Săptămâna asta ar trebui să intre în vigoare o „suspendare a ostilităților" în Siria. E cel mai bun termen pe care au fost în stare să îl găsească marile puteri reunite săptămâna trecută la München. Nici vorbă de acord de încetare a focului sau armistițiu. Războiul din Siria o să mai continue o bună bucată de vreme și chiar dacă va câștiga vreuna din tabere, la câți actori interni, regionali și internaționali sunt implicați acum, întreaga regiune va rămâne un butoi de pulbere.

În ceea ce privește grupările jihadiste care îngrijorează Occidentul, – Statul Islamic și afiliații Al Qaida – chiar dacă acestea vor pierde teritoriile pe care le controlează în prezent și vor dispărea sub forma în care sunt acum, asta nu înseamnă că se va și termina cu Jihadul și cu atacurile teroriste. Iar ăsta e scenariul optimist.

Că „suspendarea ostilităților" este o simplă vrăjeală o arată declarațiile principalilor actori implicați. Rușii au zis că nu au nicio intenție să suspende bombardarea grupărilor teroriste – Statul Islamic și Frontul Al-Nusrah, care este afiliat rețelei Al Qaida – iar Bashar Al-Assad a declarat că acordurile de încetare a focului se fac cu armate și state, nu cu teroriști.

Numai că Rusia a afirmat, de când a intrat în război, în septembrie 2015, că vizează doar grupări teroriste, ceea ce nu a împiedicat-o să bombardeze la greu pozițiile rebelilor sprijiniți de Occident, de Turcia și de statele din Golf. De câteva săptămâni, raidurile aeriene rusești s-au intensificat, ceea ce a ajutat forțele lui Bashar Al Assad să captureze mai multe teritorii și să încercuiască, practic, Alepul, al doilea oraș ca importanță al Siriei, controlat parțial de rebeli.

Nu există nicio garanție că, sub pretextul că se luptă cu jihadiștii, rușii nu vor continua campania aeriană împotriva rebelilor, mai ales că, de când s-a anunțat „suspendarea ostilităților" (e drept că aceasta nu a intrat încă în vigoare) și-au văzut liniștiți de treabă.

În ceea ce-l privește pe Bashar al-Assad, dictatorul sirian a zis de la bun început că forțele sale se luptă cu teroriști și a refuzat să facă vreo distincție între rebelii moderați și jihadiști. Așa că declarația lui arată clar că n-are de gând să suspende nimic. În plus, nici rebelii nu au spus că vor înceta lupta, iar despre jihadiști nici nu se pune problema să o facă.

Războiul din Siria este devastator. Un raport recent al unui ONG care monitorizează conflictul spune că, până acum, au murit 470 de mii de persoane, de aproape două ori mai multe decât estimase ONU cu un an și jumătate mai devreme. Milioane de civili au fost forțați să se refugieze fie în interiorul țării, fie în afara acesteia: doar în țările din jur sunt 4,6 milioane, iar mulți dintre ei și-ar dori să ajungă în Europa.

Infrastructura țării este la pământ, grupările jihadiste își fac de cap și numeroase orașe sunt asediate, ceea ce înseamnă că civilii nu mor doar în bombardamente, ci și de foame. Toate astea sunt suficiente ca organizațiile umanitare, ONU și populația civilă să vrea să se termine odată cu războiul. Mai sunt, însă, și alte interese.

Europenii vor, evident, să se oprească valul de refugiați dinspre Siria. Americanilor și aliaților acestora le-ar conveni ca forțele rebele pe care le sprijină să se poată concentra pe lupta cu Statul Islamic. Și toată lumea se teme de o eventuală escaladare a conflictului, generată de o intervenție militară a Arabiei Saudite și Turciei. Cele două state au anunțat deja că iau în considerare o campanie terestră în Siria, – oficial împotriva Statului Islamic – iar saudiții au trimis câteva avioane în Turcia și organizează pe teritoriul lor, cu aliați arabi și musulmani, cele mai mari exerciții militare din istoria regiunii.

Statul Islamic ar putea fi, însă, doar un pretext, ca și în cazul rușilor, pentru că Riadul și Ankara și-au anunțat intenția, în contextul în care forțele lui Bashar al-Assad și rușii fac progrese în regiunea Alep, unde se luptă rebeli sprijiniți atât de saudiți cât și de turci. Nici unora nu le-ar conveni ca rebelii să piardă, mai ales că au spus clar că nu îi văd un viitor lui al-Assad în Siria. E foarte posibil, așadar, ca dacă intervenția are loc, aceasta să fie în sprijinul rebelilor. În plus, Turciei nu îi convine că, la granița sa, își consolidează teritoriile kurzii din YPG, care ar fi varianta locală a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, grupare cu care Ankara este în război.

YPG a profitat de ofensiva forțelor lui Bashar pentru a lansa propriul atac împotriva rebelilor din zona Alep, în încercarea de a uni două enclave pe care le controlează, iar dacă reușesc, Turcia se trezește la graniță cu o a doua regiune autonomă kurdă, pe lângă cea din Irak. Problema cu o intervenție turco-saudită este că ar fi șanse mari de conflict cu armata lui Bashar, dar și cu rușii și iranienii care se luptă alături de aceasta. Iar, într-un astfel de caz, lucrurile pot fi scăpate cu totul de sub control. Ține cont și de faptul că Arabia Saudită și Turcia sunt aliați ai americanilor, iar Turcia face parte și din NATO.

