FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Ultimul graffiti al lui Banksy, din Germania, a fost „vandalizat”

Lucrarea a fost acoperită de vopseaua care se scurge dintr-un alt graffiti.

Germania nu e tocmai cunoscută ca epicentrul artei stradale, însă acum s-a întâmplat asta: O persoană neidentificată „a distrus" ultima lucrare a lui Banksy din țară. Desenul „Bomb Hugger" din pasajul Steinweg, Hamburg, s-a ales cu o decorațiune luminoasă: cuvântul GRAFFITI, pictat cu albastru, strică desenul cu fetița care îmbrățișează bomba, cu vopseaua care se tot scurge.

Deci ce s-a întâmplat aici? Între 2002 și 2003, cunoscutul artist a vizitat Hamburg și a lăsat patru lucrări acolo – dar doar una a supraviețuit în ultimii 13 ani. Desigur că arta lui Banksy a devenit atât de cunoscută, că imaginile sale pot fi găsite în muzee, albume și filme; până în acel punct încât premisa originală a artei stradale – efemeritate într-o lume aflată-n continuă mișcare – nu se mai mai aplică lucrărilor ăstea acum. De aceea fundația Spegelberger a decis să acopere opera de artă cu o bucată de sticlă din acrylic, timp de doi ani: pericolul ca vreun idiot beat să strice această critică la adresa războiului, cu vreun tag sau vreun penis desenat, părea ceva serios.

Publicitate

Din nefericire, protecția oferită lucrări n-a fost îndeajuns ca să fie salvată de „vandalul anonim." Conform ziarului Sueddeutsche Zeitung, există o discuție despre modurile prin care poate fi restaurată opera „Bomb Hugger" și să fie protejată mai bine în viitor.

Dacă te pasionează arta stradală și graffiti, ar trebui să fii mai mult decât iritat de ideile astea. Chiar Banksy e cunoscut pentru că respinge comercializarea și idealizarea lucrărilor sale. El apare, pictează și dispare – exact ca și ceilalți artiști stradali. Așa că dacă pe artist nu-l deranjează că munca sa va fi modificată, copiată, acoperită sau reinterpretată, de ce ceilalți oameni ar trebui să se zbată să transforme lucrarea într-o piesă de muzeu? Oare fundația Spielberger nu pricepe ce înseamnă arta stradală sau încearcă să-și mențină statutul ca indicator de „artă urbană pentru turiști"?

Das war's dann wohl — Frau Krüger (@miecken)February 10, 2015

Unii oameni de pe Twitter cred că de fapt Banksy e în spatele mișcării. E clar că nu ai cum să nu-ți pui niște semne de întrebare, dacă e un act de vandalism sau, poate, e de fapt o declarație în sine. Graffiti e artă stradală – artă care nu e prinsă de pereții de la Louvre, ci se găsește chiar pe stradă, acum. E accesibilă și vizibilă pentru oricine. Iar dacă cineva, care nici măcar nu face parte din proces, decide să acopere desenele cu o bucată de sticlă doar pentru că sunt făcute de cineva de pe urma căruia oamenii chiar scot bani – în timp ce munca altor grafferi e clasificată ca distrugere a unui bun public – atunci hai să-l acoperim și să lăsăm vopseaua să se scurgă peste panoul protector.

Până acum, literele albastre au fost înlăturate. Întrebarea, dacă are vreun sens vreo restaurare sau ceva în genul, încă rămâne. Utilizatorul de Twitter oma_kazi rezumă frumos: „ glaube [sic!] banksy hat sich selbst zerstört, kunst im käfig—wollte der garantiert nie sein!" (Cred că Banksy a distrus-o, artă în cușcă – sigur nu și-a dorit asta vreodată.)

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre Banksy:
Am distrus şobolanul lui Banksy Arta lui Banksy transformată în GIF-uri #2 De ce e Banksy singurul care are voie să vandalizeze zidurile Marii Britanii?