FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Lumea tragică şi obsesivă a dependenţilor de jocuri video

S-a dovedit că nu e jocul de vină pentru dependenţa copilului.
12.3.15
Toate ilustraţiile sunt realizate de Stephen Maurice Graham

Lui Brett îi venea să moară din cauza sevrajului. Puştiul de 12 ani fusese privat de doar câteva ore şi mintea lui zburda deja spre un loc întunecat şi periculos. În timp ce se uita pe fereastra casei părinteşti cu trei etaje din Wassenaar, o suburbie din Haga, Olanda, americanul şi-a imaginat o lebădă care a sărit din camera lui şi şi-a spart craniul când a aterizat pe ciment. Desigur, e o moarte înfiorătoare, dar pe moment a simţit că orice era mai bine decât să nu fie lăsat să se joace Counter-Strike.

Publicitate

Tatăl lui Brett îi blocase computerul Celeron cu un lacăt de metal ca să nu-şi mai lase fiul să se joace. Când computerul era blocat, cablul de date era deconectat de la placa de bază şi nu putea fi pornit, lucru care-l oprea pe Brett de la ciuruirea atacatorilor digitali. Totuşi, la jumătate de oră după ce Brett a contemplat suicidul, un prieten l-a sunat şi l-a invitat să vină pe la el ca să se joace. Brett, aproape de o cădere psihică, a fost uşurat.

„Îmi amintesc că mă gândeam cât ciudat e ca cineva să treacă de la gânduri suicidale la distracţie în doar 30 de minute, " mi-a spus Brett, la zece ani de atunci. Acum are 23 de ani.

Pe cât de ciudat pare, incidentul a fost doar un preludiu pentru ce avea să urmeze şi nivelul de dependenţă de jocuri video în care avea să se scufunde. A fost un chin care i-a distrus sănătatea şi relaţiile familiale şi i-a îngreunat dezvoltarea ca adult.

Dependenţa lui Brett a atins cote maxime în 2007, când era în clasa a zecea şi locuia în Marin, California. Era atât de obsedat de World of Warcraft că nu se mai spăla pe dinţi şi nici nu mai făcea baie. Rar dormea mai mult de câteva ore, pentru că stătea treaz toată noaptea ca să se târască prin temniţele digitale. Se juca jocuri video până la 40 de ore pe săptămână şi făcea eforturi mecanice la şcoală. Ajunsese atât de rău că proful l-a dat afară din clasă, pentru că arăta ca unul dintre monştrii pe care-i căsăpise în seara precedentă. A rămas corigent la toate materiile în trimestrul ăla.

Publicitate

Brett se juca atât de multe ore încât graniţa dintre viaţa reală şi realitatea virtuală începuse să se năruie. Odată a încercat nişte mişcări de teleportare în stilul World of Warcraft într-o staţie de autobuz.

Până la vacanţa de vară, părinţii se săturaseră. Într-o zi de iunie, la trei dimineaţa, Brett a fost înşfăcat din pat de doi străini care l-au condus la o „tabără în aer liber" de şase săptămâni, un program de reabilitare numit Second Nature în Bend, Oregon. A stat acolo alături de alţi adolescenţi alcoolici şi dependenţi de droguri. L-am întrebat pe Brett, pe Skype, despre ce a vorbit în drum spre primul program de reabilitare.

„În principiu, am vorbit despre jocuri video. Am vorbit despre cum să-mi dau seama că nu voi fi niciodată fericit, nici dacă devin cel mai bun jucător de World of Warcraft din lume."

După şapte ani, presăraţi cu două programe de reabilitare şi peste o sută de mii de dolari cheltuiţi pe terapie, Brett încă se joacă mai bine de 65 de ore pe săptămână.

Brett nu e singurul care se luptă cu dependenţa de jocuri. În ultimii zece ani, mai multe poveşti tragice ale unor dependenţi de jocuri au făcut senzaţie în ziarele internaţionale. Seungseob Lee, un instalator din Coreea de Sud care repara boilere, s-a jucat StarCraft peste 50 de ore în şir la un internet café, până când a murit de infarct. În China, un tip pe nume Xu Yan a murit după ce s-a jucat întruna un joc online timp de două săptămâni. Şi în America, o femeie pe nume Rebecca Christie a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce şi-a lăsat fiica să moară de foame, în timp ce ea era ocupată cu World of Warcraft.

Publicitate

Specialiştii estimează că peste trei milioane de americani între opt şi 18 ani sunt dependenţi de jocuri video. Şi autorităţile medicale au început în sfârşit să se sesizeze. Ultima ediţie a manualului de Diagnostice şi Statistică a Tulburărilor Mintale a botezat recent fenomenul „tulburarea provocată de jocurile video". Manualul avertizează că asemenea „activităţi recurente online provoacă afecţiuni clinice serioase sau anxietate" şi subliniază că anumite căi neuronale se declanşează ca la dependenţii de droguri, atunci când ingerează un narcotic. Ca să pun comparaţia în perspectivă, există probabil cu un milion mai mulţi dependenţi de jocuri, decât de cocaină în America.

