N-am dat șpagă niciodată, probabil pentru c-am 18 ani și n-am avut ocazia. Nici nu m-am gândit mult la asta, eram mic și tot ce mă interesa era cum să mă distrez.

Dar ce s-a întâmplat anul trecut la Colectiv m-a schimbat. Pentru c-am înțeles că există lucruri cu adevărat importante în viață. Aveam 17 ani și mi-am mobilizat prietenii. Mi-am făcut în pauzele de la școală un banner dintr-un carton duplex și niște bețe. Am luat un steag, i-am improvizat o coadă și le-am spus tuturor că e momentul să se trezească și să se schimbe.

Am ieșit în stradă și ne-am strigat cu toții disperarea. Am strigat, pentru prima dată, împotriva unui concept, nu a unui om. Am strigat împotriva corupției. Eram tineri, bătrâni, copii, eram „oamenii frumoși" de care mulți au făcut mișto.

Eram frumoși pentru că simțeam nevoia de schimbare. În primul rând, a noastră. Atunci, în zilele alea, am jurat să nu dau mită vreodată. Plângeam și visam la cai verzi pe pereți, că voi putea trăi într-o țară așa cum îmi doresc și că voi putea să fiu un om bun, așa cum mi-am promis când eram în școala primară și speram să ajung președintele României.

Îmi amintesc cum mă bucuram când auzeam câți oameni își doreau să lupte contra corupției. Cum mă simțeam mândru când auzeam cum pompierii, care nu primesc cât ar merita, intrau în flăcări și cum doctori și asistente, care sunt batjocoriți de stat, renunțau la ziua liberă ca să meargă la spital și să încerce să ajute cu orice.

M-am schimbat atunci, speram că o vom face cu toții. Încă sper.

Ia textul ăsta ca pe o colecție de gânduri ale unui puștan de 18 ani. Ce am reușit eu să-nțeleg despre corupție, ce e și cum ne roade din interior pe toți. Și de ce e important să speri și tu.

Ca să înțelegi cât de groasă e treaba cu șpaga, trebuie să realizezi că nu e o treabă caracteristică doar unei pături sociale. Corect, mass-media prezintă doar cazurile mari și îți formezi în felul ăsta impresia că e ceva ce fac doar bogătanii sau ăia cu relații. Dar, și-mi pare rău să te anunț asta, tu, puștanule de liceu, sau tu, studentule, sau tu, bătrânel simpatic, sau oricine altcineva fără buzunarul gros, e foarte posibil să fi dat mită deja.

Pentru că șpaga e un cancer care ne afectează viața tuturor și de care te lovești și fără să-ți dai seama. Atenția dată doctorului tot șpagă se numește, și e la fel de dăunătoare moral ca milioanele de euro învârtite la nivel înalt. Banii dați polițaiului ca să nu-ți dea amendă sunt tot șpagă. Ciocolata pe care i-o dai dirigintelui ca să-ți mai motiveze din absențe tot mită e. Înțelegi unde bat?

Indiferent ce vârstă are cel care dă sau cel care primește, ce profesii au sau despre ce sumă e vorba, tot șpagă e. Iar situațiile astea sunt perfect egale: tot cancer se numește.

Gândește-te câteva secunde dacă ai dat vreodată mită sau dacă știi pe cineva care a făcut-o. Poate așa înțelegi cât de extinsă e treaba asta.

Oricâte iluzii ți-ai face, e imposibil să faci în așa fel încât șpaga să se aplice doar în anumite cazuri. Adică, „băi, e ok dacă s-a dat ceva aici, că l-a ajutat într-o chestie nevinovată, important e să nu devină mai mult de atât". Nu merge treaba asta.

Ceea ce vreau să spun e că n-ai cum să pui o barieră ca să împiedici mita să ajungă la un nivel înalt. Chiar dacă printr-o minune am putea reuși să curățăm în totalitate „marea mită" din România (aia pe care o vezi la știri), nu ar dura mult până când am ajunge înapoi de unde am plecat.

