Am vizitat cea mai oropsită periferie din București ca să văd cum timpul se oprește în loc

Stau de câteva luni la periferie, în Sud. Ba chiar și cartierul se numește Sud Rezidențial și ai spune că e mișto, lume mai puțină, relaxare mai mare, viață mai lejeră. Numai că eu am venit mai dinspre „centru", adică zona Vitan. Am fost obișnuit în peste 18 ani de trai cu un anumit confort pe care nu e greșit să-l ceri unui oraș, mai ales unuia care e și capitală de țară. Pe scurt, am scris despre asta și am stârnit reacții bune, dar mai ales negative.

Unele comentarii le-am citit, pe altele le-am ignorat, că așa sunt eu un om rău. Vin cu o scurtă clarificare înainte de a-ți spune cum a fost în Prelungirea Ghencea, o periferie mult mai nașpa decât a mea. Nu e mult să ceri trotuare decente, canalizare stradală bună, facilități banale pentru un oraș (magazine, transport, străzile asfaltate), că de-aia ne-am luat degetele opozabile, ne-am dat jos din copac cu ele și am început să construim așezări, metropole, sisteme de guvernare și de comoditate pentru viețile noastre.

Dacă locuiești la periferie și-ți place, iar lipsurile nu te deranjează, atunci n-ai pretenții și e în regulă. Eu, și alți mulți sau puțini oameni, am și de-aia scriu despre asta.

Am ajuns în Prelungirea Ghencea după ploaia din weekend și am citit înainte de asta povești de groază (aproape). Singura mea amintire cu zona e de acum 15 ani, când am trecut cu mașina p-acolo spre centură. Îmi mai aduc aminte doar cum înjura tata gropile, mașinile care i se băgau în față și coada la barieră. De data asta însă am luat și o cameră foto cu mine, să le arăt copiilor din ce văgăună a ieșit București (dacă iese vreodată) și ce au trebuit să înfrunte locuitorii înainte să îi avem metropolă. După vizită, înțeleg de ce oamenii ăștia d-aici ies în stradă sâmbătă.

Am început călătoria mea inițiatică în acest tărâm fermecat de la intersecția cu Valea Oltului. E greu să n-o găsești, e ca un nod în care sunt adunate mașini, oameni, indicatoare rutiere și pe-aproape un Mega Image la care nu ajungi decât dacă ai un noroc similar câștigării la loterie.

Dacă ești în mașină și vii dinspre Drumul Taberei, ar trebui să poți intra la magazin când se lasă noaptea și străzile sunt pustii. E un trafic destul de mare la miezul zilei, darămite la amiază sau dimineața. Și da, există un semafor fix în intersecția asta, dar îmi aduce aminte de al meu de la Dimitrie Leonida: e mereu pe intermitent și licărul lui într-o lumină galbenă parcă semnalează cancerul care a cucerit drumul ăsta.

O soluție radicală e, dacă ești în mașină, să te oprești, să enervezi foarte mulți oameni și poate i se face cuiva din sens opus milă de tine și te lasă să faci stânga. Dacă nu, și vrei să fii domn, mergi înainte până poți face stânga, și intri în parcare ca și când ai veni dinspre Domnești. Realizabil, nu? Așa m-am gândit și eu. Ca să treci ca pieton te bazezi pe ambuteiaje și oarecare noroc de la soartă.

Din Vitan am ajuns destul de des pe la Piața Muncii. Acolo e o benzinărie între o clădire de birouri și un bloc. Nu știu de tine, dar am văzut ceva filme americane la viața mea și benzinăriile par niște bombe pe care le activezi când vrei să scapi de răufăcători sau când ești prost. Ultima variantă e foarte realizabilă în viața reală.

Ca la Piața Muncii e și pe Prelungirea Ghencea o benzinărie fix lângă un bloc înalt, proaspăt construit. În apărarea ei, construcția a început după ce ea era destul de deschis și vizibilă. Desigur, s-ar putea să exagerez și nimic să nu se întâmple vreodată și asta sper să se întâmple.

Trotuarele și stațiile pentru autobuz sunt invenția unei rase foarte dezvoltate de extratereștri, altfel nu-mi explic de ce lipsesc cu desăvârșire sau sunt, mai degrabă, limitele străzii. Există însă câteva plăci de beton unde poți aștepta un transport, iar astea pot fi văzute ca niște oaze în deșert. Trotuarele, pe de altă parte, știi că ar trebui să fie pe acolo, doar pentru că se termină strada și mai sunt niște dale.

Trotuare care aproape au fost reparate (de popor, că Primăria nu mai avea dale sau asfalt).

