Budele din căminele românești sunt o zonă crepusculară a dejecțiilor

Mersul la baia din cămin nu e ca la tine acasă. Acasă e foarte simplu.

|
15 Iulie 2014, 9:24am

Sunt student în anul I și locuiesc într-un cămin ordinar de băieți, cu alți patru colegi de cameră. Experiența acestui an m-a învățat o mulțime de lucruri despre viața la cămin, pe care le împărtășesc cu tine, ca să știi ce te-așteaptă sau ca să-ți optimizezi viața în acest mediu.

Un veceu obișnuit din cămin.

Mersul la baia din cămin nu e ca la tine acasă. Acasă e foarte simplu. Deschizi o ușă și te scufunzi boierește în oaza personală cum s-ar scufunda un însetat într-o fântână din mijlocul deșertului. La căminul de cinci oameni, însă, baia e comună și trebuie să traversezi tot palierul pentru cea mai banală activitate fiziologică.

Odată ce treci de pragul băii, ai intrat într-o zonă crepusculară populată de dubioși care se pișă în timp ce te țintuiec cu privirea, trotilați care borăsc polifonic la șase dimineața și cel mai important,urme. Urme de pișat, urme de căcat și urme de substanțe nedefinite, secretate de orificii încă necunoscute nouă. Așa că, dacă vrei să ai o experiență cât de cât umană și să nu te trezești cu jumătate din manualul de microbiologie în tine, trebuie să fii vigilent.


Colegul meu, Paul, știe cum să se protejeze pentru interacțiunea cu baia.

În primul rând, baia nu-i prietena ta. Baia e tocilara aia cu coșuri care îți face tema la mate pentru că ești singurul din clasă care vorbește cu ea. Tranzacția cu ea se face de nevoie, scurt și cu ochii închiși, abia așteptând să scapi. Așa că mergi înarmat cu hârtie ieftină, roz, și mult curaj. Poți să mergi și cu obiecte auxiliare dacă ții morțiș. Un tip de la etajul meu mergea cu colacul adus de acasă, chestie pentru care îl felicit și îl iau de fițos în același timp.


Un alt motiv pentru care să nu deschizi ușa cu mâna.

Dacă mergi doar să te piși, e simplu. Spânzuri cureaua de talie și te eliberezi în primul pisoar, cu mâinile la ceafă și grijile-n aer. Dar dacă incursiunea ta la budă are scopuri mai grave, se complică treaba și în cazul ăla faci în felul următor. Azvârli un picior din fundul rărunchilor ușii de cabină, te ții de nas cu mâna liberă, faci o cruce cu limba în cerul gurii și începi operațiunea. Trântești ușa după tine – tot cu piciorul, evident – și începi să ștergi colacul. Nu contează că nu vezi nimic pe el, îl ștergi. Pentru că sperma malacului de acum două zile e tot acolo și n-ai vrea să ai asta pe spatele genunchilor. Apoi înconjori colacul cu două straturi de hârtie și te așezi. Nu obișnuiești să pui hârtie pe colac? Dacă nu cumva te caci de sus, vezi că am scris ceva mai sus despre un manual de biologie.

Apoi începe partea interesantă. Dacă ai noroc, pur și simplu vei avea parte de o experiență scatologică obișnuită. Dacă nu, s-ar putea să asiști la concertul dat de telefoanele vecinilor de cabină sau să ți se ude pantalonii care atârnă pe jos. Asta pentru că la cămin găsești pe alocuri bude sfinte, făcătoare de minuni, în sensul în care încep să lăcrimeze în momentul în care le folosești. N-am înțeles niciodată cum e posibil, dar pur și simplu unele veceuri secretă apă din trunchi în momentul în care detectează un balast. Probabil ca să compenseze. Primele dăți când am pățit asta, m-am enervat și a trebuit să-mi spăl pantalonii de mână (mașinile de spălat din cămin spală la fel de eficient cum ai spăla o mașină acoperită de noroi întărit cu un pistol de apă), dar apoi am învățat să-mi țin gacii rulați sus, cât mai la genunchi.

