FYI.

This story is over 5 years old.

Medicină pe pâine

Ca să ajungi medic, trebuie să dai mai multă șpagă ca pacienții

Dacă reuşeşti să treci prin Medicină şi rezidenţiat fără să dai şpagă, tot o să te confrunţi cu faptul că nu te face nimeni titular pe un post la Bucureşti fără unul-două miliarde.
16.5.13

Salut, mă numesc Doctor MedX și sunt medic rezident de trei ani. Am avut zece stagii de muncă prin spitalele din București și am trecut ca student prin majoritatea spitalelor din Capitală. După zece ani de experiență am concluzionat că, singura decizie proastă pe care o pot lua este să rămân în țară. Așa c-o să plec în Germania. Acolo, dacă înveți limba și-ți faci treaba, te tratează corect (nu ca francezii, ca englezii sau mai ales ca românii). Între timp o să dau puțin din casă în fiecare ediție a acestei rubrici, ca să înţelegeţi cum funcţionează domeniul şi de ce naibii îmi iau tălpăşiţa spre alte meleaguri.

Foto via Stockmonkeys.com

MEDICINĂ PE PÂINE - CA SĂ AJUNGI MEDIC, TREBUIE SĂ DAI MAI MULTĂ ȘPAGĂ CA PACIENȚII

Dintre toate domeniile în care se ia șpagă în România, cel medical este considerat cel mai corupt după cel politic. Toată lumea știe că medicii sunt plătiți sub nivelul necesar cu care să-și asigure existența și pregătirea continuă, așa că deschiderea lor când vine vorba de a primi bani este evidentă. Sunt consideraţi corupţi şi din cauza emoţiilor grele asociate lor. Pe cine o să urăşti mai mult, pe funcţionarul căruia îi dai şpagă şi nu reuşeşte să te ajute sau pe medicul care în ciuda faptului că i-ai dat bani, tot n-a vindecat-o pe mă-ta de cancer? Cert e că în domeniul medical problema șpăgilor se pune mult mai devreme decât îți imaginezi. Primele idei de șpagă sunt inoculate chiar din Facultatea de Medicină și continuă între nouă și 12 ani, până ajungi pe post sau nu.

Prima dată am auzit de mită printre studenții străini. Nu știau bine limba și le era greu să studieze, mai ales pentru examenele orale din primii doi ani. Plăteau și taxă școlară în valută, așa că nu a fost un salt prea mare de imaginație să recurgă la asta. Odată, un coleg străin a trecut de un examen de chirurgie după ce a răspuns doar la o întrebare despre fotbal. Am avut un coleg arab care învăța foarte bine după materiale în limba lui, dar majoritatea n-aveau cum să treacă fără să plătească. Au fost cazuri printre cei de la Farmacie în care profesorii picau cu note de 4.79 de trei, patru ori, în ciuda faptului că învățau, ca să-i oblige să le dea plicul cu o sută sau două sute de euro. Și asta nu-i nimic pe lângă experiența celor de la Craiova, ajunși în așa hal încât au aruncat plicuri cu bani pe fereastra deschisă de la garajul unui profesor. Eu mă bucur c-am avut suficienți colegi străini pe care să cășuneze profesorii și că am reușit să mă strecor prin facultate pe capul meu, pentru că nu mi-aș fi perms să dau șpagă.

Nici concursurile de rezidențiat (stagiul de pregătire în spitale) nu sunt străine de mită. Aici lucrurile sunt mai stricte, după un scandal de acum câțiva ani când 50% dintre studenți au luat nota zece după ce au cumpărat subiectele foarte ieftin. Și acum se mai fac aranjamente, dar la alt nivel. Profesorii care gândesc subiectele sunt duși în izolare, ca membrii juriului la un concurs american și vând grilele la foarte puțină lume, ca să nu se anuleze iar examenul. Prețul este de cinci sute, o mie de euro, spre deosebire de când eram eu student și costau zece milioane de lei vechi. Mai nou manevrele se fac la contestații, între patru ochi, unde punctajul poate crește cu 50%. Să fim serioși, cât de mult greșește un sistem cu grile automatizat? De multe ori aveam impresia că a interpretat calculatorul răspunsurile scanate greșit, pentru că nu i-a placut de fața candidatului.

Șpăgile necesare pentru a prinde un post depind de funcția pe care o vrei. Dacă e mai importantă, sumele se țin secrete, ca să intre în discuție cât mai puțini oameni. Un fost director al Spitalului Militar a fost înlocuit din funcție după ce a fost prins cum negocia un post în sistemul penitenciar. Pentru noi bieții muritori care nu ne-am făcut încă intrarea, pentru un post în spital sau unul de asistent universitar contează în primul rând cine-ți deschide ușa spre o astfel de conversație: rude și prieteni din sistem, care lucrează în minister sau au deja vreo funcție importantă. Chiar și așa tot trebuie să plătești o sumă imensă sau să mergi pe alte favoruri. Acum câțiva ani se cereau două miliarde de lei vechi pentru un post permanent într-un spital din Capitală, dar se rezolva și cu aranjarea vânzării unui teren în condiții foarte avantajoase. Nimeni nu te bagă în seamă degeaba, oricât de bun și muncitor ai fi. Câteodată, nici măcar că ai părinții șefi de secție pe undeva în țară nu înseamnă nimic. Știu un fiu de doctor care a plecat în Germania, pentru că nici cu ajutorul lui taică-su nu putea obține post în București.

Concurența e mare, prețurile sunt ridicate și posturile se deblocheaza în capitală doar pentru cine oferă cui trebuie ce este necesar. În provincie lucrurile stau mai bine. Au plecat mulți medici și au fost nevoiți să deblocheze posturi. Ba chiar există județe fără medici de anumite specializări, cum ar fi radiologie. Cred că se preferă un deficit de medici, astfel încât cei existenți să aibă mai mulți pacienți și implicit mai multă șpagă, ca să se poată dezvolta sistemul privat de sanatate, care să preia de la stat medicii buni și pacienții cu dare de mână sau ca să se trateze românii în Germania și-n Israel pe banii statului. După cum e vorba din popor, interesul poartă fesul și cei din poziții cheie își vând decizia la un preț ridicat. Situația nu se poate schimba cu nimic fără o decizie politică și acolo n-am nicio speranță. Așa aleg să plec din țară pentru mine și pentru ai mei. Dacă revin, voi lucra doarîn privat, unde pot oferi servicii extraordinare, fără să-mi compromit principiile sau libertatea.

Anterior: E mult mai uşor să diseci un om decât o broască