DSM-ul scrie că problema asta a început să fie inclusă în sfera tulburărilor mintale principale, dar nu există încă un model medical bun pentru a o diagnostica. Dr.Douglas Gentile, unul dintre cei mai importanţi experţi în dependenţa de media în rândul adolescenţilor, crede că poţi să măsori dependenţa de jocuri video în acelaşi fel în care măsori alte tulburări psihice. Specialiştii combină rezultatele obţinute de la dependenţii de jocuri de noroc şi de droguri ca să poată diagnostica împătimiţii de jocuri video. Tulburarea se manifestă chiar şi-n indicii de dependenţă gen toleranţă, sevraj, pierderea controlului şi felul în care afectează viaţa socială şi academică. Dar Gentile înţelege scepticii. Şi-a început cercetarea despre dependenţa de media în 1999 „încercând să arăt că nu exista aşa ceva."

Publicitate

„Eram convins că dependenţa de jocuri video nu era o chestie reală." Între timp şi-a schimbat părerea şi acum luptă ca să atragă atenţia asupra jucătorilor patologici.

Nu există o „tipologie" clară a dependentului de jocuri. În timp ce mă uitam pe diverse forumuri pe net, am dat de Scott, un tip de 41 de ani care fusese alcoolic şi căruia îi plăceau jocurile de noroc online, după care a început să se joace obsesiv jocuri de strategie si puzzle-uri. După ce a recidivat de câteva ori şi s-a despărţit de soţie, a descoperit un grup online în 12 paşi pentru dependenţii de jocuri. Pe Reddit, am cunoscut un tip de 21 de ani care a inşirat 27 de jocuri pe consolă şi sute de jocuri flash pe care le juca obsesiv. S-a lăsat de curând, după ce s-a internat într-o şcoală de reabilitare şi se ţine departe de jocuri cu ajutorul unui grup de sprijin pentru dependenţi.

Mai era şi Patricia, o fostă dependentă de World of Warcraft în vârstă de 69 de ani, membru Alcoolicii Anonimi şi fostă bolnavă de cancer. Ani de zile, Patricia s-a jucat între opt şi 12 ore pe zi, la început pe lângă jobul pe care îl avea la o bibliotecă. „Am vrut să mă dezic de lumea reală în totalitate. Am vrut doar să mă caţăr într-un joc şi să rămân acolo," a spus ea. Şi-a vărsat eul într-un personaj pe nume Patria, acelaşi nume pe care şi-l însuşeşte în cadrul grupului de sprijin pentru dependenţii de jocuri video online, Dependenţii de Jocuri pe Computer Anonimi. A sărit peste mesele de Crăciun, vizitele nepoţilor şi vacanţele romantice cu soţul. Când Patricia s-a lăsat de jocuri în 2011, a intrat într-un sevraj similar cu cel provocat de cocaină: simptome de anxietate, halucinaţii şi insomnie.

Publicitate

Dar exact când Patricia se punea pe picioare, soţul ei de peste 43 de ani care îi era şi partener de AA s-a îmbolnăvit incurabil. Patricia a avut grijă de el până la ultima suflare.

„Regret atât de multe. Am irosit tot timpul petrecut împreună. Am fi putut face tot felul de chestii, dar eu pur şi simplu mă jucam."

„Ce pot să spun? Eram dependentă şi nici măcar nu eram conştientă de asta", a adăugat ea.

Dependenţa lui Brett a început în 1995, când bunică-sa i-a făcut cadou de Crăciun fratelui lui mai mare o consolă Sega Genesis. Invidios pe consola fratelui, Brett era obsedat de jocul Streets of Rage în care împărţeai pumni cu rotiţa de pe marginea controllerului şi clasicul Sonic the Hedgehog. Taică-su, de meserie inginer, a cumpărat un processor Celeron de 400MHZ pe bani puţini, peste câţiva ani, chestie care i-a declanşat o obsesie care a durat ani pentru StarCraft. Chiar dacă maică-sa i-a limitat timpul petrecut în faţa ecranului, Brett işi făcea strategii să reducă timpul dintre sesiunile de joc.

În 2003, când lui taică-su i s-a oferit un job în Olanda, Brett nu era aşa de emoţionat să-şi abandoneze prietenii sau casa în care copilărise. „Îmi cumpărasem un PlayStation 2 cu câteva luni înainte. Prima chestie care mi-a trecut prin cap a fost că nu puteam să-mi iau jocuri de acolo pentru că erau incompatibile cu consola." Aşa că atenţia lui Brett s-a mutat pe jocul de pc Counter-Strike, unul din cele mai populare jocuri cu împuşcături online până la blockbuster-ul franciză Call of Duty. Deşi computerul lui, Celeron, suporta o rezoluţie de doar 400 pe 300, la o viteză de 15 cadre pe secundă, iar sunetul lipsea cu totul, Brett a fost absorbit complet.

Publicitate

„Mi-a luat mai mult de o lună să fac prima victimă în jocul ăla," a spus el. În ciuda dificultăţilor tehnologice, a continuat să se joace până şi-a deprins primele skill-uri şi a ajuns chiar la un nivel de măiestrie. Când l-am întrebat ce-l atrăgea la Counter-Strike mi-a spus „Puteam să fiu mai bun decât alţii şi să-i bat pe merit".

