FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

De alegerile în PSD, Dragnea a bătut-o pe Sf. Parascheva

Ar fi fost haios, totuşi, ca Dragnea să fie singurul candidat şi să piardă.
Ilustrații de Vasile

N-am înţeles niciodată de ce lumea se îmbulzeşte la moaştele Sfintei Parascheva, cu atât mai puţin n-am înţeles de ce s-au îmbulzit pesediştii să-l voteze pe candidatul unic la şefia partidului. Cu toate astea, iacătă că nu contează vremea, important e ca scopul să bată raţiunea.

APROAPE JUMĂTATE DE MILION DE ROMÂNI L-AU VOTAT PE DRAGNEA

435 172 de oameni s-au dus, duminică, la sediile PSD, pentru a-l vota pe candidatul unic, Liviu Dragnea. 81,23% prezenţa la vot. Ar fi fost haios, totuşi, ca Dragnea să fie singurul candidat şi să piardă, dar n-a fost cazul. Am pierdut încă un motiv de a râde cu lacrimi într-o săptămână oricum umedă. Cert e că s-a votat ca-n parlament, cu Da şi Nu, să fie bine.

Dacă la fel s-ar mobiliza şi restul votanţilor români când chiar sunt alegeri serioase, parcă altfel ar sta lucrurile în România. Culmea e că la votul serios ies tot aceiaşi români însufleţiţi de spiritul democraţiei, precum cei de duminică, Yes men tradiţionali. Restul, mai tineri, continuă să se plângă de acelaşi motiv, că n-au cu cine vota.

Publicitate

Discuţia e amplă în cazul ăsta, dar, la fel de bine, am putea să încercăm să spargem cest cerc vicios. Dacă te uiţi un pic pe la politicienii din afara României, sunt sancţionaţi chiar de comunitate. De exemplu: te-am votat, dar în primul an, n-ai făcut nimic din ce-ai promis, aşa că vin la tine la birou, împreună cu toţi prietenii mei, şi te iau la întrebări. De fiecare dată când ajungi la biroul tău de politician care se plimbă pe banii mei. Tocăniţi sistematic fie până demisionează, fie până fac ceva.

CUM TE FURĂ POLITICIENII

Nu putem aştepta la nesfârşit ca politicienii noştri să frece duda pe banii noştri, başca să primească şi pensie de şmecher. Stai un an în parlament, iei 1 500 lei lunar. Freci menta trei mandate, primeşti 4 400 lei. Păi, dacă aduni banii ăia pe termen lung, cam câte şcoli sau spitale repari? Parcă-s multe, nu? Că şi noi avem politicieni destui.

Citește și De ce e totuși bine ca parlamentarii și miniștrii români să aibă salarii mai mari

Între timp, ia şi citeşte încă cinci statistici pe care Ponta nu ţi le va livra pe Facebook, ca să înţelegi de ce-şi votează politicienii, cu atâta nonşlanţă, pensii nesimţite. N-ai chef să dai click? Numărul real de salariaţi, în economie, a scăzut, dar plătim mai mulţi bani pe impozite şi taxe decât plăteam acum trei ani, pensiile sunt plătite din TVA-ul pe care-l plătim tot noi, din banii din accize care ar fi trebuit să plătească autostrăzi noi şi tot aşa. Pentru că pensionarii votează.

Publicitate

DRAGNEA ARE GRIJĂ SĂ-ŢI BAGE PUMNUL ÎN GURĂ

Între timp, senatorii au adoptat pe şestache legea lui Dragnea, aia cu „defăimarea socială", ca să fie siguri că poţi fi amendat dacă îndrăzneşti să spui că pensionarii sunt manipulaţi. I-ai defăimat social! Sau că Dragnea e un penal. Pentru că defăimezi social tagma condamnaţilor cu executare. Sau că PSD e un partid de corupţi. Pentru că defăimezi social corupţii. Sau că Victor Ponta e un plagiator. Pentru că defăimezi social plagiatorii.

Ah, apropo, alt plagiator cu ştaif e Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, dar de la PNL de data asta. Practic, încă unul care a copiat în teza de doctorat. Nicolăescu ar putea să ceară să fiu amendat, deci, pe motiv că i-am defăimat social pe plagiatori şi pe incompetenţi. Pentru că, la rândul lui, Nicolăescu a fost un incompetent.

Din punctul ăsta de vedere, Maria Grapini pare o sfântă. Măcar a avut bunul simţ de a renunţa la a-şi da vreun doctorat după ce a văzut scandalurile. Asta, desigur, dacă e sinceră. Bine, asta nu o face cu ceva mai puţin analfabetă.

Citește și De ce nu mai e cool să râzi de greșelile de gramatică ale Mariei Grapini

JUSTIŢIA SERIOASĂ ŞI JUSTIŢIA NESERIOASĂ

Dar, mă rog, s-o lăsăm pe Grapini şi să ne întoarcem la ale noastre. Veşti bune din Sectorul 1! Andrei Chiliman, eternul primar care a înverzit sectorul - cu vopsea pe blocuri - a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Ceva cu o autorizaţie pentru o terasă, dar suficient pentru ca procurorii să-l mai ia la ochi şi pentru altele.