Eu am prins bine, luni n-a plouat și ieri era soare, așa că n-a trebuit decât să inaintez cu o oarecare pricepere printre gropi pline cu apă și noroi. Am crescut șase ani la țară, nu sunt străin de nămol, dar este o experiență pe care nu mă aștept s-o trăiesc prea des în oraș. Putea fi însă și mai rău, așa că am căutat răul ăsta și l-am găsit pe strada Valea Largă.

Contrar numelui, e destul de îngustă, cu ceva pietriș ca să-ți arate că se ia în calcul asfaltarea, și cu siguranță servește drept probă pentru permisul auto. Sunt atâtea obstacole de evitat, că sigur te pricepi excelent la condus după ce ai trecut p-aici.

În drumul meu spre centură am dat de un bloc. E mare, alb, cutezător în văzduhul necruțător al periferie. Scrie undeva mai la stradă ce-i cu el: Dimri West-Towers. Probabil c-o să aibă și frați-turnuri în viitor, dar acum e singur și pare stupid să construiești așa ceva undeva în mijlocul terenului. Apoi îți dai seama că nu-i o practică nouă și, ce să faci, acolo era pământul disponibil.

Nu știu cine se va muta în el, dar știu sigur c-o să fie bine promovat. Trebuie să fie mișto să locuiești în așa ceva, să vezi stelele, să ai parte de liniște, că e oarecum irelevant cu ce ajungi acolo. Te bucuri de lux, după ce ai trecut de străzi, ai zburat peste trotuare și ai reușit să-ți târâști în grotă mâncare cât pentru o lună, în caz că plouă sau ninge. Vara sigur e mai bine, nu-i decât praf. Nu deschizi geamul, dar nici nu-i nevoie, se știe că afară aerul e poluat.

Oarecum similar e și complexul Avangarde, dar ăsta e la stradă și ai o străduță betonată pe care să ajungi la bloc. E destul de romantic și el (chiar dacă n-aș ști aici cum să-ți definesc acest romantism și nici n-aș avea multe cuvinte optimiste din care să aleg).

Mi-am terminat drumul prin Prelungirea Ghencea la centură. Acolo se intersectează două drumuri care separă omul de fiară. Pe primul, ăla care înconjoară Bucureștiul, vin tiruri, betoniere și alte vehicule d-astea grele. Pe celălalt curg mașini mai mici și, din când în când, niște tiruri. Toate acestea ajung aici, punctul zero al răbdării. Într-un spațiu cât o vilă de politician își împart regulile de circulație și prioritatea de trecere.

Merge cum merge traficul, cu coadă făcută pe ambele, până se pune bariera. Atunci omul se transformă din șofer în prădător și caută să ia un loc mai în față. Dacă se pune bariera, că vine trenul, atunci nu mai poți face stânga și blochezi centura. Nu mai poți merge înainte sau la stânga, dacă vii de pe Prelungire, așa că blochezi șoseaua. Și așa începe tehnica de a dubla o mașină oprită cu a ta în speranța că poți pleca mai repede. Haosul ar putea fi rezolvat cu un pod peste centură, chestie cerută de ceva timp de oameni, ba chiar și cu semne pe garduri.

Vine trenul, trece trenul și urmează câteva minute de haos total. Toți vor să treacă în aproximativ același timp. Unii reușesc, alții nu, claxonul e un fel de răgnet artificial și viața ți-a mai dovedit încă o dată că degetele alea opozabile ne-or fi ajutat în evoluție, dar la capătul Prelungirii Ghencea nu-ți mai sunt cu nimic utile.

În drumul meu de vreo cinci kilometri am întâlnit două femei la cafea și una la volan. Cele două mi-au zis că trotuarele sunt un vis frumos, că au mai scris și alții, că s-a filmat, încă nu s-a făcut nimic. Cea din mașină mi-a urlat că dacă vreau să văd adevărata față a Prelungirii să vin dimineața, la 7.30. Mi-am propus să revin.

Poate că pare o zonă uitată de autorități, dar nu-i chiar așa. Rareș Mănescu, fostul primar al Sectorului 6 și care se caracterizează drept „Născut, crescut în Sectorul 6", are casă pe Strada Mărăcineni. A stat și stă în miezul poporului său, aproape de Cartierul Latin. De ce n-a făcut mai mult din periferia asta? Cine știe, poate o fi fost reținut cu alte chestii mai importante.

La întoarcere m-am oprit și într-o stație RATB. A fost un moment magic când, în timp ce venea autobuzul, din sens opus venea o căruță. „Nu mai filma! Nu mai mă filma!", mi-a strigat vizitiul. Nu l-am filmat, n-am vrut să deranjez omul prins în vâltoarea tranzitului. I-am făcut câteva poze, că prea încheie poetic vizita mea acolo.

Vezi mai multe fotografii din Prelungirea Ghencea mai jos.