FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Inima lui Iisus din Harghita e mai hardcore ca statuia imensă de la Rio

Am vizitat cea mai mare statuie a lui Iisus din estul Europei.
2.9.14

Când toată lumea era la mare, eu am fost în Harghita, pe dealul Gordon, unde am urcat în statuia numită „Inima lui Iisus", până în capul Cristului, de unde vezi cum orizontul se contopeşte cu cerul. Priveliştea e mişto, dar vântul nu te lasă să stai prea mult, că după 15 minute îți bubuie capul, chiar dacă sunetele de acolo par rupte dintr-un beat D'n'B.

Statuia de 200 de mii de euroa fost construită în 2012 de fundaţia Protemp, cu ajutorul unor firme din zonă şi cu vreo sută de milioane de lei vechi din partea autorităţilor locale. Dar oamenii cu care am vorbit spun că toate meritele aparţin răposatului patron al firmei de lactate Gordon, care a finanţat singur opera sculptorului Zavaczky Walter, cu binecuvântarea preotului din sat. Adevărul e probabil undeva la mijloc, aşa că m-am dus să vorbesc cu câţiva oameni de la poalele celei mai masive statui cu Hristos din Estul Europei.

VICE: Zona e mai vizitată de când cu statuia?

Sigur vine mai multă lume, dar nu se știe de ea, că nu are reclamă. Îi aducem aici pe cei care stau la noi la pensiune, pentru că altfel nu știu dacă ar urca, drumul e greu.

Publicitate

Oamenii vin special pentru asta?

Nu, dar încercăm să-i facem reclamă. Cred că e bine când se duc acasă și povestesc că au venit la mine la pensiune și i-am dus la statuie.

Au crescut vânzările firmei care a finanțat statuia?

Nu, dar în schimb patronul a făcut ceva care să rămână, chiar dacă acum a murit. Eu am fost la ședința în care a prezentat proiectul și a zis că vrea să facă ceva care să rămână o sută-două sute de ani lejer. La francezi a rămas turnu' Eiffel. Și ăsta rămâne. Cred că oamenii cor veni și aici. Altceva nu avem de arătat.

VICE: De ce s-a s-a construit statuia?

Patronul fabricii Gordon și cu preotul de aici s-au gândit să facă ceva frumos, ca o amintire pe care oamenii să vină s-o vadă. Vor face și o capelă.

Nu ar trebui reparat drumul?

Ar trebui asfaltat, dar costă prea mult. Dacă vor mai rămâne bani de la capelă, probabil că vor asfalta și pe-aici. Poate dacă ar știi mai multă lume de statuie, locul ar fi mai vizitat.

Cum e în statuie?

E interesant. Ha ha. Am urcat chiar în cap și de acolo se vede de jur împrejur. Nu ai în fiecare zi posibilitatea să te urci așa sus, până în cap.

VICE: Credeți că statuia e o operă de artă?

Da. Cred că e unicat aici. Mai este la Rio unul din piatră, dar stă cu mâinile altfel.

De ce e statuia aici?

Acum cinci-şase ani au fost niște inundații grave, iar zona a fost distrusă. Statuia e o binecuvântare, ocrotește locul.

Oare a fulgerat în statuie?

Publicitate

Șefu nu dă în șefu.

VICE: Ați mai fost la statuie?

Nu, e prima dată. Eu nu sunt catolic, dar Iisus tot ăla e. Am venit pe jos din oraș, 15 kilometri.

E opera unui artist?

Cred că și un artist, dar patronul care a băgat banii contează. A vrut să rămână ceva în urma lui. Acum a murit, săracul.

A devenit mai popular patronul?

Păi sigur că da, dacă a făcut un monument. E ca la sport: dacă ești campion olimpic, ești popular. Dacă ar asfalta, ar veni mai multă lume. Drumurile sunt ca la români. Cum a zis și Dan Spătaru în cântec. Trebuie să ne respectăm strămoșii care ne-au lăsat aici și să rămânem să lucrăm. Acuma în toamnă sunt alegerile. Băsescu trebuie să rămână. Care-i mai bun, ăla rămâne. Are numa 61 de ani, nu-i pensionar. Băsescu și Iliescu ne-or dus la Europa. Comuniștii au dărâmat. Hitler a fost cel mai prost din lume. Nebun ăla.

Lui Hitler i-ar fi plăcut statuia?

Nu știu. El a vrut să ocupe tot, şi Rusia. Care face război, e nebun. Și acolo la Ucraina.

Putin?

Nu e nebun. Ăla face ordine, dacă vrea, și bine face. Cineva trebuie să calmeze oamenii de acolo, dar e bine să se facă mai întâi la masă și nu cu pușca.

VICE: De ce or făcut statuia?

Or fost inundații cu multe victime. Valea care se vede de aici, se inundă toată când e vreo ploaie torențială și-atunci au făcut statuia asta ca să ne protejeze.

Ai mai văzut ceva asemănător, sau care să fie măcar la fel de mare?

Da, în Slobozia e turnu' Eiffel. Glumesc, aici e altceva… au murit oameni. Acolo în Slobozia e nebunie din copilărie. Și cu Dallas.

VICE: Cum vi se pare statuia?

E un simbol al dreptei credințe. Și trebuie să știm că va câștiga, chiar dacă lumea nu crede. Statuia e perfectă, e operă de artă. E un băiat deștept care a făcut planul și statuia. Bineînțeles că a primit milioane de critici de la porcii ăștia.

Publicitate

Cine?

Cei care nu vor să aibă statuia. Sunt mulți. E mai bine dacă stă Stalin aici, e mai bine dacă stă Ceaușescu aici, Clinton sau știu eu ce fel de mare porc din lumea asta. Ei l-au pus pe Iisus care răspunde pentru toată lumea. Iisus a fost, este și rămâne, nu ca alți porci care rămân 20-30 de ani. N-avem ce discuta despre asta.

Ce s-a întâmplat cu patronul?

Patronul a murit, săracul, din cauza criticii. I s-au terminat nervii. Asta e, dar a rămas ceva în urma lui. Uite-o aici și va rămâne mai mult decât munții de aur a lui nu știu cine.

VICE: Ați mai fost la statuie?

Chiar și dinainte de statuie. O știu de când era mică. Veneam cu jeepurile cu femei, cu bere. Era zona noastră.

Și acum că au construit statuia aici v-au încurcat planurile?

Nu, deloc. Sunt multe locuri pe aici.

Se consideră operă orice lucru care are un autor, fie el un şniţel, o crimă sau un tablou. Nu vorbesc despre artisticitatea statuii, că s-ar putea să fie genială și-atunci tac. Dar cred că spune câte ceva despre vremurile în care trăim: un Iisus din inox, rece, grandios și gol pe dinăuntru, pus în vârful unui deal înconjurat de pomi. Cred că „Inima lui Iisus" n-a fost făcută nici în glumă, nici la întâmplare. Dacă ești în zonă și mai poți întârzia o oră, poți să te duci să o vezi, măcar că-i imensă.

Vezi mai multe imagini făcute de Dragoş pe pagina lui de flickr.

Mai citete și despre alte statui

Întrebarea zilei: E bine că i s-a făcut statuie lui Eminescu?

Hipsterii, câinii, puradelul și statuia

Ia să vedem cum arată monumentul satanic construit pentru capitoliul din Oklahoma

Statui sexuale