Pe de altă parte, încurcate sunt căile justiţiei. Un cetăţean s-a gândit să depună la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere pentru fals în declaraţii, pe numele fostului preşedinte Traian Băsescu. Încă nu ştiu dacă e adevărat sau doar o glumă bună, cert e că declaraţia falsă e „Demisionez în cinci minute". Fie cetăţeanul nu ştie ce-i ăla fals în declaraţii, fie a vrut să-i facă lui Băsescu o bucurie, că parcă prea se plictisea pe la PMP.

Publicitate

Dar dacă tot vorbim de justiţie, să vezi ce se distrează Gabriel Oprea, dom' general care taie şi spânzură şi nimeni nu înţelege de ce. Mai exact, la Curtea Militară, Oprea a avut grijă ca doar doi judecători să se ocupe de cazurile „sensibile". Adică să-i „scoată" pe inculpaţi, că-s băieţi de comitet. Oprea începe să pută de cât de dubios devine pe zi ce trece. O să ne distrăm şi cu el, la un moment dat.

Citește și Cum l-am cunoscut pe Gabriel Oprea și mi s-a schimbat viața

PE ŞEST, PE BANII NOŞTRI

Bine, nici cu Iohannis nu ne e ruşine, care devine la rândul lui tot mai dubios în modul în care reuşeşte să-şi facă treaba de preşedinte. După alegerile de anul trecut, am scăpat de un „preşedinte-jucător" şi ne-am procopsit cu un preşedinte adormit. Iohannis a trecut pe şest Legea Big Brother, dar te las pe tine să te hotărăşti dacă asta-i bine sau rău.

Citește și Cum să îți aperi calculatorul de SRI

În altă ordine de idei, tot din senin a apărut şi ştirea că, într-un pasaj care pute, vor fi amplasate nişte copii după basoreliefuri de pe Columna lui Traian. Ceea ce, în sine, n-ar fi rău dacă, de banii ăia, ar trece şi Salubrizarea pe acolo şi ar mai cumpăra şi nişte becuri. Pe bune, Pasajul Latin, ăla din Centrul Vechi, arăta mai bine pe vremea când semăna cu un pasaj din Istanbul, în care se vindeau toate rahaturile ieftine. Măcar era mai sigur. Acum, aruncăm un milion de euro pe nimic. Că doar nu e din buzunarul celor care lucrează în primărie.

Publicitate

Nu, e tot din buzunarele noastre, care ajungem să ne cărăm prin ţări mai bogate. Poftim, Institutul German pentru Dezvoltare Profesională şi Piaţa Muncii estimează că numărul românilor şi bulgarilor care îşi vor căuta locuri de muncă în Germania va creşte semnificativ. Până la sfârşitul anului, se vor fi făcut 150 000 de români şi bulgari veniţi, doar în 2015, la muncă. Pentru că, deh, economia românească bazată pe consum trebuie să funcţioneze cumva, iar un sfert din banii trimişi acasă tot la stat ajung, cel mai uşor - prin TVA-ul plătit, că trebuie finanţate de undeva copii de basoreliefuri inutile şi bugetul pentru pensii speciale.

NOI SUNTEM OCUPAŢI CU MOAŞTELE

Că tot ziceam că Dragnea a bătut-o pe Parascheva, e perioada aia din an în care românii se calcă în picioare ca să pupe moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi. Pregăteşte-te de ştiri cu români călcaţi în picioare sau leşinaţi sau, de ce nu?, îngheţaţi de frig şi ploaie. Încă mă mai gândesc dacă, săptămâna viitoare, merită să fac un sumar al victimelor dreptei credinţe.

Vorbim de aceeaşi dreaptă credinţă reprezentată de preoţi care fură moaşte din Grecia. Păi, nu? Dacă tot am ajuns la mănăstirea cu Sfântul Haralambie, de ce să nu plecăm cu mâna lui? Mai că-mi vine să cred că popii noştri se gândeau că merge de-o afacere bună, să bage taxă de pupat mâna lui Haralambie, că prea a devenit Arsenie Boca un rockstar autohton. Dacă n-ar fi călcarea în picioare de la Iaşi, Parascheva s-ar fi transformat într-un soi de Angela Similea, un personaj cândva celebru, astăzi expirat. Dar nu-i nimic, timpul încă nu-i pierdut.

Publicitate

ROMÂNIA SUPRAREALISTĂ

Ca să-ncheiem în aceeaşi manieră, un botoșănean s-a trezit că nu mai are locurile de veci după ce nişte hoţi care i-au spart casa au fugit şi cu chitanţele ce stăteau dovadă că le-a cumpărat acum 40 ani. Prin urmare, a dat anunţ la ziar apelând la mila hoţilor. Să-i lase chitanţele sub geam. Vorba lui Bacovia, „O, ţară tristă, plină de humor!" Eventual, fără virgule.

Urmărește-l pe Alex pe blogul său
Vezi și alte ilustrații de Vasile pe blogul său

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre politica românească:
Scurtă istorie recentă a implicării serviciilor secrete în politică
Feministele mi-au explicat de ce nu există femei în politica românească
Elevii români ar introduce votul cenzitar şi educaţia politică, dacă ar fi parlamentari