Cum a ajuns Statul Islamic să se folosească de copii ucigași de trei ani

Statul Islamic a comis imposibilul: luna aceasta, a lansat cel mai șocant și atroce videoclip de până acum.

Pare o declarație exagerată, desigur: ISIS a făcut destule videoclipuri șocante și îngrozitoare. Unele dintre acestea ilustrează decapitări în masă, ucideri prin incendiere, înec sau cu pietre – toate în HD. Noul videoclip, intitulat „M-a înviat cu sângele lui", ne arată cum e ucis un bărbat fără apărare de un băiețel de trei ani. De. Trei. Ani.

De obicei, încercăm pe cât posibil să nu ne minunăm de videoclipurile ISIS, pentru că fix ăsta e scopul lor. Dar cu ultimul lor videoclip au depășit încă un nivel de atrocitate și depravare și e important să înțelegem de ce și ce înseamnă asta.

Se știe că ISIS și-a creat un sistem vast și sofisticat de recrutare și îndoctrinare a copiilor cu ideologia lor brutală și nu e prima oară când ISIS a folosit copii drept călăi în videoclipurile sale. Unul dintre acestea, lansat în ianuarie 2015, îl înfățișează pe un băiat din Kazahstan în vârstă de zece ani cum împușcă doi bărbați acuzați de spionaj. Un altul, lansat în luna iulie a aceluiași an, îi înfățișează pe doi băieți de 13-14 ani cum execută 25 de soldați sirieni într-un amfiteatru din Palmyra.

Dar în ultimul videoclip nu apare un băiat, ci un copil foarte mic. E ceva nou: o inovație radicală în atrocitatea politică, una care trece dincolo de paradigma convențională a terorismului. Pentru că ăsta nu e terorism, e horrorism: o formă de violență atât de monstruoasă și transgresivă încât corupe cele mai fundamentale noțiuni despre umanitate și civilizație.

Conform filosoafei politice Adriana Caverero, care a scris o carte pe acest subiect, horrorismul nu are nimic de-a face cu reacția instinctuală în fața amenințării morții, ci cu un dezgust instinctiv. Cu alte cuvinte, horrorismul nu ne trezește frica sau groaza, ci o repulsie profundă care ne întoarce stomacul pe dos.

Și puține imagini sunt mai dezgustătoare decât cea a unui băiețel de trei ani care împușcă fatal un bărbat neajutorat și traumatizat. Există două motive pentru asta. În primul rând, ne violează cele mai profunde credințe despre inocența copiilor. Pentru ISIS, copilul militarizat reflectă puterea și durabilitatea ideologiei sale: poate că o fi califatul în retragere, dar fundația sa esențială e în stare bună. Pentru tot restul lumii, acest copil reprezintă distrugerea unei purități căreia îi acordăm un statut aproape sacru.

În al doilea rând, prezintă o asimetrie grotescă: între mărunțimea ucigașului și magnitudinea faptei pe care e obligat să o comită. Pur și simplu nu are sens: crima e un act atât de îngrozitor, iar în acest caz e comisă de un ucigaș care abia a învățat să meargă și abia poate ține pistolul.

Imaginea unui jihadist infantil ne afectează și în moduri subliminale, pentru că ne reamintește de cei mai oribil dintre toți monștrii: copilul demonic. În Copii malefici în imaginația populară, academiciana britanică Karen J Renner estimează că există aproximativ șase sute de filme în care e portretizat un copil malefic, dintre care patru sute au fost făcute după anul 2000.

Unul dintre cele mai tulburătoare filme de acest gen e adaptarea lui Stanley Kubrick după romanul lui Stephen King, The Shining. Personajul central al filmului – Jack Torrance, jucat de Jack Nicholson – înnebunește și încearcă să-și ucidă soția și fiul. Dar prezența cea mai tulburătoare e cea a fiului lui, Danny, care pare a colabora cu o forță supranaturală silențioasă și îngrozitoare. Acesta vede și aude lucruri. Și ce vede și aude el e îngrozitor, cum ar fi cele două fetițe Grady de pe hol, care într-o secundă îl cheamă să se joace cu ele și în cealaltă zac amândouă măcelărite într-o baltă de sânge. Sau liftul, ale cărui uși dau drumul unui șuvoi de sânge negru.

După cum a observat Stephen King, copiii pot fi „necivilizați și adesea urâcioși". Sunt impresionabili, greu de controlat și, de multe ori, ciudați. Deci nu e de mirare că ne pot trezi frici. Motivul copilului monstruos în filmele de groază se joacă cu aceste frici ale noastre, așa cum face și ISIS în videoclipurile în care apar „puii califatului".

Una dintre cele mai cunoscute știri despre ISIS a fost cea cu cele trei școlărițe britanice care au fugit să se înroleze în ISIS în februarie 2015. O colegă le-a descris pe fete ca fiind „studioase, argumentative și hotărâte". Cea mai mică dintre ele, care avea 15 ani pe vremea aceea, era fană a emisiunii Keeping Up with the Kardashians. O alta dansase în dormitorul ei în noaptea dinainte să plece în Siria.

Și totuși, în ciuda faptului că păreau niște fete obișnuite, fetele au căzut cumva sub vraja ISIS și au hotărât să devină „mirese ale Jihadului". Conform prim-ministrului britanic de atunci, David Cameron, fuseseră radicalizate în dormitoarele lor.

Povestea, în ciuda lipsei de detalii despre radicalizarea fetelor, a fost generalizată instant și transformată într-o fabulă modernă despre copiii inocenți și vulnerabilitatea lor în fața ideologiei ISIS. Dar de fapt s-a asemănat perfect cu un scenariu al unui film de groază despre fete adolescente și posesiune demonică: o forță malefică a intrat în mințile lor – printr-un ecran electronic – și le-a transformat în niște fanatice ideologice disperate să se căsătorească, ai căror părinți nu le-au mai putut recunoaște. Erau doar niște adolescente obișnuite și deodată au intrat în zona crepusculară jihadistă și au devenit mirese jihadiste cu spume la gură.

Pe măsură ce califatul va scădea în teritoriu, se va diminua și abilitatea ISIS de a dirija atacuri teroriste la scară largă. Dar gruparea va continua să ne îngrozească cu videoclipurile dezgustătoare cu copii jihadiști care ne vor stârni cele mai profunzi frici primordiale despre copiii noștri misterioși și impresionabili.

@simonrcottee

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia