Am fost la meciul România-Ungaria și am văzut Suporterul Adevărat

La imnuri, Suporterul Adevărat stătea exact în faţa mea. L-am recunoscut pentru că avea un fular promoţional dat de Bergenbier pe care scria Suporter Adevărat. Când ai aşa ceva, e clar că eşti da' shit.

Când a început „Isten, aldd meg a magyart" (ştiu de la bunică-mea care mă alinta cu Fută-te Iştenu, că Isten e Dumnezeu… deci imnul lor e ceva de genul „Doamne… ceva ceva ceva… maghiari") Suporterul Adevărat a ridicat muiţele în aer aşa cum cerea, se pare, protocolul.

Au urmat două minute de decibeli nevrotici, creaţi de gâtlejurile inflamate de naţionalism. Atunci, câteva zeci de mii de români le-au luat mamele fotbaliştilor maghiari şi au făcut ce-au vrut cu ele. Ba unii mai dezinhibaţi i-au violat oral cu forţa şi împotriva voinţei pe bozgori, să se înveţe minte, morţii lor, să nu o mai facă pe-a şmecherii pe-aicea.

La „Ria , Ria, Ria, Hungaria„ Suporterul Adevărat a contraatacat, briliant, cu „Ria, Ria, Ria, Muie Ungaria". Am înţeles de ce noi suntem un popor de poeţi şi ei sunt de căcat. La imnul nostru mi-au dat lacrimile. M-am mirat profund că „Traian şi Roman" erau la locul lor.

Foto: Gheorghe Olaru

M-am prins într-un final că versurile erau proiectate pe ecranul gigantic şi mă gândeam că ăsta e cel mai mare karaoke ever. Din peluză, galeria României a desfăşurat un imens banner cu Articolul 1 din Constituţie, ăla cu stat naţional, inodor, incolor şi inspid… suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Suporterul Adevărat a avut, cred, un fior în puţulică, mai ales că, în, cor, el şi ai lui au început să-şi marcheze teritoriul:

„E România, e ţara noastră

Şi ne pişăm pe Un-ga-RI-a voastră!"

…bozgorii au lansat un „Ţiganii", moment la care noi ne-am îndemnat copiii să-şi sărute părinţii şi fraţii şi să vină la război, pentru că, nu-i aşa, ca să trecem Carpaţii ne trebuie Ardealul.

La Poliție au ajuns 30 de suporteri români. Cinci dintre ei au primit interdicție să mai intre pe stadion timp de un an. Foto: Alexandru Hojda / Mediafax Foto

Prin minutul 4, imediat după ce Raţ nu a ajuns la pasa lui Sânmărtean, din Peluza Nord (populată mai ales de suporterii dinamovişti) au început să se lanseze primele obiecte zburătoare neidentificate. Gluma s-a îngroşat când beţele de la steaguri au fost înlocuite cu scaune rupte, când fumigenele aprinse au început să aterizeze în galeria maghiară (şi invers) şi mai ales când BGS&Jandrmeria au şarjat din lateral cu pumni, bastoane şi gaze lacrimogene.

46 de persoane

au avut nevoie de asistenţă medicală înainte şi în timpul meciului. 12 dintre ele au fost duse la spital cu fracturi, traumatisme craniene minore și criză de epilepsie.

Suporterul Adevărat fierbea pe scaun şi urla că „trebuie bătuţi bozgorii, nu românii, băăăăăăă!". În paralel, sub ochii lui mici de furie, la mai puţin de două sute de metri distanţă, un om cădea din peluză ca un sac de cartofi, direct pe sol şi rămânea acolo inert, altul căzut între scaune era lovit cu bestialitate cu pumnii şi picioarele, iar peluza devenea scenă de război civil. Dacă n-ai fost acolo, n-ai cum să simţi neliniştea aia specifică situaţiilor în care realizezi că lucrurile au scăpat naibii de sub control.

Am mai văzut şi cum oamenii săreau pur şi simplu din peluză şi ridicau mâinile în aer să fie luaţi de acolo sau spectatori fără legătură cu fenomenul ultras care se făceau ghem, cu gândul că aşa nu vor fi loviţi. Am văzut şi puşti înfirebântaţi şi inconştienţi care fugeau din tribună, de unde stăteam şi eu, spre zona de conflict, doar-doar or prinde şi ei o bucăţică de acţiune. Din sens opus, am văzut familii cu copii care fugeau spre noi, cu ochii sparţi de gaze lacrimogene şi cu pulsul o mie. Am văzut şi BGS-işti loviţi de scaune şi jandarmi atacaţi cu fumigene şi petarde.

Suporter sosit de la Cluj cu fiica sa de 14 ani, prins în mijlocul conflictului, s-a ales cu capul spart. Foto: Alexandru Hojda / Mediafax Foto

Nebunia asta a durat vreo 20 de minute, timp în care petardele pocneau ca la război şi tot stadionul îi încuraja pe cei care erau carne de tun în Peluza Nord cu „Libertate pentru suporteri!!!". N-am văzut pe nimeni care să se ridice de pe scaun şi să lase o persoană bătută, fugită în tribună, să-şi tragă un pic sufletul.

La golul din minutul 45 al României, Suporterul Adevărat a erupt într-un potop de înjurături. Cu pumnii în aer, dansa ca un dement, de parcă tocmai s-ar fi salvat de la moarte.

La final, cortina s-a tras peste un egal făcut de două echipe şi de două ţări din lumea a treia, cu un clasic „Afară, afară, cu bozgorii din ţară". Bozgorii au rămas în stadion, primii care au ieşit afară au fost ai noştri. Suporterul Adevărat era vlăguit, dar satisfăcut: a fost în Arenă, a văzut şi sânge, a fost cu de toate.

Mai citește despre ultrași:
Interviu cu un ultras revoluționar
Ultrașii făceau proteste înaintea hipsterilor
Ultrașii polonezi fasciști te iau la bătaie în pădure