Pe artiștii români de 15 ani îi inspiră macabrul

Pe Alexandra Crisbășan am cunoscut-o după ce i-am pozat ca model tatălui ei, Cristian Crisbășan, care e fotograf de nud. După ce mi-a făcut și ea câteva poze la un workshop de fotografie nud din Vamă, i-am descoperit site-ul și am rămas paf. Alexandra avea 15 ani. Eu la vârsta ei nu știam să fac ca lumea nici fotografii cu bliț, darămite cu expunere lungă. Bine, am aflat că nici ea nu cunoaște ce-i aia expunere lungă, dar nici nu e nevoie, pentru că știe să folosească o tehnică de suprapunere în editorul online pixlr.

Alexandra era elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza" și spunea că, „în ciuda mizeriei și zbuciumului din care e făcut", e cel mai tare din România. Elevii sunt deschiși la minte, periculoși, non-conformiști și imprevizibili, iar unii profesori de atelier sunt geniali. Cum elevii din Tonitza fac mai multă practică și mai puține materii, „ nu mai sunt lobotomizați de sistem atât de mult".

Am stat de vorbă cu Alexandra ca să aflu care sunt sursele de inspirație, de energie, de frustrări sau de bucurie ale unei artiste la 15 ani.

Alexandra, pozată de tata

VICE: Salut, Alexandra! Ce faci?

Alexandra Crisbășan: Tocmai mi-am făcut o omletă dubioasă dintr-un ou cu firmituri de pâine, unt și șuncă. Am amestecat acolo până oul nu mai era crud.

Mersi, o să-ncerc. La ce secție ești la liceu?

Secțiile se aleg în clasa a XI-a. Vreau să dau la animație sau la grafică. Nu vreau să fac fotografie, tocmai pentru că la asta mă pricep cel mai bine. Continui pe desen, pentru că am mai multe de învățat. E mai mult de muncă, e complicat, deci e o provocare.

Ții minte când ai făcut prima fotografie?

Anul trecut, când am primit un iPhone 4. Cu el am tras majoritatea fotografiilor din albumele de pe Facebook și-l folosesc și acum dacă văd ceva mișto și nu am aparatul cu mine. Am un Olympus PEN. L-am primit de la tata, dar am pus și eu o parte din bani. I-am strâns din lucrările vândute.

Cui îți vinzi lucrările?

Când am pus fotografiile și desenele pe Facebook, am specificat că sunt de vânzare și mi-au scris câțiva oameni. Cea mai mare sumă pe care am primit-o pe o lucrare a fost 100 lei. Pe cea mai scumpă, de 150 de euro, făcută împreună cu o colegă, încă n-am vândut-o, pentru că e destul de ofensatoare.

Ce înseamnă o lucrare ofensatoare?

Una care ofensează valorile și credințele oamenilor obișnuiți. Se cheamă Little Miss Innocence și înfățișează o fată foarte tânără, dezbrăcată, care fumează lângă o icoană. Trebuia să fie ceva adresat religiei, dar cum nouă nu ne plac icoanele, am evitat asta. Am arătat tot ce e considerat rău de oameni: nuditate, alcool, tutun, în pantof are și-un pliculeț, și-un cui. Iar până la urmă am pus în desen și icoana, ca cireașa de pe tort.

Tare. Una dintre seriile tale de fotografii se cheamă Victims. De ce?

Păi camera mea are un zoom foarte bun și fac fotografii oamenilor fără să-și dea seama. Mă amuza neatenția lor la ce se întâmplă în jur, lipsa de spirit de observație. Sunt victimele aparatului meu foto.

Văd că ai o preferință pentru fotografii ușor macabre. Ce te inspiră?

Lucrurile astea macabre fac parte din mine. Mă inspiră absolut tot ce văd, simt și gândesc. Nu trebuie neapărat să fie ceva extraordinar, pentru că oricum se distorsionează în mintea mea în așa fel încât să-mi trezească inspirația. Lucrurile simple și obișnuite mi se par cele mai sinistre.

Având în vedere că ai crescut cu fotografii nud făcute de tatăl tău, nu te tentează zona asta?

Ba da, îmi place foarte mult. Dar nu prea am modele. Mi-ar plăcea să-mi fotografiez toate colegele goale pușcă. Și colegii, deși nu am văzut prea mulți tipi „buni" prin liceu. Dar nu cred că ar vrea. Poate aș putea să le șterg fața și părul, să fie anonime, ca niște manechine, ar fi tare. M-am gândit și să-mi fac autoportrete nud, dar nu cred că e timpul potrivit. În orice caz, o să încerc sigur și partea asta a fotografiei.

De ce crezi că îi sperie pe oameni nuditatea?

Au fost crescuți în ideea că e ceva rușinos. Nu se pot accepta pe ei înșiși așa cum sunt și nu sunt în stare să vadă frumusețea din defectele lor.

Am văzut că scrii și poezii macabre. Nu pari să ai prea mari speranțe pentru umanitate.

Nu am nicio speranță pentru umanitate.

Urmărește-o pe Alexandra pe blogul ei.

Citește și Dezbracă-te și dispari