Publicitate
High hui

Am vorbit cu fondatorul ONG-ului care a finanţat muralul cu Sfântul Gheorghe

Interesting Times Bureau are ghizi homleși, cărora speră să le ofere un mijloc de subzistență, dar și educație.

de Mihai Niță
15 Mai 2015, 9:34am

Turiști fericiți

Interesting Times Bureau (ITB), un ONG care organizează tururi alternative ale Bucureştiului, a ajuns de curând în atenţia publică după ce muralul cu Sfântul Gheorghe din Centru, pe care îl finanţase din fonduri proprii, a fost şters în urma unei controverse cu iz de cenzură bisericească şi incompetenţă birocratică. E păcat ca numele unui ONG care face o grămadă de lucruri interesante precum să dezvolte urban zonele Bucureştiului neglijate de autorităţi, să promoveze street art-ul, să integreze profesional persoanele fără adăpost şi multe altele, să rămână asociat în memoria colectivă cu un scandal nefericit. Aşa că am vorbit cu fondatorul ITB, Doru Răduţă, ca să aflu cum poate Bucureştiul să folosească haosul şi degradarea urbană în folosul său.

Doru Răduță

VICE: Cum a pornit ITB şi de ce era nevoie de un asemenea proiect în Bucureşti?
Doru Răduţă: Prima sursă de inspiraţie a fost pagina de Facebook Bucureşti Optimist. Mi-a plăcut modul ăsta strălucitor de a prezenta capitala, acelaşi oraș pe care noi îl vedem gri, urât, plin de trafic şi de scandaluri. Am spus: „Aşa aş vrea să prezint şi eu oraşul prietenilor mei care vin în Bucureşti."

Pe vremea aia, eu lucram deasupra Teatrului Act, pe Calea Victoriei, şi într-o zi m-am dus să iau prânzul cu cineva și am văzut o grămadă de turişti cu rucsacul în spate, cu harta în mână, în faţă la Eden. Erau complet năuciţi şi nu ştiau în ce direcţie să meargă. Mă uitam la ei şi mă gândeam: „Nu e nimeni care să vă spună că la 20 de metri de voi se află una dintre cele mai frumoase grădini ale Bucureştiului. În schimb voi vă duceţi la Ateneu, la Muzeul Satului şi la Curtea Domnească şi cam asta înseamnă Bucureştiul pentru voi." Mi-am zis că, dacă nu e nimeni care să le arate şi celelalte părţi frumoase, o să o fac eu.

Cum ai procedat?
Am facut un pic de studiu despre turismul alternativ și am testat câteva luni tururile cu prietenii, cu prietenii expaţi și cu turiştii. La sfârşit completau un formular, pentru feedback. Unul dintre cele mai cerute tururi a fost cel de street art. Street art-ul magnetizează. O pictură murală, indiferent de valoarea ei, capătă o valoare mult mai mare când o pui pe un perete de 20 de metri.

Aşa că ne-am interesat ce se întâmplă în afară, care e relaţia dintre street art şi turism şi am descoperit locuri precum estul Londrei, unde se află cea mai reuşită iniţiativă de turism alternativ bazat pe street art. Sigur, acolo sunt şi cele mai mari nume de artişti, e de înţeles. La fel se întâmplă şi în Berlin. La fel se întâmplă şi în Lodz. Ăsta e un exemplu care ne-a inspirat foarte mult: Lodz este un orăşel foarte micuţ şi puţin cunoscut din Polonia, dar oamenii de acolo au reuşit, împreună cu Google şi sprijiniţi de autorităţile locale, să transforme oraşul complet. Au folosit calcanele clădirilor ca pânze pentru artiştii stradali, majoritatea străini, care au venit acolo să picteze. Au transformat întreg oraşul într-o galerie de artă. Lodz e un exemplu uimitor despre cum poţi să faci extrem de multe cu foarte puţine resurse.

