Ce-am învățat despre mine de la un mecanic român mitoman care m-a dus cu vorba cât să-mi ia banii

Pe undeva, la mijlocul lui august, doi tipi au venit în fața blocului meu. Nu știam cum îi cheamă, nu-i văzusem niciodată, îmi fuseseră recomandați de un prieten care avusese o problemă la injectoare, și oamenii ăștia doi îi reparaseră mașina în fața blocului. Tipul ăsta cu recomandarea era și el de față, pentru că garanție în ochii mecanicilor, băiețeală etc. „Cum îți merge, mă, mașina?", l-a întrebat pe prietenul ăsta mecanicul mai mare, care părea șeful. „Cum să meargă? Pizdă!". Da, știu, dacă ești șofer ai auzit conversația asta de o mie de ori, în forme ușor modificate. Cam așa vorbesc băieții în situații d'astea.

Tipul ăsta care părea șeful avea un laptop la el. „Hai, deschide ușa, să i-o dau la mufă", mi-a zis. Am deschis mașina, el a intrat, a cuplat laptopul la o mufă, i-a dat cheie și a început să se uite la datele de pe ecran, cu figura cuiva care interpretează măsurătorile de la acceleratorul de particule. De vreo lună, mașina nu mai trăgea, scoatea un fum infect și tremura puternic, mai ales când stăteam la semafor.

„Pula!", a exclamat tipul cu laptopul. Celălalt clătina din cap, evident îngrijorat. „E de la motor. Nu mă bag la d-astea. Dar te trimit la un băiețaș, am lucrat zece ani cu el, acu' a trecut pe cont propriu. Ăsta desface motoare și în somn". Am zis ok. Tipul cu laptopul mi-a întins mâna: „Eu sunt Mihai". I-am băgat numărul de telefon în agendă, la „Mihai Mecanic". Apoi mi-a dat numărul tipului la care mă trimitea, expertul în motoare. Îl chema tot Mihai, așa că l-am salvat în telefon „Mecanic Mihai 2".

A doua zi de dimineață l-am sunat. Tipul mi-a explicat cum să ajung la el. Era aproape. Am ajuns acolo într-o masă de fum negru, cu mașina tremurând de ziceai că urmează să se descompună. Mecanic Mihai 2 era la poartă, îmi zâmbea, grăsun, nebărbierit și cu mâinile pline de vaselină. Am zis ok, așa arată un mecanic adevărat, d'ăsta de desface motoare și în somn. Am intrat în curtea unde avea garajul.

Fără să știu, așa începea cea mai de rahat lună și jumătate din ultimii ani. O lună în care am trecut de la extaz la agonie, apoi la gânduri criminale și, în final, la starea aia de milă pe care o simți când vezi pe stradă un câine cu trei picioare.

Mihai Mecanic 2 mi-a confirmat că era ceva în neregulă cu motorul. A pus mâna pe telefon și a sunat și el un băiețaș, „bun pe zona asta, de motoare second hand". Tipul ăsta a sunat și el un băiețaș, de la Vâlcea, care vindea motoare. Ultimul băiețaș avea un motor ca al meu. Ok, am zis. I-am dat niște bani lui Mihai Mecanic 2, trei mii de lei, să dea la motor. Apoi am discutat despre viață și bani, în curte la el, lângă o mașină cu motorul bubuit. A rămas că maximum peste o săptămână mă sună, iau mașina reparată și gata, asta e fost.

Dar n-a fost așa. După săptămâna asta, timp în care n-am comunicat deloc, l-am mai lăsat câteva zile. Sunt un idealist, cred în oameni, mi-am zis, băi, nu deranjez omul, lucrează, îți dai seama ce complicat e să schimbi un motor? După aproape două săptămâni, idealismul a fost înlocuit cu primele semne de neliniște. Așa că l-am sunat pe Mihai Mecanic 2.

Era vesel, râdea. „Mihai, m-ai rupt!", zicea. „M-am chinuit de m-am spart să dau jos motorul ăla". Mi-a mai spus că apăruseră niște probleme cu băiețașul de la Vâlcea, că ăsta a trebuit să dea o fugă în Germania, să aducă o nouă tranșă de motoare. „Da, e ok, stai liniștit, motorul tău așteaptă acolo, e pus deoparte. Aștept să mă sune băiețașul meu, dau o fugă, îl aduc, asta e o zi, apoi încă vreo zi jumate și gata, îl montez". Zic, ok, Mihai, mersi mult, aștept un semn când termini.

Dar n-a mai terminat.

Au trecut zilele, apoi anotimpurile. Pe la mijlocul lui septembrie, primeam zilnic confirmări că Mihai Mecanic 2 muncește. Mă suna aproape în fiecare zi. De fiecare dată descoperise o altă problemă:

Din cauza programului nasol de la serviciu, tot amânam momentul în care să dau o fugă pe acolo. Până într-o zi, pe la prânz. Atunci, Mihai Mecanic 2 m-a sunat. Avea o voce sigură, cum auzi la piloți când te anunță pe unde o s-o ia și d-astea. „E gata", zice. „Treci mâine dimineață să o iei?". Îi zic lui fii-miu că e gata mașina. El chiuie de bucurie. Și eu simt o mare fericire în suflet.

În seara aia, pe la nouă seara (adică cu 12 ore înainte să mă duc să o iau), mă sună Mihai Mecanic 2. „E nasol, Mihai. E de la pompa de motorină". Îl întreb cum pula mea, după ce te anunță să vii să o iei, te sună noaptea să-ți spună că e vorba despre complet altă defecțiune.

