S-a belit! N-am câştigat la loto-porno

Am comentat cu regizorul şi producătorul Zoltan Nagy aka Zoly despre dezastrul porno românesc de la AVN Awards.

|
ian. 13 2011, 10:00pm

Filmările pentru youstripme.com, ultimul proiect al lui Zoltan Nagy, împreună cu Ionella Dantes, actriţă de origine română stabilită în Italia

Amărăciune mare în pântecul Vrâncioaiei, căci anul ăsta n-a tras paiul cel mai lung la AVN Awards, evenimentul porno aşteptat cu mâna între picioare, în fiecare an, de labagii din toată lumea. La tura asta, povestea a avut loc pe 8 ianuarie, însă deja e o nebunie din care nu mai înţelegi nimic.

În urmă cu 30 de ani, pe scena premiilor decernate la Las Vegas nu era loc la pupitru de John Holmes şi Harry Reems. Knock-knock la microfon, ca tovaraşul Ceauşescu la un congres care se desfăşura în paralel de pe lângă Dâmboviţa. Dar să lăsăm morţii cu morţii şi vii cu pulimea, căci la AVN Awards e îmbulzeală mare. În 2011 sunt 140 de categorii şi peste 900 de nominalizaţi. Cam câte fente de poziţionare a organelor şi a partenerilor trebuie să aduni să bagi 140 de categorii şi despre ce sume de bani e vorba acolo ?!

În tot gangbangul nominalizaţilor şi a evenimentului propriu zis, au fost chemaţi la raport trei actori şi doi regizori de naţionalitate romena sau cum vine fenta.
Intră in scenă mai întâi bărbaţii, ca la cârciumă, că aşa e politicos: Mugur (30 de ani, nominalizat la Male Foreign Performer of the Year), Lea Lexis (22 de ani, la categoria Female Foreign Performer of the Year) şi Black Angelika (23 de ani, nominalizată la categoriile Female Foreign Performer of the Year şi Best Sex Scene in a Foreign-Shot Production). Pe lângă cei trei actori, la premiile AVN a fost nominalizat şi deja obişnuitul premiilor industriei americane, Raul Cristian în categoria Best Director – Foreign Non-Feature.

Eh, ce nu se ştie şi evident că presa de la noi doarme liniştită şi la acest capitol, e faptul că Raul Cristian, cel care a regizat în 2002 sau 2003 primul film autohton de iubire explicită „P Stars”, și cel care deține în prezent casa de producție xxx „Cruel Media”, îşi exercită meseria de autor de film şi sub numele de Chris Rolie, şi el nominalizat în aceeaşi categorie. Şi dacă vă spun că tot în categoria Best Director – Foreign Non-Feature a fost nominalizată şi Clara G, soţia lui Raul Cristian aka Chris Rolie, o să mă credeţi ? N-aveţi încotro, însă am spus toate astea ca să vă daţi seama cam cât de bine înfipt este Raul în industria cu trei de x din State şi cât de întortocheate şi banal de înrudite sunt căile cucului din industria păsăretului american.

Şi taman când mă dezbrăcasem şi îmi învelisem superba-mi talie cu tricolorul României, ce să vezi că băieţii noştri iar au pierdut şi eu n-am mai suferit asemenea dramă de când ne-au bătut suedezii la penalty, în 1994. Profund mâhnit şi dezamăgit de poporul român şi de mine, în ultimă instanţă, ieri am luat telefonul şi l-am sunat pe omul numărul unu şi singurul, de fapt, din porno-ul românesc (pentru că mulți se fut, dar puțini o fac profi), regizorul şi producătorul Zoltan Nagy aka Zoly să comentăm împreună dezastrul.

VICE: Ce faci, Zoly ? Ai văzut ce au făcut ăştia la premii ?

Zoltan Nagy: Am văzut a doua zi, am intrat să citesc nu mai ştiu ce, Click! sau Libertatea şi dăduseră o ştire mică cum că a câştigat Mary Carey.

Da, da, Mary Carey care îl vâna pe Arnold în campania de guvernator, a reînviat şi rupe la AVN.

Da, şi zic, mă, nu se poate şi verific şi văd că aia a căştigat ultima dată ceva acum trei ani. Asta e tot ce a dat presa de la noi despre chestia asta.

Păi şi ce te miri, eu nu mă mir deloc.