Ai încercat să aplici acelaşi model pe Bucureşti?
Dacă turul de street art, cu puţinul street art pe care îl avem, e unul dintre cele mai de succes, am zis să încercăm să sprijinim chiar noi mişcarea şi să finanţăm lucrările, tocmai în ideea de a atrage cât mai mulţi turişti și artişti şi de a transforma Bucureştiul într-o galerie de artă. Statistic, s-a demonstrat că street art-ul este unul dintre cei mai mari contribuitori la dezvoltarea urbană a unei zone. Pas cu pas, perete cu perete, vom ajunge undeva. Aşa că am făcut tururi, am strâns suficienţi bani cât să facem primul perete, dar după asta a urmat povestea cu Sfântul Gheorghe.

Cum e perceput street art-ul în România?
Din păcate lumea încă nu pricepe diferenţa dintre graffiti şi street art. E ceva absolut normal. Nu e o chestie care ţine de România sau de educaţie. E pur şi simplu o chestie care ţine de vârstă. Cu cât eşti mai tânăr cu atât înţelegi mai bine diferenţele astea, pentru că faci parte din această cultură. Cu cât de duci spre vârsta de mijloc şi spre vârsta a treia, la tine ajung doar informaţiile din presa mainstream şi atunci e normal să nu înţelegi lucrurile astea. În continuare, însă, lumea consideră street art-ul ca o formă de vandalism. Chiar dacă nouă ne place să credem că lucrurile nu stau aşa în Bucureşti, ele chiar aşa stau. Vezi reacţiile la muralul cu Sfântul Gheorghe.

Lumea consideră street art-ul este o formă de vandalism. Chiar dacă nouă ne place să credem că lucrurile nu stau aşa în Bucureşti, ele chiar aşa stau.

Poate o campanie de popularizare a street art-ului va face lumea să accepte mai uşor forma asta de artă urbană...
Singura campanie de popularizare a street art-ului e să faci cât mai mult street art. Nu există nicio altă modalitate, decât prin imagini. Trebuie să-i expui pe oameni la asta şi până la urmă or să înţeleagă. Vor fi forţaţi să dea ochii cu el zi de zi, să se înfurie, să se informeze, să fie fericiţi, să se bucure, să îşi aducă prietenii şi să comenteze că aşa ceva nu e posibil, dar asta e singura metodă prin care poţi să faci educaţie, deşi eu m-aş feri de cuvântul ăsta.

Deci perseverenţa e cheia.
Da, mai ales în România. Acum am intrat în discuţii cu diverse instituţii, încercăm să iniţiem un proiect mai amplu de street art pentru Bucureşti. Mai multe nu pot spune, deocamdată. În principiu, am găsit nişte urechi interesate să ne asculte. O să fie greu, dar dacă perseverăm, vom reuşi. Foarte puţină lume realizează asta, dar street art-ul e unul dintre cei mai mari atractori de turism din străinătate.

Ce înseamnă că faceți slow tourism?
Stăm, bem o bere cu ei, plecăm mai departe, mai mâncăm ceva, plecăm mai departe. E ca şi cum ai ieşi tu cu prietenii în oraş. Avem o oră la care începem un tur, dar nu avem una la care terminăm. Depinde cum merge treaba. Filosofia noastră este slow travel for fast people.

Am citit pe site-ul ITB că nevoile oraşului sunt prioritare faţă de ale turiştilor. Cum funcţionează asta?
Suntem organizaţi sub formă de ONG şi ne autofinanţăm pentru proiectele pe care le avem, cel de street art şi Outcast Bucharest. Acesta din urmă este primul tur ţinut de o persoană fără adăpost. Am apelat la Fundaţia Parada, care se ocupă cu integrarea profesională a foştilor copii ai străzii. E un subiect extrem de sensibil, mai ales în Bucureşti, dar conceptul l-am preluat din Londra, Barcelona, Praga şi multe alte oraşe.

Vrem să avem cât mai mulţi ghizi din zona asta. Pentru noi nu e de ajuns ca ei să-şi găsească un loc unde să locuiască şi să îşi poată asigura subzistenţa. Vrem să le oferim o educaţie, să îi ajutăm să-şi ia BAC-ul şi un atestat de limba engleză şi să-i înscriem la şcoala de ghizi, ca să poată deveni ghizi profesionişti. În felul ăsta vor putea lucra oriunde ca ghizi, chiar şi afară. Sper să avem succes cu asta.

E adevărat că noi ne folosim de turişti ca să rezolvăm anumite probleme ale oraşului, dar lucrurile sunt extrem de simbiotice, pentru că în momentul în care le spui oamenilor care au venit la tur că cea mai mare parte a biletului plătit de ei se duce pe street art sau pe chestii pe care le pot vedea ulterior prietenii lor care urmează să vină în vizită, se bucură foarte tare, li se luminează faţa. E printre puţinele dăţi când turismul, considerat activitate de consum, poate da înapoi ceva comunităţii pe care o consumă. Se numeşte cerc virtuos.

Ce spun străinii despre Bucureşti?
Sunt surprinşi de cât de prietenoşi sunt localnicii, deşi asta ţine un pic şi de complexul nostru de inferioritate. Alt lucru important e că Bucureştiul nu e un oraş turistic foarte cunoscut încă, iar cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci ca turist e să te duci undeva unde nu sunt mulţi turişti. Experienţa locală e cea mai tare.

Ţepele cu taxiurile sunt o problemă. Chiar ieri mi-au povestit nişte turişti, că pentru câteva sute de metri, un taximetrist le-a cerut o sută de lei. Altă problemă este lipsa informaţiilor turistice. Foarte mulţi s-au plâns că nu găsesc nici online, nici offline. Lucrurile astea se vor îmbunătăţi cu timpul.

Au făcut ceva autorităţile ca să vă ajute?
Am găsit în rândul autorităţilor oameni care au înţeles perfect ce potenţial are un oraş plin de street art, îşi dau seama de avantaje, vor să se implice şi vor să ne ajute în demersul nostru. Acum nu mai urmează decât lupta cu birocraţia.

Care e cel mai exploatabil aspect al Bucureştiului din punct de vedere turistic?
Eclectismul. Se zice că cel mai mari adevăruri vin din gura copiilor. Aşa zic şi eu, că cele mai bune descrieri ale Bucureştiului vin din gura turiştilor. Ei sunt precum copiii, n-au nicio prejudecată, nu ştiu nimic despre Bucureşti, spun doar ce văd. Un turist mi-a zis odată că Bucureştiul e ca o şaorma – cu de toate. Un suedez a scris pe blog-ul său că Bucureştiul e capitala europeană a asimetriei. Bucureştiul e un ghiveci, care poate pe noi ne deranjează, pentru că noi romanii tânjim la ordine, dar străinilor le place. Pentru ei, oraşul ăsta e o paletă de culori, o explozie, un haos.

Ce ai mai înfrumuseţa la Bucureşti?
Aş îmbunătăţi relaţia dintre societatea civilă şi Primărie, pentru că, pe deoparte, societatea civilă are nenumărate idei, e creativă şi poate să implementeze o grămadă de proiecte, chiar prin forţe proprii, dacă e lăsată. Dar, pe de altă parte, Primăria are puterea, în special cea financiară, să facă anumite chestii. Dar mă uit în spate şi extrapolez şi îmi dau seama că lucrurile merg înspre bine. Singura problemă e viteza cu care se întâmplă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre street-art:
Acest artist de graffiti din Los Angeles include oamenii străzii în operele lui de artă
Design interior cu IRLO #2
Am fost la parastasul Sfântului Gheorghe din centrul Bucureştiului
Oameni care își riscă viața pentru graffiti