„Asta e", îmi zice, și-i simt tristețea din voce. „M-a înșelat fluxul ăla de motorină".

Înjurăm amândoi fluxul de motorină. Îi zic că bani nu mai am, că na, i-am dat pe motor. „Păi asta e", zice el. „I-ai dat bine, că și motorul era bulit complet, sărit de la punct". Se oferă să ducă el pompa de motorină, „la un băiețaș din Otopeni", care o să o repare gratis, că e fratele lui de băut și femei.

Afară ploua și se făcuse super frig. Mi-am adus aminte de ziua aia în care dusesem mașina. Ce cald și frumos era. „Bine, Mihai, fă-o așa", i-am zis.

Știu ce-o să zici. Că-s prost. Că trebuia să mă duc peste el, că nu trebuia să mă combin cu oameni care nu-ți dau chitanță sau nu lucrează la un service cât de cât decent, că aia, că aia. Da, ai dreptate.

În 2014, în România existau undeva în jur de zece mii de service-uri auto ilegale. E foarte probabil ca, între timp, numărul ăsta să fi crescut. Asta se întâmplă și pentru că oamenilor nu le pasă că nu primesc chitanțe pe piesele cumpărate, vreun deviz sau orice. Când ți se strică mașina nu vrei decât să o repari mai repede. Oriunde, oricum. Și când zic oamenii, mă refer, din păcate, și la mine.

La vreo două zile de la momentul ăsta, ne-am auzit din nou la telefon. Vocea lui suna aiurea. „Mihai, m-a rupt o măsea, să moară mama! M-am operat la unu', abia vorbesc acu' cu tine. Încerc mâine să fac ceva, dacă pot. Dar, hai, mai sigur să o lăsăm pe poimâine". Îi zic ok, poimâine. Dar ne vedem direct la garaj la el, dimineața. Îmi zice că e bine așa.

Peste două zile stau o juma de oră în fața unei porți închise. Îl sun de câteva ori, îi trimit SMS. Nimic. Îi mai trimit un SMS în care-l înjur și plec. Mă sună peste o juma de oră. Îmi zice că a avut o problemă nasoală de tot, că a văzut că l-am sunat, dar nu putea vorbi. Înjur iarăși și-i zic că deja am ajuns la nivelul la care mă gândesc să-i fac plângeri al ANPC și ANAF. Începe să plângă la telefon. Se jură pe copiii lui că mâine e gata mașina și mi-o dă.

Îl sun pe celălalt Mihai, tipul care mi-l recomandase. Îmi zice că nu știe ce e cu el, că au lucrat împreună zece ani și nu făcea nenorociri d-astea. Îmi mai zice și că Mihai Mecanic 2 n-are copii.

A doua zi de dimineață îl sun din nou. Răspunde și nici n-apuc să-l întreb dacă e la garaj, că începe să vorbească: „Mihai, scuze. Tata. Pleacă dintre noi. Uite acum vin de la spital, e pe ducă, gata. Eu mă apuc acum să fac ultimele reglaje, dar dacă e ceva și moare, o amânăm un pic".

Încă o zi. Taică-su nu moare. De fapt, la următorul telefon aproape râde la telefon. „Gata. Am terminat-o!". Aproape strigă în receptor. Îmi zice să-l sun când ies de la serviciu, să vin s-o iau.

Nu înțeleg ce-i acolo. Îl sun să-l întreb. Nu-mi răspunde.

Pe la șapte seara îl sun. Zice că a pus bateria pe redresor, că uitase o ușă deschisă și se descărcase bateria. „În juma de oră ți-o aduc eu acasă, oricum e în drumul meu".

Cam după o oră mă sună. Mă cheamă afară. Ies, dar mașina nicăieri. Mihai Mecanic 2 e nebărbierit și vine spre mine cu capul plecat. „Mihai, mi-e rușine să te mai mint. N-am făcut nimic. Mâine mă duc să iau motorul. Luni pleci cu ea la serviciu. Pe cuvântul meu de om!". Mă uit la el. „Mihai, au venit niște țigani cu o problemă de bani la mine. M-au urmărit, băteau noaptea în poartă. A fost jale. Îmi ziceau că mă omoară!".

N-a fost luni, dar a fost miercuri. Mașina nu mai scoate fumul ăla negru și nu mai tremură chiar așa, dar tot merge oribil. Când am fost să o iau de la garaj, Mihai Mecanic 2 mi-a arătat un șurub mic, îl ținea în palmă. „Uite, ăsta e fost în piston. D-aia auzeai tu clinchetul ăla metalic". I-am spus, din nou, că n-am auzit niciun clinchet metalic.

M-am urcat în mașină și am plecat. După vreun sfert de oră, mi-a sunat telefonul. Era numărul lui. Am răspuns, dar nu se auzea nimic. Mi-am dat seama că mă sunase din buzunar. Am stat în liniște și l-am ascultat.

Își dregea vocea. Apoi a tușit. Apoi a scuipat. Apoi și-a aprins o țigară și a inspirat profund. Apoi a zis „da" prelung, mai mult ca un oftat, așa, mai mult pentru el.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre mașini:
Fotografii cu cele mai originale mașini din Brașov și patronii lor
Fotograful care-ți tunează mașina cu cartoane, pe ascuns
Am fost la licitaţia maşinii lui Ceauşescu