Multe sertărașe construite de Rodion ca să-l ajute la ordine. Foto de Luca SorinSugestiile de la Youtube mă duc de obicei la nişte bălării, dar de data asta m-au ajutat să dau de aur. Aşa am găsit o serie de filmulețe intime de maximum zece minute cu monitorul lui Rodion Roșca, tăticul new-wave-ului românesc, în care îți arată cum își sortează informaţiile-n calculator, de la oamenii care l-au jefuit până la decizii amoroase, de la sfaturi pentru supraviețuire la poreclele pe care i le dă șorecarului lui, de la filosofie la farmacologie, toate într-un format oldschool, de parcă le-ai citi pe un calculator fără alt sistem de operare decât MS DOS. Tipul e cel mai organizat om pe care-l ştiu şi pentru că mi se pare că multora nu ne-ar strică să fim un pic mai mult ca el, l-am prins la telefon în slip, în cada lui din curte, ca să aflu care-i faza cu filmele.Sfatul lui Rodion: Construieşte tabelele cărămidă digitală cu cărămidă digitală în Notepad pentru că, chit că s-ar putea să te doară degetul, Word-ul şi Excel-ul sunt mult prea fancy-șpansy, iar adevărul e că tabelele rodionice chiar au o estetică călduroasă de tabel de high-score pentru un Super Mario Bros pe 8 biţi.2. DACĂ NU FACI BACK-UP, RIŞTI SĂ TE ÎNECI ÎN DATORII3. ÎN VIAŢĂ TREBUIE SĂ TE GHIDEZI DUPĂ NIŞTE AXIOMESfatul lui Rodion: Să ai mai puține lucruri în viață doare mereu, dar când vine vorba de subfoldere, treaba stă fix invers. Rodion e binevoitor și a încercat să îi atenționeze pe cei de la ziarul de anunțuri Piața de la A la Z cum că rubrica „casnice” nu-și are rostul. Omul trebuie să se uite direct după litera „F” pentru „frigider”, că așa îi vine natural, iar ca să vopsești o mașină n-ar trebui să treci prin „prestări servici”, ci să mergi intuitiv la V de la „vopsea”. Trebuie notat obiectul, nu acțiunea! Sună utopic ce propăvăduiește Rodion, ca atare redactorii n-au avut capacitatea să înţeleagă sistemul său minimalist-avangardist de sistematizare şi i-au ignorat sugestiile.Rodion are un folder în calculator numit Healthcare, în care din nefericire a notat de curând că are cancer la ficat, iar arta experimentală nu oferă o situație financiară care să îi permită tratament. Fiți binevoitori și ajutați pionierul new-wave-ului românesc să își prelungească cariera, căci promite că va cânta până la finalul zilelor.Ăsta-i contul său de BCR: Roșca Rodion Ladislau, RO44RNCB0106026285340002, iar acesta e mailul său dacă vreți să-i faceți vreo urare: rodionladislau@yahoo.com. De asemenea, repară difuzoare, are ceva mixere gigantice de vânzare și este liber și dornic de acțiune artistică. Faceți bine să-l chemați la concerte post-contemporane, prestații hipsterești, ritualuri shamanice, nunți, botezuri sau înmormântări.De curând (28 mai) Rodion G.A. a lansat un album cu piese de arhivă remasterizate, numit The Lost Tapes la Strut Records. Puteți să îl achiziționați de aici.Îți place de Rodion? Citește și acest interviu cu el: Experimentalul românesc vintage soseşte la Rokolectiv
Publicitate
Am aflat că autorul lor este Sorin Luca, un designer publicitar şi filmmaker care a locuito perioadă la țară cu Rodion pentru a face un documentar despre eternul rocker experimental numit Imagini din Vis, după o piesă a lui Rodion G.A., care va fi lansat la sfârșitul acestui an în Copenhaga și apoi în țară. El a pornit prin 2009 cu 20 de euro în buzunar spre Aşchileul Mare şi a tot filmat în ciuda ameninţărilor ţăranilor de acolo, care-l credeau un ciudat. Între filmările pentru documentar Sorin a avut timp să facă şi bijuteriile astea în care prezintă modul în care Rodion îşi cartografiază viaţa în mediul digital.În caz că nu prea ştii nimic despre Rodion (ruşine!), e genul de om care-ar câştiga un proces cu Academia Română pentru redefinirea cuvântului „ciudat.” El ţinea încă din tinereţe o agendă pe care-şi nota de toate. Apoi şi-a transformat calculatorul mânjit cu gem într-o bază de date incredibil de vastă, ca să învețe din trecut și să poată înfrunta cât mai pregătit și instruit orice viitor. Dar recent, de când şi-a tras o conexiune de net mai bună, a început să se rezume doar la notiţe din viaţa personală. În caz că filmuleţele nu-ţi ajung, i-am cerut şi câteva sfaturi extra despre cum să-şi organizeze cititorii VICE viaţa şi el mi-a prezentat nişte adevăruri gol goluţe, rodionism de calibru înalt:1. CU CĂRĂMIZILE DIGITALE CONSTRUIEŞTI CARACTER
Ce zice filmul: Rodion ne face cunoştinţă cu labirint de fişiere atât de complex, c-ai putea să ascunzi o tonă de pornografie acolo şi n-ar găsi-o nimeni. Aflăm poveştile câinilor lui Kusu şi Muki, care în fişierele lui se transformă-n personaje de Ion Creangă. Kusu are de exemplu un cazier întreg cu fişă medicală ataşată şi o arde ca mafioţii cu pseudonime precum Puicuţ şi Ursuleţ, iar Muki are puii vecinilor pe conştiinţă şi mai e şi încăpăţânat şi rău al naibii. Totuşi mie mi s-a părut mai interesant că are o evidenţă a tuturor oamenilor cărora NU le-a răspuns pe mail sau pe Messenger, dar şi a „locurilor blestemate” pe unde îşi găseşte cheile când le pierde.