Băi, dar nu se poate, acolo sunt o grămadă de români în industrie, să intre şi ei pe site-ul lui Raul să vadă câţi români apar, 70% din tot ce înseamnă asstraffic şi allinternal sunt români, Mugur, Angelika Black, Jasmine Rouge, Titus (n.r. Steele) şi aştia de la ziarele astea habar n-au ce se întâmplă. Au dat doar aşa o ştire după ureche şi în rest tot ce apare e la mişto şi noi tot cu Alina Plugaru şi cu Sexy Brăileanca o ţinem.

Eşti călare pe ei, văd...

Mai ţii minte când ne-am întâlnit noi doi cu Mya Diamond la Eros Show ?

Da, nu mai ştiu când, parcă 2008.

E, să vezi chestie, tu ai plecat la un moment dat şi eu mă uitam aiurea şi cine crezi că era ?

Satana.

Pierre Woodman(în fotografia de mai jos, alături de Riccardo Soli și Zoly)

Da, ştiu, mi-ai povestit atunci.

Şi nimeni nu l-a recunoscut, toată lumea se înghesuia în faţa scenei că urma Alina Plugaru. Şi despre Alina Plugaru s-a scris zi de zi, zi de zi, că şi-a luat blugi, că nu ştiu ce a făcut, că a apărut cu Stolojan...

Vice: Fentă, Stolojan!

Da, cu Stolojan, după aia a început cu popa porno, mama porno, eleva porno, piticu` porno, pensionara porno, totu` e porno.

Ce ştii de astea, Black Angelika şi Lea Lexis ?

Filmează de vreo 2-3 ani, hai pune 4, ca să fim siguri, în Ungaria.

Tu ai lucrat cu ele ?

Nu, ele nu au lucrat niciodată în România. Angelika Black e cea mai bine cotată româncă la ora actuală în porno, după Sandra Romain.

Cu Mugur ai vorbit ?

Am vorbit a doua zi cu Mugur.

A fost la gală ?

Nu, păi ce crezi că e vreun secret, se cam ştie dinainte cine câştigă şi cum şi te anunţă. Ai văzut că la el în categorie la actor străin a câştigat Rocco Siffredi. Sunt şi acolo nişte mutări, şi le dau de la unii la alţii. Raul cum crezi că a câştigat şi e atât de bine cotat? Raul s-a înfipt direct cu John Stagliano , care e legat aşa cu Ron Jeremy , că tot îţi place ţie istoria, deci ce vrei mai mult ? Asta e, aşa funcţionează chestia şi asta e industria. Şi merge excelent, gândeşte-te că e nevoie de doar 10% dintre americani să consume porno şi cifrele devin uluitoare.

Tu ce mai lucrezi acum ?

Lucrez cu Mugur pentru proiectul „youstripme.com”.

De la filmările pentru youstripme.com, Mugur şi Ionella Dantes în iubire ruşinoasă

Da, dar aş vrea să vorbim altădată despre asta. Cum îţi merge goldengate ?

Să ştii că merge bine, am în medie între 20000 şi 22000 de vizitatori pe zi cu timp mediu de navigat 9 minute.

Bun.

Da, e bine. Acum din februarie o să încep o colaborare cu www.playdaddy.com şi o să filmez pentru ei. Am mai ţinut legătura cu Pierre Woodman, care zicea că ar vrea să vină în România pentru un proiect la care ar avea nevoie de 12 fete, dar să vedem. Lucrurile merg însă prost de tot. Ca să-ţi dau un exemplu, eu am avut o colaborare cu Silvio Bandinelli pentru site-ul lui. În 2007 şi în 2008 am filmat între 30 şi 40 de scene lesbi pentru „showtime”, în 2009 am filmat 8 scene iar în 2010 niciuna. Iar Bandinelli e nume mare în Italia, e foarte legat de Mario Salieri.

Artisticoiosul.

Exact. Vezi cum s-a curăţat uşor-uşor şi scena de la noi, ba e eleva porno, ba nu mai e, ba Sharky (nu el), ba elevul porno. Câţi erau la început ?

La început când, atunci când ne-am cunoscut noi ?

Da.

Păi când ne-am cunoscut noi nu era nimic. Era „Hustler” iar eu eram la ei şi tu veneai de la Cluj. Era în 2003.

N-am să uit interviul ăla pe care l-am făcut noi atunci. Vezi, sunt 8 ani si cine a mai rămas ? În afară de Raul care a plecat.

Câţi ani ai tu acum, ca să trec aici ?

49.

La „Vice” dau exact aşa cum vorbim noi, vrei să mai revii asupra a ceva ?

Nici vorbă.

Hai, poate odată contabilizăm ce s-a întâmplat în porno din 2003 până acum.
Sigur.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE