M-am dus la ziua Regelui Mihai, ca să înţeleg cum gândesc monarhiştii

​

​Regele Mihai a invitat toţi românii la Palatul Elisabeta, pentru un fel de zi a porţilor deschise cuplată cu ziua lui. Vreo două sute de oameni i-au răspuns la chemare, între care şi eu, că voiam să profit de ocazie să văd palatul, care e închis pentru public în restul timpului.

Am ajuns fix la deschiderea porţilor. Un paznic împărţea steguleţe de hârtie oricui n-a venit înfăşurat într-unul de cârpă. N-aveau stema Casei Regale pe ele, ceea ce mi s-a părut destul de decent, deşi pe unii îi deranja, de parcă Marea Britanie ar avea aşa ceva pe steag.

Palatul în sine arată beton, un fel de mini-Pelişor trântit în mijlocul Muzeului Satului, doar cu jandarmii îmbrăcaţi în uniformele de gală.

Grădina din jur era destul de tristă, ca un parc bucureştean când nu sunt alegeri locale. Unii au profitat de ocazie ca să-şi facă poze cu grifonul regal, în mare pentru că nu aveai cu ce altceva cu ce să-ţi faci poze acolo.

Decât dacă îți aduceai tu exponat de-acasă.

Sau dacă erai norocos să-ți dea o mamaie să-i ții pisica în brațe. Tipul ăsta mi-a spus: „Tinerii trebuiesc învăţaţi istoria adevărată, nu cea minţită cu 23 august, cu regele care a plecat cu vagoane de aur."

Oamenii s-au adunat în curtea palatului într-un grup compact şi au scandat sacadat „Regele Mihai." Media de vârsta era undeva peste aia de pensionare, dar după haine nu erau genul care ar fi votat pentru un kil de făină la ultimele alegeri, mai ales că unele cucoane ascundeau tablete pe sub hainele greceşti de blană.

Cei din fanfara militară au tras pe muzică festivă şi oamenii au fluturat ordonat din steguleţe vreo juma de oră, timp în care trebuia să-l aşteptăm pe rege. Mereu m-au fascinat monarhiştii români, pentru că, deşi ei trăiesc în trecut la fel ca dacii liberi, ca nostalgicii comunismului şi ca ăia care au vise homoerotice cu mareşalul Antonescu şi Vlad Ţepeş, sunt mult mai plăcuţi şi respectaţi de publicul larg, deşi-s tot o minoritate care ar vrea dizolvarea republicii actuale.

Cât am aşteptat regele, am vorbit cu câţiva dintre ei. Tipul ăsta credea că vom trece la monarhie când „poporul român va înţelege demnitatea pe care ne-o transmite cu fiecare gest regele Mihai." Toţi sunt axaţi pe Regele Mihai I şi confundă omul, care este într-adevăr un personaj demn şi respectabil, cu funcţia sau cu regimul în sine. E ca şi cum ai spune că ai o vânzătoare de ceapă favorită-n Obor, care nu ţepuieşte la cântar, deci asta înseamnă că toate vânzătoarele de ceapă sunt la fel de cinstite.

​

Alţii, precum domnul din stânga, au mers şi mai departe: „Când rătăcesc drumul în pădure, mă întorc până unde am mers corect. Noi am mers corect până în decembrie 1947, deci acolo trebuie să ne întoarcem." Şi tot el m-a ajutat să sesizez în monarhie ceva ce uitasem: „Biserica şi-ar recăpăta statutul mult mai important de influenţare a educaţiei. Să ne întoarcem la şcolile mânăstireşti." Mi-l şi imaginez pe Preafericitul Daniel cum îmi predă despre păcatele trigonometriei şi ale derivatelor de ordin doi în curtea Mânăstirii Cernica, între două sfinţiri de maşini contra-cost.

Sunt atât de orbiţi de cât îl iubesc pe Mihai I, că uită că are 93 de ani şi abia mai domneşte peste propriile organe interne, deci ţara va fi preluată pe viaţă de unul din urmaşii săi, gen Radu Duda, care îşi umflase CV-ul a​iurea c-ar fi terminat Harvard şi care încerca să se folosească de faptul că a ajuns în Casa Regală prin căsătorie, ca s-ajungă preşedin​te în 2009. Sau tipul ăla care profită de faptul că-i rudă de gradul zece cu Mihai I, ca să-şi zică Prinţul Paul de Român​ia şi care s-a făcut fin cu Traian Băsescu, ca să se dea şi el rudă cu oameni „dă viţă nobilă". Nici nu mai zic de fiica regelui, Irina, care a fost arestată în SUA că făcea lupte​ cu cocoşi. Unii dintre ăştia îl fac până şi pe Ponta să pară om cinstit.

Le-am pus problema asta unor monarhişti de acolo, dar toţi mi-au răspuns ca tipa de mai sus (foto dreapta) „Întotdeauna, dacă vrei să găseşti o scuză, vei găsi, indiferent de ce persoană este vorba, pentru că oameni răi există, dar pădure fără uscături nu există."

Sătul de truisme, m-am bucurat şi eu cu restul norodului, când a apărut regele care a smuls lacrimi de la femeile de 50 de ani din mulţime, mai ceva ca Ştefan Bănică Junior în al treilea concert de Crăciun. Deşi abia se mişca, când a văzut că oamenii încă îl aplaudau, s-a întors la balcon să facă bis ca vedetele rock.

La final, au dat drumul la nişte porumbei, care probabil vor fi canibalizaţi de pescăruşii de pe Lacul Herăstrău. Unul dintre ei s-a întors şi s-a aşezat pe acoperişul de deasupra regelui şi a rămas acolo mult după ce ne spuneau cei din corpul de securitate că trebuie să eliberăm curtea, că venea Iohannis să ia prânzul acolo. Cred că s-a înţeles bine cu regele, că amândoi zâmbesc la fel de mult şi seamănă şi la debit verbal.

La plecare, un domn simpatic care avea 12 bloguri personale şi trei conturi de Facebook, dintre care unul cu Schengen în nume, mi-a explicat că el crede că se poate să avem şi monarh şi preşedinte, un fel de republică monarhică. Deci în caz că ţi se pare că nu sunt destui politicieni călare pe banii tăi publici, na încă unul care-o să-şi dea la gioale cu restul.

Am plecat puţin trist, că n-am înţeles mai multe despre modul în care gândesc monarhiştii şi nici n-am vizitat sălile Palatului Elisabeta cum aş fi vrut. Lângă poartă, acelaşi gardian care ne dădea câte un steag de persoană când am venit, acum le dădea pe mănunchiuri, aşa că am plecat acasă cu o legătură de tricoloare. Tipul mi-a zis: „N-a venit lume, aşa c-am rămas cu surplus." Cam aşa a rămas şi ideea de România ca monarhie, un surplus.

Citeşte mai multe despre monarhie:
​Am serbat nașterea prințului Angliei cu pelerinii de la spitalul St Mary ​Republica imaginară Molossia ​1 Decembrie e o zi națională execrabilă