FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

O mică lecţie de homofobie

Oare de ce nu ştie niciunul ce înseamnă cuvântul „homofob"?
27.2.13

Conferinţa asta s-a ținut în restaurantul One Million Dollars sau mi se pare mie?

Uneori e fascinant să vezi câte probleme avem cu termenii pe care-i folosim. De exemplu, lunea asta am învăţat că reprezentaţi de seamă ai unor organizaţii creştine, care au luat parte sau au susţinut protestul antigay de la Muzeul Ţăranului,  nu ştiu ce înseamnă cuvântul „homofob.” Adevărul e că, le înţeleg dilema. Acest termen nu apare în dicţionarele româneşti, chit că-n toată lumea civilizată e greu să găseşti un copil care să nu ştie semnificaţia lui.

Publicitate

Cătălin Andrei Frâncu de la dexonline.ro ne-a explicat că unele cuvinte se impun în limbră prin uz. Adică, atât timp cât majoritatea oamenilor (cu excepţia celor din poză) ştiu ce înseamnă „homofobie”, acest cuvânt există indubitabil în limbă. Trebuie doar aprobat de Academia Română şi înregistrat într-un dicţionar. Cei de la secţiunea română a Wikipedia le-au luat-o înainte şi au tradus definiţia internaţională: Homofobia este o fobie (aversiune sau teamă patologică), care se manifestă printr-o discriminare sau ură faţă de persoanele cu o orientare sexuală alta decât cea heterosexuală, în principiu faţă de homosexuali. Homofobia poate fi clasificată drept un tip de xenofobie.

Nu sunt activist şi nu prea-mi pasă de cauzele altora dar, după ce am văzut conferinţa de presă organizată  de vârfurile de lance ale creştinismului pentru a răspunde „manipulărilor din presă”,m-au fascinat atât de tare discursurile lor, încât am simţit nevoia să vi-i prezint şi vouă pe apărători intelectuali ai credinţei, prin propriile lor vorbe, urmate de umila mea interpretare de pamfletar.

Bogdan Stanciu, preşedinte al filialei Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti care luptă pentru natalitate şi împotriva avorturilor este de profesie fotograf, dar se recomandă ca fiind tolkienist. Îl dă în judecată pe Mantzy de la Kamikaze, c-a zis că homofobii ar trebui bătuţi.

Bogdan a declarat:

„Deși nu am participat la protestul de la Muzeul Țăranului Român, mă simt vizat de amenințare. Voi arăta în fața instanței de ce termenul „homofob” este deosebit de periculos, el semnificând, voit, ORICEatitudine contrară agendei agresive a minorităților sexuale de redefinire a unor instituții fundamentale ale societății. Acest cuvânt, ca și multe alte cuvinte și expresii recente (a se vedea exemplul notoriu „produs de concepție” în loc de copil) este o manifestare a Noulimbii orwelliene…”

Publicitate

Eu am înțeles:

E greu să fii pro-viaţă într-o lume în care cu toţii îşi permit anticoncepţionale, prezervative şi avorturi. Fratele cel Mare neobabilonian de la Washington vrea să ne  facă să iubim pederaştii. Ministerul Adevărului vrea să şteargă toate urmele dreptei credinţe din ultimele două milenii şi ceva de când s-a născut Mântuitorul nostru (deşi homosexualitatea exista şi cu vreo câteva milenii înainte). Acest cuvânt este clar o invenţie, prin care vor să ne manipuleze neurolingvistic. Cu toţii ştim că latinescul homo înseamnă om, deci ei ne acuză de fapt de ură de oameni, când noi doar nu înghitem bulangii.

Iulian Capsali este regizor, publicist şi preşedintele Alianţei pentru Demnitate Naţională, o organizaţie care luptă pentru naţionalism şi revenirea la creştinism ca forţă educatoare a naţiunii. Crede că suntem manipulaţi de ONG-urile care apără drepturile LGBT.

Iulian a spus:

Raportul anual al Departamentului de Stat cu privire la respectarea Drepturilor Omului - aici citez un comunicat al ambasadei SUA -, include o secţiune referitoare la modul în care sunt trataţi membrii comunităţii LGBT în fiecare ţară, iar ambasada susţine membrii comunităţii din SUA şi de peste hotare. Nu putem decât să constatăm că ambasada Statelor Unite susţine această agendă homosexuală în pofida intereselor neamului românesc şi împotriva acestui miez tare al spiritualităţii, care este Muzeul Ţăranului Român. Ba chiar şantajează statul român cu raportul anual al Departamentului de Stat.”

Publicitate

Eu am înțeles:

Evident e o conspiraţie iudeo-masonică împotriva firii creştine. Auzi la ei, cum adică să apere americanii drepturile omului la noi? Se ştie că interesele neamului românesc sunt sfinte şi că omul este om doar cât rămâne legat de cele sfinte. Dacă nu mai e creştin, nu mai e om. Devine o cochilie fără suflet, care va arde în flăcările Gehenei. Asta-i politica expansionistă a rozicrucianului ăluia infect, Obama, care a îndrăznit să spună că drepturile LGBT sunt şi drepturile omului. Și-au luat-o în cap. Ce ţărani.

Eugen Jercan este un masterand, care a protestat la MŢR. Iulian Capsali l-a prezentat ca „studentul nostru”. Are un blog cu o cruciuliţă în link și face webdesign pentru site-uri creştine şi nu numai. Îl puteţi agăţa pe siteul de socializare crestinortodox.ro.