Publicitate
Ce zice filmul: Vorbește despre averea marelui Rodion și este cel mai util pentru noi. Omul îşi notează câţi bani lichizi are în fiecare an, de exemplu-n 2007 scrie mare „NIMIC CASH”, pentru că toţi banii ăia au intrat la cheltuieli pentru casă, aşa că n-a avut voie să se atingă de ei. Pe lângă asta îşi notează şi tot ce cumpără, de la iaurturi cu musli la surimi, ca să aibă o evidenţă la sânge a finanţelor. Mi-a plăcut şi că are un folde numit Suckers aka Sugari, care conține gunoaie de oameni care te mint și te păcălesc, un fel de listă a răzbunării a Contelui de Monte Cristo.Sfatul lui Rodion: Arde-o precaut cu bilanţurile financiare, că nu-i de glumă, dacă le pierzi, ajungi în stradă. Până pe la 30 de ani Rodion și-a scris toată viața în agende, de la orele la care se culca, până la câte găuri dădea în tamburii de la difuzoare. O făcea mereu pe toaletă în timp ce asculta muzică sau știri. În felul ăsta era multifuncțional, căci „timpul a fost cel mai mare dușman” al său. Trecerea de pe hârtie pe digital a avut plusuri, dar și minusuri, pentru că patru harduri de-ale lui Rodion au dat ortul popii înainte să înveţe că informaţia digitală se poate pierde la fel de repede ca agenda din budă.
Publicitate
Ce zice filmul: A treia parte a workshopului de organizare deja trece bariera de sfaturi reci şi calculate de finanţe şi intră în dezbaterile interioare ale lui Rodion despre mutatul la ţară, aşternute pe Notepad. O parte din el vrea acolo pentru costurile mai ieftine şi ocazia de-a produce mâncare bio şi ţuică-n casă, dar alta ştie că-l aşteaptă o plictiseală totală şi că e plin de oameni de nimic p-acolo. Îşi face şi strategii precum romantico-financiare, precum căsătoria cu o localnică ca să nu mai dea bani pe casă, dar îşi taie singur macaroana întrebându-se retoric „ce fel de femeie ar fi aia?”Sfatul lui Rodion: Axiomele sunt teoriile alea care nu se pot dovedi, dar trebuie să le iei ca atare ca fiind adevărate. Rodion spune că fără astea nu o să devii niciodată un om destul de integru încât să meştereşti tainele organizării hyper-profi. Pentru el aceste axiome sunt: să ţii cont de sfaturile oamenilor mai mari, să nu te bagi în politică, armată, securitate sau în sistem în general pentru că e murdar şi schimbător, să nu te-ntinzi cu datoriile mai mult decât te ţine plapuma (mai bine cerşeşti) şi să nu minţi. Nişte sfaturi foarte bune, deşi personal nu văd ce au de-a face cu organizarea.4. ŢINE MINTE CĂ OBIECTUL E MAI IMPORTANT CA ACŢIUNEA
Ce zice filmul: Rodion sortează chiar şi hoții care i-au furat de-a lungul vieţii de la mixere şi stroboscoape până la un vibrator auriu de lux, o colecție de cutii de chibrituri şi chitara primită de la mama sa. E surprinzător câți a prins. În listă se observă și adnotările lui asupra furturilor. Astfel aflăm că Rodion a fost prădat de taximetrişti, de ţigănci, de oameni în care a avut încredere şi care i-au luat chestii din genată la îndemnul unor sugari şi multe altele.
Publicitate