Mulți cred că atunci când dau mită e o chestie izolată și n-are cum să afecteze pe cineva. Treaba e că dacă nimeni nu i-ar mai da șpagă funcționarului de la ghișeu, poate că el n-ar mai da șefului. Și dacă șeful n-ar primi șpagă, poate n-ar mai da vreunui director de Regie. Și dacă ăla n-ar lua, poate n-ar da vreunui prefect etc.

Banii circulă mai rapid decât crezi tu și poate, doar poate, dacă ne-am hotărî noi toți ăștia de jos să nu mai dăm, atunci ăia de mai sus n-ar mai avea de unde.

Hai să-ți explic asta cu un exemplu. Îi dai doctorului de familie niște bănuți, să-ți facă și ție o scutire, că n-ai avut chef de școală și te-au pus absent fraierii de profi. Îți place să vezi cum ți se rezolvă situația ușor și nu mai ai probleme cu media la purtare acum.

Hei, dar parcă ți-ar conveni să-i dai și scârbei de mate câte ceva, ca să nu te lase pe vară, nu? La naiba, n-ai ieși mai bine dacă ai da niște bănuți și pentru permisul ăla de conducere? Că tu oricum știi să îi dai blană, ce dacă n-ai habar de legislație?

Te faci mai mare, cetățean de nădejde al țării, și-ți trebuie diploma de facultate, da' n-ai chef să înveți? Chill: ai bani, man! Îți trebuie loc de muncă și nu te ia nimeni? Dă o șpagă mică! Vezi ce ușor merge totul?

Pentru că, da, așa se-ntâmplă când faci de câteva ori ceva care-ți aduce beneficii rapide: îi prinzi gustul. Și atunci cum să fii tocmai tu prostul ăla care să renunțe la avantaje?

„Meritocrație". Ai auzit cuvântul ăsta până acum? Simplu spus, e sistemul în care oamenii sunt promovați pe baza realizărilor. Ești bun, treci la nivelul următor. Ești slab sau mediocru, rămâi printre ăia ca tine.

Problema asta cu meritocrația e dezbătută iar și iar, de fiecare dată când se discută despre mită, tocmai pentru că sunt legate. Atunci când dai șpagă, primești un avantaj nemeritat. Automat, mulți care fie sunt mai pricepuți decât tine, sau au luptat mai mult pentru o anumită poziție sau un beneficiu rămân cu buza umflată, pentru că tu și alții ca tine ați ales să nu le dați o șansă.

Egalitatea în șanse e un drept care zice că la începutul unei curse ar fi frumos ca toți participanții să aibă adidași de alergat. Pentru că așa putem vedea la finalul cursei că ăla care a câștigat e cel mai rapid, nu ăla care a venit la cursă cu mașina lui tac-su.

Gândește-te că șpaga ta îngreunează dezvoltarea multor oameni, pentru că tu calci în picioare tocmai spiritul ăsta competitiv.

E o chestie pe care ai auzit-o de zeci de mii de ori anul trecut și parcă te-ai săturat de ea. Dar e adevărată. Fugi în fiecare zi după bani și uiți că viața e mai importantă și că nu banii te fac fericit? Îți pasă doar de tine și nu dai doi bani pe viața sau pe drepturile altora?

Ai călca în picioare șansele oricui la o viață decentă, dacă asta ți-ar aduce bani?

Baftă, frate, treaba ta, vezi ce faci, cum te descurci în viață.

Nu vreau să știu de tine.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre corupția din România:
Cum a fost la marșul tăcut al celor 5 000 de oameni care au comemorat victimele Colectiv
Romii ăștia din Ferentari se bat cu rasismul și corupția din fotbalul românesc cu mingea la picior
Cum arată cluburile din București, la un an după tragedia de la Colectiv