Serios, cât de normală e chestia asta?

Ei bine, în timp ce îți faci treaba, pe ce-ți cad ochii? Pe ușa din fața ta, normal. Și ce vezi pe ea? Artă urbană. Orice cămin își are artiștii săi subversivi, exilați de societate dar primiți cu drag în patria studențească. Și ce e mai vizibil și în același timp subversiv decât să-ți expui lucrările în locul unde se cacă oamenii?

În primul rând, avem capodoperele bine lucrate, cu subtexte politice:


Stânga: eco-nazism; dreapta: fantasy distopic.

Apoi vin chestiile bizare dar entertaining:

Inventivitatea e fără limite în cămin.

Și desigur, cum ar putea să lipsească poeții?


Am să las critica literară pe seama altora.

Bun, ți-ai făcut treaba, ți-ai luat hârtia – că doar n-o s-o lași acolo de izbeliște – și ai tras apa cu piciorul, pentru că rezervorul e acoperit de urină întărită datorită unor motive. Dar acum ești murdar și trebuie să te speli. La duș, adică.

Moftul cu intimitatea propriului duș în care îți mângâi senzual corpul în timp ce cânți I will always love you și te masturbezi pe aceeași melodie moare odată ce te-ai cazat aici și înțelegi cum funcționează regulile. Adică ai înțeles că dușurile la cămin = dușurile la armată. Toți grămadă în același spațiu, cu diferența că aici sunteți separați de niște pereți. Bine, n-o să dai de negri musculoși care să stea cu ochii pe tine când scapi săpunul. Numai dacă ești cazat peste vară, când împarți căminul cu toți străinezii care nu au cum să plece în Vietnam până în toamnă. Ca mine.

De fapt, la duș e destul de ok față de bude, că ai loc să te speli și apa vine la jet bun. Atâta doar că vine dintr-o țeavă și în funcție de palierul pe care-l prinzi, s-ar putea ca dușurile să n-aibă perdele, pentru că au fost furate (???) sau pentru că de-aia. (Repet, mergi cu săpun lichid). Iar în unele locuri robinetele sunt din alea comuniste, separate. O mișcare greșită din stânga sau dreapta face diferența între a arde în iad sau a îngheța în Narnia. Dacă treci peste detaliile astea, dușul e satisfăcător.


Câteodată apa nu e singura chestie care pică de sus. Mai sunt și bucățile de tencuială.

Diferența dintre dușul de acasă și dușul de la cămin e că acasă n-o să poți cânta niciodată în tandem cu un străin imnurile Cupei Mondiale sau alte mizerii distractive. Eu am pățit asta doar de vreo două ori și de fiecare dată începea celălalt, eu doar completam din entuziasm sincer. Mi se pare că una era I believe I can fly. Se poate să fi prins și un House of the rising sun, dar poate e doar imaginația mea. Oricum, am învățat că în fundal de apă susurătoare și acoperiți de reverberația difuză a faianței, oricare vecini de cămini pot deveni cel mai bun duet muzical din oraș. Iar când dădeam eu tonul, nu mă acompania nimeni, poate pentru că românii sug la accente franțuzești și Stromae nu e foarte cunoscut în România.

Încăperea cu dușuri mai are o facilitate faină. E un fel de bideu independent, la nivelul solului, în care se presupune că oamenii ar trebui să-și spele picioarele. Eu îi zic „ligheanul", pentru că acolo obișnuiesc să îmi spăl de mână pantalonii pătați de lacrimile veceului. De fapt, cam toată lumea face asta acolo, pe lângă o sumedenie de alte lucruri. Dacă ești destul de mic, poți să faci și băiță.


Numai că va trebui să-l speli temeinic înainte.

Acum știi tot ce trebuie despre băile din cămin și igiena aferentă. Urmează și alte subiecte din serie. Ține aproape.

Citește din aceeași serie
Camera de cămin este un stat comunist la scală mică