Treaba în regiune este atât de complicată, încât uneori e greu să îți dai seama cine cu cine se bate. În Siria, regimul lui Bashar sprijinit de Rusia, Iran, Hezbollah și miliții șiite irakiene se bate cu rebelii „frecventabili", cu Frontul al-Nusrah și cu Statul Islamic. Americanii și aliații lor se bat cu Statul Islamic și în Irak și în Siria, dar vor și ca Bashar al-Assad să plece. Milițiile șiite irakiene se bat, în Irak, cu Statul Islamic și au primit sprijin american, dar în Siria atacă rebelii pe care îi ajută americanii.

Jihadiștii – Islamic și Frontul al-Nusrah – se bat între ei, dar și cu ceilalți rebeli. Nu cu toți, însă – jihadiștii din Frontul al-Nusrah au luptat cot la cot cu cei din Jaysh al-Islam și Ahrar al-Sham, care sunt tot jihadiști și vor, ca și ei, să instaureze legea islamică, sharia, dar sunt considerați, deocamdată, frecventabili pentru că sunt sprijiniți de turci și de saudiți. De altfel, rebelii moderați și laici pe care îi preferă Occidentul sunt tot mai puțini în Siria. Kurzii sirieni – miliția YPG – sunt cea mai eficientă forță din teren împotriva Statului Islamic și au obținut victorii împotriva grupării jihadiste, începând cu bătălia de la Kobane, cu ajutorul aviației de război americane, dar au atacat și ei rebelii moderați și par a fi la un pas de a fi atacați de Turcia.

Kurzii irakieni au o relație OK cu Turcia, cooperează cu americanii și cu guvernul de la Baghdad în lupta împotriva Statului Islamic, însă vor să își proclame independența , ceea ce nu i-ar conveni Baghdadului și probabil nici Turciei. Una peste alta, ai pe acolo un amestec de etnii și religii – arabi, kurzi, turkmeni, șiiți, sunniți, creștini, druzi, yazidi, etc. – fiecare cu interese specifice. Nici măcar nu poți să îi aduni pe toți la un loc, așa că n-ai aproape nicio șansă să îi faci să se și înțeleagă.

Adaugă la asta zecile de țări străine care sunt băgate într-un fel sau altul și pun, și ele, gaz pe foc: coaliția condusă de americani care vrea să scape de Statul Islamic și de Frontul al-Nusrah, Arabia Saudită cu aliații ei care se bat, prin interpuși, cu Iranul , Rusia care vrea să își păstreze o bază în Orient și, dacă atunci când face asta le pune o piedică americanilor și distrage atenția de la Ucraina, cu atât mai bine, Turcia care nu vrea să-i lase pe kurzi să își facă un stat și tot așa.

Iar războiul sirian este doar unul dintre conflictele din Orient: mai ai încă două în Yemen și în Libia. Iar Hezbollahul și Hamasul, după cum se știe, nu mai pot de dragul Israelului, așa că și acolo situația poate exploda oricând. Treaba nu e deloc simplă nici în Irak. Acum țara este ruptă și toată lumea se concentrează pe lupta cu Statul Islamic însă, când asta se va termina, nimeni nu garantează că milițiile șiite, de care sunniții se tem și pe care le urăsc, se vor dezarma, iar asta poate duce la un nou război civil între șiiți și sunniți.

În plus, în cazul în care kurzii își proclamă independența, Baghdadul nu o să aibă niciun chef să le dea Kirkukul, o regiune cu rezerve bogate de petrol, care nu face parte din Regiunea Autonomă în care kurzii se auto-guvernează de 25 de ani: a fost ocupată de milițiile peșmerga doar după ce armata irakiană s-a retras în 2014, când a năvălit în nordul Irakului Statul Islamic.

În toată nebunia asta singurul consens pare a fi că cel mai mare pericol vine din partea jihadiștilor și că toți – guverne locale și internaționale, miliții ale diferitelor grupuri etnice și religioase – le sunt inamici. Cu așa o mobilizare de forțe, pare să fie doar o chestiune de timp până când Statul Islamic și Frontul Al-Nusrah vor pierde teritoriile pe care le controlează în Siria și în Irak. Asta nu înseamnă, însă, că grupările respective și extremismul musulman vor și dispărea.

Jihadiștii sunt activi de zeci de ani, mai ales de când a avut loc războiul sovietic din Afghanistan. Veterani din Afghanistan au declanșat campanii împotriva propriilor guverne, Al Qaida, formată tot în perioada aia, a pornit jihadul împotriva Occidentului, Al Qaida din Irak s-a luptat cu americanii înainte de a se transforma în Statul Islamic și tot așa. În prezent ai grupări puternice în Yemen, unde ani de zile de atacuri americane cu drone n-au reușit să învingă Al Qaida în Peninsula Arabică, în Libia Statul Islamic are mii de luptători, iar Ansar al-Sharia controlează o parte din Benghazi, în Somalia sunt extremiștii din Al Shabab, afiliați Al Qaida, în Nigeria – Boko Haram, care i-a jurat credință liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. În nord-vestul Africii sunt diferite grupări care fac parte din rețeaua Al Qaida, de care auzi cu regularitate că lansează atacuri în țările din regiune, în Egipt e Provincia Sinai, care a doborât avionul de pasageri rusești și tot așa.

Lista e enormă iar grupările extremiste sunt prezente de la un capăt la altul al lumii musulmane. Multe dintre ele au simpatizanți sau membri în Occident și aceștia vor continua, mulți ani de acum înainte, să încerce să lanseze atacuri, indiferent că există sau nu vreo structură cvasi-statală în care să fie organizați. Este greu de spus ce s-ar putea face. Experiența ultimilor zeci de ani arată că este imposibil să fie uciși sau arestați toți.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre situația din Siria:
Faceți cunoștință cu femeile kurde care luptă pentru libertate în Siria
Luptele din Siria împing Libanul spre un război civil
Mii de trupe iraniene se alătură Rusiei într-un atac asupra Siriei