Înainte să facă documentare despre gazele de șist, Lech Kowalski a ars-o porno

Lech Kowalski: „Eu sunt munca mea. Filmele mele sunt legate între ele, iar dacă le pui non-stop vei vedea că asta este călătoria mea.” Foto via Wikicommons

Îl cunoști pe Lech Kowalski pentru documentarele Drill, baby, drill și Holy field, holy war, care au fost proiectate și la câteva festivaluri de film din România. Lech s-a născut în Londra, a crescut în SUA, iar acum locuiește în Franța. E unul din cei mai nișați regizori europeni și colaborează cu televiziunea Arte. Ce nu știi despre Lech este că a făcut filme inspirate de fuga alor săi din Polonia Celui de-al Doilea Război Mondial în State, dar și despre scena muzicii și a vieții underground. În anii ’70 a întâlnit toate starurile porno și a fost cu Sex Pistols în singurul turneu prin SUA.

L-am cunoscut anul trecut în Polonia, după ce i-a „chemat la arme” pe toți cei care voiau să se alăture unor fermieri din Estul țării, care ocupaseră un câmp împotriva manevrelor companiei energetice Chevron. Am stat o săptămână acolo și am documentat ce se petrecea, dar nu l-am intervievat pe omul care filma non-stop viața din zilele taberei de rezistență din Zurawlow și care, în ultimul lui documentar, Frack Democracy, scos anul ăsta, spune și povestea oamenilor din Pungești, care se confruntă cu aceeași problemă ca țăranii polonezi. Am făcut-o acum, la o cafea în Paris, când el se pregătește de proiecte cinematografice pe continentul latino-american.

Lech Kowalski filmează autocarul care transportă autoritățile române aduse de Chevron să viziteze sondele de explorare ale gazelor de șist din Polonia. Iunie 2013. Din proiectarea și vânzarea documentarelor sale, strânge bani ca să ajute fermierii polonezi.

VICE: Unde e rădăcina comună a filmelor tale care au variat, de-a lungul timpului, de la pornografie la documentare despre muzica underground în America, microbiști, victimele lui Hitler, viața în Kabul sau gaze de șist?
Vreau să exprim furia și dragostea într-o viziune coerentă și pentru asta caut noi moduri în care să o fac. Dacă mă uit la toată munca mea, i-am pus în lumină pe oamenii care nu simt viața ca pe o competiție, nu vor să fie populari, bogați sau câștigători în sensul tradițional. De exemplu, în cele trei filme despre fracking, am scos în evidență oamenii care se mobilizează împotriva giganților planetei.

În multe interviuri ești întrebat cum a fost să filmezi pentru industria pornografică. Cum e să te bântuie fantoma asta?
HA HA HA. Da, întrebarea care mi-este adresată cel mai des e legată de trecutul meu porno. E firesc. Însă ce se întâmplă acum pe scena porno este foarte diferit de când lucram și eu în domeniu. Era mult mai misterioasă atunci, ca o realitate mafiotă. Oamenii simțeau că era ceva ilegal când făceam filmele. De fapt, asta m-a atras mai mult decât pornografia în sine. De exemplu, mi-am tras-o cu foarte puține dintre actrițe - ăsta e răspunsul la întrebarea nerostită.

Te-a atras și lumea drogurilor.
Da. Pentru mine e important să ies din zona comfortului și să mă apropii, într-un fel sau altul, de pericol. Când eram adolescent, mă duceam duminica singur la slujbe. Ceea ce mă interesa și mă speria în același timp era ideea că o să exist veșnic în Rai sau în Iad. Ce oroare. Și chiar dacă aș fi primit garanția că o să ajung în Rai, partea cu eternitatea era greu de digerat pentru mine.

Deci Biserica era un loc periculos.
Încă este.

Când ți-a fost teamă, în timpul unei documentări?
„Teamă” este un cuvânt mare. Nu mi-a fost niciodată atât de frică încât să nu pot lucra. Camera te pune într-o stare meditativă, uiți de multe și faci doar ce ai de făcut. Mi-a fost însă teamă să nu-mi confiște poliția ce am filmat sau că aș putea scăpa camera în apă, când îi filmam pe Hell's Angels pe motor. Mi s-a întâmplat o singură dată să mă tem pentru viața mea, în Afghanistan, dar și atunci parcă mi-era frică că nu o să pot filma un cadru, pentru că elicopterul rusesc în care mă aflam era într-o stare foarte proastă.

Cum ai ajuns să filmezi în Afghanistan?
Războiul mă fascinează, am crescut cu poveștile lui. Am mers în Kabul ca să văd care-i adevărul, dar nu l-am găsit. Este groaznic că armata SUA încă este acolo, de atâția ani și că pretinde că salvează cetățenii de la ceva ce nu e clar pentru nimeni.