Eugen a spus:

Ţăranul român i-a aşteptat  pe americani mai bine de 50 de ani. Îmi exprim speranţa că ambasada SUA la Bucureşti şi cei pe care aceasta îi promovează nu-i vor elibera pe români în mod similar cu cel în care Armata Roşie a înţeles să ne elibereze băgând în temniţe, cu scopul de a fi reeducaţi, mii de studenţi şi intelectuali, care au mărturisit credinţa ortodocsă şi au afirmat cu tărie identitatea naţională românească. Tot în acea perioadă zeci de mii de ţărăni au fost numiţi de fiare fasciste şi au fost trimişi în închisori pentru că s-au opus colectivizării.

Eu am înțeles:

Cum să-i zici unuia că e fascist doar pentru că are păreri de dreapta conservatoare şi protestează împotriva homosexualilor? E absurd, numai un comunist ar face asta. Un bolşevic împuţit care nu-şi ştie lungul nasului. Şi, dacă americanii sunt cei care zic asta, atunci americanii sunt comunişti! Se ştie că venirea unui socialist ca Obama la putere e semn că Statele Unite sunt de fapt Uniunea Sovietică renăscută din fierul tocit al secerei şi al ciocanului. Vor băga toţi drept credincioşii în lagăre şi nu ne vor da drumul până nu devenim pederaşti ca ei.

Alina Ioana Dida este un medic de familie cu credinţă profundă în Dumnezeu, preocupată în egală măsură de evoluţia societăţii şi de sănătate. Am avut senzaţia că vrea să plângă toată conferinţa. Să mă ferească cerurile de medici credincioşi.

Alina a spus:

Publicitate

 „Asociaţia Accept a investit încă din 2002, după cum scrie pe siteul lor, când au avut o serie de programe educative în şcoli, în care-i educă pe copii cum să nu fie homofobi. În afară de cuvântul homofob, zilele astea am aflat şi cuvântul transfob, cuvântul transrespect. Acest lucru îmi spune că de fapt scopul asociaţiei Accept, de fapt scopul îl spune chiar statutul lor – schimbarea mentalităţilor în România în ceea ce priveşte cultura gay. De fapt scopul asociaţiei Accept nu a fost să apere minorităţile aşa-zis discriminate din România, ci este să intervină în sistemul de învăţământ românesc şi să-i educe pe copii astfel încât să renunţe la valorile tradiţionale ale poporului român.

Eu am înțeles:

Cum adică nu înţelegi? Ţi-e greu să urmăreşti o succesiune logică de idei? Accept îi educă pe copii să nu fie homofobi. Eu abia am aflat de la ei că există cuvântul homofob, deci sunt la nivelul de inocenţă al unui copil. Rezultă că vor să-mi schimbie mie mentalitatea împotriva gay-ilor. Dar eu sunt româncă cu valori tradiţionale. Prin tranzitivitate rezultă că homofobia este o valoare tradiţională a poporului român. Comprende?

Silvia Radu este, fără nicio ironie, un sculptor de prim rang. Operele ei pe care încă le mai vedeți prin parcul Herăstrău sau prin Costineşti sunt destul de frumoase. Naţionalismul ei exacerbat nu e la fel de frumos.

Silvia a spus:

Noi suntem cam ţărani totuşi. Eu sunt mândră că sunt născută la Pătraia. Sunt fericită că am această emblemă de ţărancă născută într-un sat. Dacă greşesc, vă rog frumos să mă iertaţi, dar ţăranul român este creştin. […] E total împotriva firii să accepţi căsătoria între doi oameni de acelaşi sex. Înseamnă că căsătoria dispare, că familia dispare, eu nu pot să fac statistici, dar se poate uşor face, că dacă toţi copiii vor face ca şi părinţii lor, va dispărea rasa umană. Rasa va fi depopulată. Un dezastru. O să rămână probabil numai musulamanii, că musulmanii sunt mult mai serioşi.

Publicitate

Eu am înțeles:

E clar spre ce ne îndreptăm. O famile de acelaşi sex va creşte copii care vor crede că e bine să se culce cu oameni de acelaşi sex. Curând nimeni nu va mai face copii. Mint Studiile care spun că, în ţările europene şi în statele americane unde căsătoria între homosexuali a fost legalizată, rata natalităţii a rămas la fel sau a crescut, mint. După asta e clar ce vine. Vor suna trâmbiţele Apocalipsei, armata Domnului va urca la cer şi pe Pământ vor rămâne doar pederaştii şi mahomedanii, pentru a fi pedepsiţi prin sacra Sa judecată. A, şi chinezii. Dumnezeu sigur nu-i înghite nici pe ei.

În încheiere vă las cu vorbele lacrimânde ale doamnei doctor Alina Dida, către singurul jurnalistul prezent la această conferinţă de presă:

„Nu vezi c-a mers manipularea lor? De ce este un singur jurnalist prezent la această conferinţă, Victor? Am trimis comunicatul de presă de ieri.”

Victor este cel mai probabil stimabilul jurnalist independent creştin Roncea, pe ale cărui bloguri vă puteţi delecta cu nefericirile astea.

Citește și:

Flash-mob la MȚR

Homofobia cuprinde România

În România, dacă exprimi o opinie, ești bătut în stradă

Valentines Gay