Părinţii lui nu erau atât de entuziasmaţi de talentul băiatului lor de a masacra terorişti digitali. Taică-su veghea cu vigilenţă cheia de la lacătul computerului. Dar dacă Brett nu putea să se joace, ajungea la capătul răbdării. Taică-su şi-a amintit ostilitatea lui Brett şi atitudinea impertinentă, ca de „fiară". Şi, uneori, gânduri sinucigașe îi treceau prin minte când nu era lăsat să intre în lumea lui digitală.

Faptul că jocurile video cauzează depresie e o perspectivă terifiantă. Dar nu e în totalitate adevărat. La începutul cercetărilor, Gentile s-a întrebat dacă depresia era principala problemă a dependenţilor de media şi dacă jocul era doar un simptom. A monitorizat trei mii de puşti pe o perioadă de trei ani şi a aflat că structura patologiei jocurilor şi a depresiei e una complexă şi ajungi să te întrebi care a fost primul, oul sau găina. Oamenii cu probleme mintale sau tulburări de atenţie sunt mai predispuşi să fugă de realitate şi, implicit, să facă un obicei din a se juca. Dar mai mult, oamenii ca Brett care se joacă zilnic de la o vârstă fragedă vor dezvolta tulburări de atenţie şi anxietăţi sociale care îi vor stingheri la şcoală, lucru care duce la probleme şi mai intense de sănătate mintală şi o dorinţă mai puternică de a se juca.

Publicitate

„Nu erau doar jocurile, ar fi prea simplu aşa," a explicat tatăl lui Brett. „Probabil există o explicaţie mai satisfăcătoare pentru boala lui, ceva mai mult decât jocurile video".

Sănătatea mintală a lui Brett s-a deteriorat şi mai tare când s-a mutat înapoi în California în 2004, anul în care s-a lansat World of Warcraft. În California, Brett primise de la şcoală un laptop care nu era blocat şi nu cerea vreo parolă. O infinitate de jocuri au devenit posibile când Brett şi-a dat seama că putea să se joace WoW în loc să-şi facă lecţiile. „Nu mă gândisem niciodată că puteam să nu-mi fac temele," a spus el. Brett era un orc războinic numit BobaBuilder. După o vreme nu mai putea să aibă o conversaţie despre nimic în afară de jocuri.

„Am decis că evoluţia personajului meu din Wow era mai importantă decât evoluţia mea din viaţa reală. E mult mai palpabilă şi atât de vizibilă. E mult mai distractiv decât viaţa reală. E mai uşor decât viaţa reală. E mult mai clar şi ai atâtea lucruri de făcut."

Jocuri ca World of Warcraft nu sunt în esenţă rele şi nici măcar nu creează obiceiuri. Toţi dependenţii intervievaţi (preferă să fie numiţi „dependenţi" indiferent de statutul de recuperare, la fel ca alcoolicii anonimi) au subliniat că jocul pe care îl alegeau n-avea nicio legătură cu dependenţa de jocuri video. Erau fixaţi pe o varietate de jocuri, de la Tetris la Halo.

„Nu jocurile contează," povestea Conor S, în vârstă de 21 de ani, un dependent de jocuri video cu care am vorbit pe internet. „E ca şi cum ai întreba un fost alcoolic ce obişnuia sa bea. Totul e despre acţiune în sine," a explicat în timp ce făcea mişcări circulare în jurul capului, pe Skype.

Publicitate

DansNewLife, un comentator de pe Reddit pe un forum pentru dependenţi de jocuri video, vorbeşte din experienţa personală: „Dependentul caută să scape de durere, gândeşte-te cât de motivat eşti să-ţi iei mâna de pe o plită încinsă. Când te opreşti, toate lucrurile rele vin repede înapoi… pentru un dependent, să te opreşti înseamnă să te întorci la o existenţă foarte dureroasă şi torturată."

Astăzi, Brett se pregăteşte să-şi ia Certificatul A+ ca să devină tehnician IT. S-a dus vreo câţiva ani la cursurile facultăţii Santa Barbara City, fără să termine mai mult de două semestre la rând. Şi se joacă în continuare, cu toate eforturile pe care le-a făcut la reabilitare. Brett mi-a înşirat entuziasmat peste o sută de titluri de jocuri pe computer care i-au ştirbit din dorinţa de-a face un duş în ultimile şase zile. Spune că ar fi preferat să se joace în alea 15 minute.

„În momentul de faţă, nu prea fac mare lucru," a conchis el.

„E la fel de rău astăzi precum era atunci când l-am trimis în tabăra din natură. Asta înseamnă vreo şase sau şapte ani din viaţă pe care şi i-a irosit," a adăugat tatăl lui cu o scârbă nemăsurabilă.

Urmăreşte-o pe Cecilia pe Twitter.

Traducere: Alice Yehia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe despre jocuri video:
Jocul video al lui Kanye West are toate şansele să fie super tare Noul joc video Game of Thrones a dat lovitura Simulatorul de sex cu Mohamed 2015