Ce imagini îți revin în minte de acolo?
Adolescenții care se plimbau cu Kalashnikov-ul pe umăr. Cinematograful arhiplin doar de bărbați, cu un miros acid, foarte neplăcut, care se uitau la ceea ce în Afghanistan este considerat pornografie: filme foarte vechi indiene și pakistaneze, în care apăreau femei îmbrăcate normal. Adică aveau tricouri sau pantaloni scurți, ceea ce nu este permis în țara lor musulmană. Îmi amintesc femeile din Kabul, care mâncau înghețată pe sub burkă. Orfanii războiului mi-au rămas cel mai bine în minte. Mă întreb ce mai fac acum.

Lech Kowalski filmează o discuție în polițiști și fermierii de pe câmpul ocupat din Polonia.Din proiectarea și vânzarea documentarelor sale, strânge bani ca să ajute fermierii polonezi.

Cum îi faci pe oameni să se simtă confortabil cu faptul că îi filmezi?
Cred că se simt așa doar dacă eu sunt dedicat complet momentului. Cum faci o partidă de sex reușită? Nu există, contează doar energia pe care cele două persoane o investesc în a fi împreună. Ea determină reușita sau eșecul. Așa este și cu filmatul.

Marea provocare este să faci oamenii să uite de camere și microfoane. Dar filtrul numit tehnologie poate fi și foarte util. De exemplu, când filmez oameni care lucrează pentru Chevron și care se simt protejați de companie. Cu ajutorul aparatului de filmat, fiecare cuvânt și gest al lor devine muniție la editare. Ei știu asta și au atât de multă grijă cum se comportă, că până la urmă se dau singuri de gol cu probleme pe care nu voiau să le dezvăluie.

Ce te face să spui „Omul ăsta este o poveste?”
E o întrebare grea. Pentru următorul film, pe care vreau să îl fac în Mexic, am găsit un personaj care încearcă să treacă peste niște probleme foarte mari. Nu o să spun care sunt, dar nu îi este deloc ușor. Deci e bun pentru o poveste. Trebuie să se creeze un fel de chimie între noi, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne simpatizăm. Trebuie doar să fim conștienți că avem nevoie unul de celălalt. Mai cred și că lumea e o nebunie narcisistă de care nu putem scăpa. E posibil ca, atunci când aleg personajul principal, să o fac pentru că recunosc părți din mine în el, urâte sau frumoase.

Cum ai început să fii interesat de poveștile legate de gazele de șist?
Făceam un film în Polonia despre problemele micilor fermieri. Unul mi-a spus că s-au găsit gaze de șist în zonă și că se vor face teste. Mai târziu, am văzut un camion cu o antenă lungă pe câmp. Am filmat șoferul și l-am întrebat ce face, dar tot ce spunea era că lucrează pentru o companie americană. La câteva zile, mulți bărbați întindeau cabluri pentru teste seismice. Așa am început să documentez. M-am implicat mult, am înțeles că intrăm într-o nouă perioadă a istoriei,  când trebuie să cedăm bucăți din pământul nostru intereselor corporatiste. Ne îndreptăm în direcția care trebuie? Dacă nu, ce facem în privința asta? Răspunsul nu e ușor de dat, dar problema este una fundamentală a acestei perioade.

Este lupta împotriva gazelor de șist și lupta ta?
Mi-am dorit și să fac parte din rezistență. Nu doar fracking-ul este problema, este o luptă împotriva sistemului corporatist și pentru salvarea planetei.

Ce ai descoperit că au în comun oamenii care luptă împotriva extragerii gazelor de șist în Europa și SUA?
Au înțeles că internetul este cea mai importantă și eficientă armă a lor. Femeile aderă la luptă în număr mai mare decât bărbații. Toți sunt conștienți că rezistența va dura mulți ani și că trebuie să se pregătească pe termen lung. Se informează, se conectează cu alte lupte și astfel realizează că duc o bătălie mult mai mare, pentru protejarea planetei.

Cum vezi viitorul, din punctul de vedere al tendinței globale de a extrage cât mai multe resurse?
Nu sunt optimist. Am intrat într-o perioadă SF, iar următorii 20 de ani sunt foaaarte imprevizibili. Guvernele își doresc putere și bani și lasă companiile să se implice în deciziile politice. Din punctul ăsta de vedere, țări ca SUA și Rusia nu sunt foarte diferite între ele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu e normal să aibă atâta putere și că ar trebui făcute legi care să ne apere planeta. Dar asta se va întâmpla doar dacă se mai petrec niște dezastre în zone importante.

Citește și alte articole despre gaze de șist:

Chevron a dus 20 de români la plimbare-n Polonia

De ce este Crimeea o veste proastă pentru Pungești?

Directorul ExxonMobil vrea fracturare hidraulică, dar nu lângă ferma lui

Bubuiturile din Izvoarele n-au încetat doar pentru că nu le mai auzi la TV