Am o problemă. De fapt, am mai multe. Nu-s în stare să-mi plătesc chiria, nu-s în stare să gătesc mai mult de trei feluri de mâncare pe bază de carbohidrați și chiar trebuie să-mi schimb așternuturile (AKA Cea Mai Nasoală Sarcină). Dar asta nu-i cea mai mare problemă a mea.

Cea mai mare problemă este că a devenit foarte dificil să judec oamenii. Sunt sigur că toată lumea se regăsește în asta pentru că face parte din pachetul emoțional de bază al oamenilor să-i evalueze inconștient pe alții în funcție de pantofii lor, freza lor și cum se auto-caracterizează în 140 de caractere. Asta și alte motive de căcat care n-au nicio bază şi nu caracterizează deloc personalitatea. Toată lumea-i o curvă. Doar că unii oameni aleg să-și pastreze comentariile sarcastice la nivelul unei voci care trăiește in creierul lor. Alții o lasă în secțiunea de comentarii.

Formarea unei opinii preconcepute despre cineva în funcție de muzica pe care-o ascultă e foarte dificilă. Tipul tău poate că se înfruptă din brânză mucegăită la concertul A$AP Ferg azi, dar mâine aterizează prin Kompact Boiler Room și sâmbătă o să bea Merlot și-o să contempleze semantica chestiilor lansate de Arcade Fire.

Stereotipurile sunt greu de triat și începe să mă calce pe nervi. Așa că am creat acest ghid util pentru a-i urî pe toți. E plin de genuri noi de oameni ca să putem să ne întoarcem frumos la hobby-ul crud și superficial de etichetare.

via

Mi-e greu să-i identific pe oamenii ăștia. Acum doi ani, erau ocupați să-și dea drumu' pe freestyle-ul lui Ed Sheeran de la SBTV. Acum un an, intrau în comă de la iarbă și într-o banalitate cloud rap, iar acum, nu se pot opri din a posta video-uri de pe canalul YouTube Majestic Casual. Sunt inevitabli în sensul că n-o să-i vezi niciodată afară, pe lumina zilei, dar vor deveni o iritație subtilă și constantă pe feed-ul tău social ca pozele cu bebeluși de pe Instagram sau ca herpesul. La fel ca producătorii de dormitor, acești dj-ași în hibernare stau în casă toată ziua. Dar în loc să-și facă propria muzică, repostează munca altor oameni, înlocuind Ableton cu o platformă de blogging relevantă.

Ăștia sunt oamenii care cred că versiunea „Losing You" a lui Cyril Hahn sună mai bine decât originalul lui Solange, pentru că „e un remix". Practic, dacă unei piese mediocre i se aplică tratamentul Ryan Hemsworth și i se atașează o imagine statică a unui portret desaturat și supra-contrastat de femeie, atunci tipii ăștia o vor lăuda de parcă e cel mai bun lucru care s-a întâmplat în muzică de ultima oară de când ceva a fost popular. O să-ți spună că abia așteaptă s-o vadă pe Kerri Chandler diseară, „E cea mai bună DJ-iță pe care am auzit-o", în încercarea de-a șterge faptul că acum patru ani erau ocupați să-și construiasca viețile în sablonul The xx și R&B de dormitor. Își vor ascunde lipsa de gusturi muzicale cu o pastilă de Ritalin și cunoștințe de Wikipedia despre house-ul deep danez încât vor insista să se împrăștie pe Facebook doar ca să fie siguri că toată lumea le stie preferințele.

Mint toți, firește. Majoritatea iubesc să asculte în secret Disclosure pe repeat, dar preferă să se forțeze să-și dea ochii peste cap când aud orice cu un 140bpm kick pattern în speranța că asta o va face pe vreo tipă pe care au cunoscut-o o dată la Boiler Room să se culce cu ei. Ei sunt motivul pentru care muzica house a născut un nou stil de viață, adoptat de părinții care cred că Paul Oakenfold a fost cândva un prezentator la Soccer AM.

Odată ca niciodată, la un festival al minorilor, The Maccabees erau alegerea oricărui elev de gimnaziu care tocmai a descoperit metrosexualitatea în cabina de probă din H&M. Erau trupa de bază pentru cei care se chinuiau să respire sub cămășile lor încheiate până-n gât. Dar acea eră liniștită a trecut și tot ce-a rămas acum sunt Sufletele Pierdute. În timp ce toată lumea e ocupată să compare soiuri noi de MDMA și să-și discute techno-urile BPM preferate, Sufletele Pierdute încă șerpuiesc, cu țigări din foi de lemn dulce în mână, spre Arcadia. Sunt împărțiți în două grupuri. Primii, sub 18 ani, se agaţă de idealul de răzvrătire şi încearcă cu disperare să-i impresioneze pe frații lor mai mari, chiar dacă acei frați și-au aruncat jacheta cu Libertine acu ceva ani pentru o slujbă la Departamentul de Muncă și Pensii. A doua categorie, cei peste 30 de ani, au o versiune distorsionată a muzicii „reale", pusă la dispoziție de Paul Weller, Virgin Radio și orice credea Conor McNicholas că era mișto în 2008. Pentru ei, Jake Bugg nu e o glumă, iar hipioții se vor răscula.

