Sângele protestatarilor din Maidan, Kiev
Bătuți sever, uneori aproape fatal, răniții împânzesc parcul Mariinsky din Kiev, în timp ce temperaturile nu vor deloc să urce peste zero.
Ceva mai devreme în aceeași zi, 19 ianuarie, tensiunile dintre autorități și protestatarii anti-guvern crescuseră. Înfuriați de legile draconice introduse de președintele Viktor Yanuokovich – proclamate legi dictatoriale din cauză că restricționau libera exprimare – mii de demonstranți s-au adunat în Kiev, în timp ce liderii opoziției au cerut mulțimii să ignore noua legislație.
În scurt timp s-a stârnit o luptă violentă între activiștii slab înarmați și echipele de poliție de elită ale guvernului, „Berkut”. Polițiștii erau susținuți de sute de civili plătiți de guvern (așa numiții „titushki”), angajați de regimul lui Yanukovych pentru intimidarea mulțimii. Ciocnirile din ziua aceea au fost cele mai violente din timpul celor două luni de demonstrații din Euromaidan.
Marina
În centrul parcului era Marina, o profesoară de engleză în vârstă de 25 de ani care și-a abandonat noua viață pe care o începuse în Olanda când a văzut știrile despre demonstrații și violențele sponsorizate de stat din jurul lor. S-a întors acasă pe la jumătatea lunii decembrie și s-a alăturat taberei de protest de pe strada Hrushevskoho, unde s-a oferit voluntară ca asistentă medicală în „detașamentul al cincilea” din Maidan.
Protestatarii de pe baricade erau organizați în grupe de câte o sută, cunoscute sub numele de „sutele”. Detașamentul 5 suferise mult în timpul ciocnirilor; unii fuseseră obligați să se disperseze, iar alții zăceau în jurul Marinei, urlând în agonie.
„Trebuie evacuați – nu vedeți că sunt răniți?” se ruga Marina de poliție și de titushki. Dar aceștia refuzau. Când a insistat, i s-au aruncat înapoi jigniri. „Cățea! Curva dracului!” au răcnit la ea, după care au râs și au făcut glume proaste despre protestatarii pe care îi răniseră.
Totuși, în ciuda amenințărilor lor, Marina a insistat, temându-se că printre răniții detașamentului 5 se afla și iubitul ei Igor. Un preot ortodox s-a alăturat rugăminților ei și până la urmă răniții au avut permisiunea să plece din parc. Acoperită de noroi și murdară de sângele răniților, Marina a plecat și ea și s-a îndreptat spre Maidan.
Mi-a povestit despre evenimente la modul relaxat, dar ridurile de pe fața ei ilustrau exact cât de epuizată era în urma săptămânilor de violențe. „Când simți atât de puternic în legătură cu ceva, nu se mai cheamă curaj”, a spus ea. „Pur și simplu faci ce ai de făcut.”
Sergei
Sergei, un doctor de 48 de ani din regiunea Poltava, se ocupă de operațiunile medicale din detașamentul 5. E traumatolog cu experiență și a adus contribuții importante echipei, deși e foarte greu să faci operații chirurgicale pe frontul celei mai mari revolte civile din țară de la căderea Uniunii Sovietice încoace. Totuși, Sergei și echipa lui a tratat sute de răniți fără să piardă vreodată un pacient, deși a tratat uneori și câte 12 victime împușcate într-o singură zi.
Vorbind cu ajutorul Marinei, Sergei ne-a dat mai multe detalii despre ciocnirile din zilele de 19, 20 și 21 ianuarie. Cea mai tulburătoare a fost vestea despre praful chimic de origine rusă care a fost folosit de poliție împotriva protestatarilor neprotejați. Au sosit la spitalul improvizat zeci de oameni orbiți, cu corneea iritată, iar încercările de a le curăța ochii cu apă distilată sau picături pentru ochi au agravat problema.
Echipa lui nu știa cum să facă față numărului tot mai mare de victime. Și, de parcă situația nu era deja groaznică, agentul chimic a fost suflat de vânt în cort și a afectat și personalul medical. Sergei n-a avut ce să facă. Și-a pus o căciulă de blană în speranța că va atrage o parte din praf, ca acesta să nu-i cadă direct în ochi. După câteva ore, echipa a descoperit un remediu eficient: alkalină, lidocaină și gel corneal. Din fericire, nimeni nu a rămas cu probleme pe termen lung din cauza prafului misterios.
