Control Day Out 2: arhiva unei seri plouate

FYI.

This story is over 5 years old.

Control Day Out 2: arhiva unei seri plouate

La baie s-ar fi putut monta o scenă mai mică, public era destul.
11.6.12

De când și-a marcat teritoriul de pe Academiei 19 drept cap de listă în tot ceea ce înseamnă evenimente indie și concerte cu trupe tari și muzici live ce nu adună în public doar fani întârziați în extaz după ziua de ieri, Controlul a trecut și prin bune (o droaie de seri memorabile) și prin rele (o droaie de seri mai puțin memorabile). Festivalul pe care l-au organizat anul trecut a fost un soi de încununare a gloriei și-un pariu sigur cu Ian Brown și UNKLE la sfârșit de vară. Anul acesta la Control Day Out 2 – organizat din nou la Arenele Romane – lucrurile au început să sune mai bine, unu, că nici n-a început bine vara, doi, pentru că line-up-ul era compus din O Children, Wild Beasts, Woodkid și The Shoes, trupe pe care oamenii de ascultă muzică decentă în București le cam așteptau.

Dintr-un motiv sau altul (și-n niciun caz lipsa de invitații împărțite și-n stânga, și-n dreapta), Arenele n-au fost umplute până la refuz de-un puhoi entuziast până-n neștire – probabil din cauză că organizatorii n-au dat vouchere cu alcool gratis și nu s-au apucat să deconteze transportul. Altfel, toate bune. Cei ce se trezesc de dimineață s-au mișcat în timp util cât să prindă deschiderea cu O Children. Aparent muzica lor a chemat ploaia, așa că restul de lume care își pusese-n cap să vină s-a cordit pe motiv că dacă te uzi, te transformi într-o grămăjoară amorfă de carne și mâzgă, ceea ce este, evident, indezirabil. Intuiesc că au ascultat concertul din confortul propriilor balcoane.

Dintre cei prezenți doar o treime veniseră înarmați cu haine de ploaie sau pungi așa că toată lumea a luat-o la fugă spre spațiul adăpostit de balconul ce înconjura rondoul de scaune. Nefiind luminat, bănuiesc că cei de la Wild Beasts s-au simțit ca și când ar fi cântat într-un loc periculos, priviți de mii de ochi ascunși în umbră. Oricum, în cazuri similare recomand nișa de zece centimetri de beton de lângă coloana vecină cu balconul mare, central. Oferă vedere panoramică de nota zece, dar necesită skilluri precum echilibru menținut pe termen mediu și lipsa fricii de înălțimi.

Între timp, la baie s-ar fi putut monta o scenă mai mică, public era destul. E clar că asta nu trecuse prin capul nimănui, bine că exista săpun, gel de duș și prosoape pe dușumele, să te simți ca acasă. Dar cei cu adevărat viteji și-au băgat picioarele și și-au aruncat încățările (și șosetele, sper) cât colo (OK, n-au fost mulți).

Până să-nceapă Woodkid, proba de rezistență udă trecuse, așa că show-ul, impresionant de altfel, a reușit să formeze, prin rândul fetelor cel puțin, opinii și trăiri intense. Știu, și mie mi-a fost greu să-mi dezlipesc retina de pe toboșarii model SISTEM, care au cântat și în închidere, alături de The Shoes, când Woodkid uitase de orice suferință și miorlăială și-ncepuse să alerge și să țopăie pe scenă de parcă tocmai renăscuse. În atenția managerului trupei: data viitoare nu ne mai păcălești că băieții sunt prea mahmuri (după seara precedentă) ca să dea interviuri.