac puburile mici de cartier, fără fițe. Unul din motivele pentru care-mi place barul ăsta e că au Guinness la țap. Mi-am făcut și câteva zile de naștere aici.

Ești genul de om petrecăreț?
Îmi plac adunările sociale mai mult decât petrecerile, probabil. La petreceri sunt prea mulți oameni și tind să nu mă simt prea confortabil. O ard în grupuri mai mici, îmi place mai mult să stau cu prietenii mei.

Când ești plecat din oraș, de ce ți-e cel mai dor din LA?
E un răspuns elaborat, dar întotdeauna mi-e dor de mâncare. Ei bine, nu-i adevărat. Mama îmi amintește de casă. Iar când sunt pe drum, mi-e dor de prietenia tovarășilor mei. Când mă-ntorc acasă, îmi place să mă duc în restaurantele cărora le-am dus dorul, iar unul din ele e un loc super mișto în care se mănâncă sushi și despre care n-o să-ți povestesc.

Stai. Ce?
Nu pot să-ți spun restaurantul meu favorit de sushi. Îmi place că-i micul meu loc cu sushi, unde pot să merg. E cel mai bun sushi pe care l-am mâncat, în afara de ăla din Tokyo. Dar, când eram copil, obișnuiam să mă duc într-un loc pe nume Noshi Sushi și-mi plăcea acolo.

Deci, care sunt locurile cele mai mișto, unde turiștii pot cunoaște LA-ul prin mâncarea de aici?
Mao's Kitchen, pentru mâncarea chinezească. E o altfel de aromă față de aia de la un Panda Express și chiar de la restaurantele clasice, unde stai la masă. Aici au pui și vită proaspete și fac un pui cu portocale gustos, însă piesa lor de rezistență rămâne vita cu susan. Mori după ea.

N-am mai mâncat lactate de vreo șapte sau opt ani, deci nu prea bag mâncare mexicană. Dacă o fac, totuși, mănânc Tex Mex, în Austin.

Jitlada și Night + Market Song sunt cele mai bune restaurante thailandeze din LA. Jitlada e situat într-un mic centru comercial. Aștepți puțin de fiecare dată, dar mâncarea-i bună de tot acolo. Îmi place salata „Fried Morning Glory". Și-mi place mai mult fără creveți. Night + Market Song are o salată cu orez crocant care-i extraordinară. Și poți s-o ceri foarte picantă. Astea-s două locuri foarte mișto, în care-ți poți să-ți satisfaci papilele gustative.

LA e un oraș al burgerilor, și sunt două nivele de burgeri: fast-food și alea meseriașe. Pentru fast food, întotdeauna îmi place In-N-Out, e simplu și ușor. Poate sună a clișeu, dar e cel mai bun fast-food cu hamburgeri pe care o să-l întâlnești. Să mă duc acolo e una din primele chestii pe care le fac când ajung în oraș, după o călătorie. Comand unul cu carne triplă, fără ceapă și fără murături.

Iar cel mai bun burger e la Hole in the Wall. Punct. Acolo-și fac propriile chiftele. Din când în când, fac o chestie specială, un burger din carne de porc gătită la temperatură mică, și este ceva incredibil de bun.

Deci, ești de părere că oamenii n-ar trebui să judece un restaurant doar pentru că-i amplasat într-un centru comercial?
Poți spune și așa. Nu prea ai de ales în LA, pentru că e complicat să ajungi dintr-un loc într-altul și dacă se-ntâmplă să fii într-un mall, n-ai ce face. În general, într-un oraș ca ăsta, un restaurant nu supraviețuiește decât dacă ori e foarte bun, ori e ieftin. Foarte multe locuri cu adevărat mișto apar tot mai des în mall-uri și centre comerciale.

Ce concepții sunt greșite și ce stereotipuri sunt adevărate despre oamenii din LA?
O concepție greșită e că oamenii nu-s inteligenți în orașul ăsta. Cred că asta-i o greșeală majoră. O grămadă de oameni pe care-i știu sunt incredibil de inteligenți, citiți, prompți și originali. Deși serviciul și afacerile îi afectează pe oameni, cred că-i și poate ridica în multe feluri. De acord, există tot felul de părți ale orașului. Dar să presupui că toți oameni sunt într-un fel sau altul e greșit.

Unde te duci când n-ai nimic de făcut?
Depinde, pentru c-am avut faze și faze în viața mea. Între 16 și 21 sau 22 de ani, mă urcam în mașină și conduceam la întâmplare, iar chestia asta mă liniștea. Pe la 25 de ani, jucam baschet și cântam psalmi. Sunt budhist, deci mi se potrivește.

Pe unde o ardeai prin adolescență?
Într-o perioadă am locuit pe lângă Hancock Park. Mergeam cu bicicleta până pe Melrose, unde era un magazin de benzi desenate care se numea Golden Apple.

Benzile desenate, cărțile de schimb și super-eroii au fost parte importantă din copilăria ta?
Da, cred că-ntotdeauna mi-am imaginat că viața ar fi mai mișto ca Wolverine. Asta n-a devenit realitate niciodată, dar tot pare c-a luat o întorsătură ok.

Interviul a fost editat și scurtat.

Traducere: Ionuț Axinescu

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre mâncare:
La cămin, în România, orice pui în farfurie devine mâncare
Versiunile chinezești la Pizza Hut și McDonald's sunt absolut scârboase
Cum să gătești burgeri de Halloween, îmbrăcat ca Darth Vader