Pacienții cu probleme la ochi au fost cei mai numeroși în cortul medical, a explicat Sergei. Un bărbat fusese lovit în ochi de un glonț din cauciuc. Din fericire, tocmai clipea în momentul acela, așa că glonțul s-a înfipt în carnea moale dintre globul ocular și orbită.
Protestatari din Maidan, Kiev
Mulți pacienți au venit la cort plini de praf alb, cu răni cauzate de șrapnel la ochi, față, gât și piept. Praful alb era probabil oxid de aluminiu sau magneziu rămas în urma detonării grenadelor. Berkut folosesc grenade non-letale, dar pentru a le crește letalitatea, lipesc de ele cuie și alte bucăți de șrapnel.
Această tactică a cauzat foarte multe accidente grave, unele chiar fatale. Un bărbat fusese lovit în gât de un șrapnel de la o grenadă modificată și urla în timp ce era întins pe o targă. Dar șrapnelul îi străpunsese carotida și a sângerat aproape fatal până să ajungă la cort.
„Lăsați-l – e mort”, strigau protestatarii. „Sunteți medici; avem nevoie să-i ajutați pe vii.”
Pe lângă rănile cauzate de șrapnel, au mai venit victime cu membrele zdrobite sau craniul spart. Pe 21 ianuarie, un grup de cosaci a atacat poliția cu niște arme mai periculoase decât obișnuitele bâte – bulawa, care seamănă cu niște săbii medievale. Au fost copleșiți de numărul mare al polițiștilor, ale căror rânduri s-au împins mai aproape de cortul medical. Sergei mi-a desenat o imagine cu o astfel de bâtă care fusese confiscată de la un cosac și fusese folosită pentru a-i sparge acestuia capul.
Rănile deja erau îngrozitoare, dar avea să urmeze ceva și mai rău.
Centrul medical actual, un magazin de pantofi abandonat de la marginea Maidanului.
Pe 18 februarie, la o lună de la ciocnirile cauzate de legile dictatoriale, poliția a lansat un asalt concertat asupra Maidanului cu scopul de a curăța piața și de a înăbuși protestele pentru totdeauna. Folosind gaz lacrimogen și foc, Berkut și titushki au avansat spre estul pieței, distrugând totul în calea lor. Cortul medical, deși era marcat cu crucea roșie, a fost atacat cu cocktailuri Molotov; detașamentul 5 abia a avut timp să evacueze răniții înainte ca spitalul improvizat să ia foc.
Apoi echipa și-a mutat sediul într-o clădire, la etajul trei. Tot aici se aflau bucătăriile și biroul de presă Euromaidan. N-a durat mult nici aici, pentru că bombardamentele care au urmat din partea autorităților i-au obligat să se mute din nou în noaptea de 18 februarie.
La câteva ore după distrugerea celui de-al doilea sediu, detașamentul 5 s-a mutat într-un magazin abandonat de pantofi de lângă Maidan. Locația era perfectă: pereții curați și albi și lumina difuză au oferit condiții ideale pentru operațiile de urgență, iar spațiul de depozitare al magazinului s-a umplut rapid cu ajutoare medicale venite din tot Kievul.
În noul lor sediu, echipa a continuat să-i trateze pe răniți. Cea mai aglomerată zi a fost 20 februarie, când echipa a consultat peste o sută de pacienți într-o singură zi.
Interiorul centrului medical.
Dintre toate cazurile despre care mi-au povestit, unul mi-a rămas în minte ca fiind cel mai îngrozitor. Un tânăr care se lupta cu poliția de pe baricada detașamentului 5 a fost lovit de către praful iritant rusesc. Orbit, bărbatul a fost apoi împușcat în șold de polițiști. Impactul împușcăturii l-a doborât de pe baricadă, iar în urma loviturii și-a rupt coloana. În timp ce urla și se zvârcolea de durere, echipa de medici i-a tratat rana și i-a oprit sângerarea. Dar rănile la coloană erau grave și trebuia internat în spital imediat, dacă voia să evite o eventuală paralizie. Dar bărbatul a refuzat să meargă la spital, de teamă să nu ajungă pe mâna autorităților, care să-l supună și mai multor brutalități.
Din fericire, de la demiterea lui Viktor Yanukovych pe 22, violențele au scăzut, iar Maidanul a redevenit pașnic. Dar deși au câștigat o bătălie, se tem că războiul va continua, pentru că cei responsabili pentru corupția care a stârnit revolta nu au plătit încă pentru nedreptățile comise.
Deocamdată, logodnicul Marinei, Igor, împreună cu echipa de voluntari, va continua să lupte pe baricade până la obținerea dreptății și la organizarea unor noi alegeri.
Traducere: Oana Maria Zaharia