De-a lungul timpului presiunile sociale și scăderea trupelor cu chitări bune la una pe an, înseamnă că au fost forțati să aibă măcar o cunoștință minimă despre Kanye West și despre orice alt artist pe care New Musical Express l-a declarat demn de scris despre. Vor da din cap când ajung la radio, dar, în sinea lor, cred că Kanye e „doar un tip care vorbește foarte tare peste un negativ distorsionat" și refuză să accepte existența a orice nu poate fi reprodus ușor de către un alb din clasa mijlocie pe o Yamaha acustică. Oamenii ăștia-s pierduți, încearcă, stângaci, să reînvie o cultură care i-a lăsat în urmă. Uneori, vor încerca să țină pasul, tăvălindu-se hotărâți în spatele unui set Flying Louts sau în secțiunea de comentarii, în timp ce încearcă să despice versurile piesei „Control" a lui Kendrick, dar în realitate, probabil că ar prefera să asculte albumul de debut al ălora de la Good Shoes (care e albumul meu indie de umplutură preferat ).

Deși nu stiu absolut nimic despre muzică înafară de ceea ce cântă Oceana Kingston într-o seară obisnuita, tipii ăștia vor domina playlistul ca un dictator finanțat de guvern al Ipod-ului. Am încercat să-i degajez, puneam numai „Hey Ma"-ul lui Cam'ron, dar îmi revocau privilegiile de DJ de parcă tocmai m-am căcat pe podea. În schimb preferau atmosfera aia de petrece din Ibiza privită printr-un pahar de votcă Glen într-un oraş de inculţi. Sună deprimant, dar pentru acele câteva ore, ăsta e raiul Brigadierilor.

Muzica va fi dată tare și va suna mereu la fel. Dar tipilor ăstora nu le pasă. Ei ascultă Avicii în autobuz, Guetta dimineața și Tiesto în bibliotecă. Dar nu e vorba numai de susținerea listei cu bogați din Forbes. De fiecare dată când urmează noaptea deep house, biletele Resident Advisor voi fi cumpărate, două pastile vor fi luate și băuturile de după vor fi prezente. Noaptea house e un fel de vacanță, o plimbare de zece lire într-o cultură peste „White Noise" și într-o lume care a existat cu mult înaintea ei. Se intersectează puțin cu cultura Războinicului Web 2.0. Dar diferența este că ăștia au și playlisturi secrete pe Spotify, cu Hobbie Stuart și Ben Howard, pe care le folosesc ca să se masturbeze și să calce rufe.

Echivalentul modern al fanului muzicii pop este cititorul Buzzfeed. Sper deosebire de fanii pop din trecut, cititorii Buzzfeed digerează hit-uri pe baza puterii lor în cultura meme. Pentru că, hei, dacă o piesă nu poate fi tradusă într-o poză penală făcută prost în Photoshop care să conțină la descriere LOL atunci poate să mă sugă. Oamenii ăștia-s ușor de observat, pentru că-s peste tot. Uită-te prin camera și-mi pariez prânzul ieftin de la Tesco că o să găsești unul. Arată normal, dar în interior respiră referințe pop din 2000, coloane sonore oficiale și orice le-a zis @perpetua să comemoreze săptămâna aia. Vor refuza orice drog le oferi. Dacă nu-s la Wireless, atunci poate o să ia un balon.

via

Dacă am învățat un lucru din chestiile pe care le apăs pe internet, este faptul că scriitorul n-are niciodată dreptate și că internetul le știe pe toate. Există o specie clară, care ignoră diferența de opinie în numele definiției proprie asupra gustului. Ăștia-s oamenii care declară noul album al lui Drake o porcărie înainte să-l asculte măcar. Sau comentează direct la un articol cu ceva de genul „N-AM CITIT ARTICOLUL, DAR E UN CĂCAT" sau „GROAZNIC JURNALISM. NU POT SĂ CRED CĂ N-AI INCLUS (Orice rapper care a apărut vag pe pagina lui DatPiff înainte să fie aruncat în obscuritate)?"

Sunt împărțiti în două grupuri. Primii, s-au născut într-o eră a şepcilor înflorate și a evenimentelor cu băutură gratis la magazinele streetwear. Vor mereu mai mult și cred că artiștii le datorează ceva și că ar trebui să „pună pe net albumul nou, urgent, înainte să dispară". Eu cred că-s bipolari, pentru că pe internet vorbesc deobicei NUMAI CU CAPS, au tupeu și fac pe toată lumea poponari. Dar în viața reală, la coada de la concertul rap, se concentrează silențios pe mesajele în care-și informează mamele ce tren vor lua înapoi spre Wimbledon.

Al doilea grup a fost născut când internetul era doar o idee expansivă. De obicei refuză categoric să aprecieze orice la același nivel la care i-au apreciat pe Rakim, Eazy E, Ghostface și ad infinitum. Indiferent despre ce vorbești, nu-i la fel de bun ca DOOM.

Nu ştiu de unde apar, dar ies din hibernare numai când vin trupe ca Black Veil Brides în oraș :(

via

Mai conservatori decât Sufletele Pierdute, ei sunt prea cultivaţi să le pese de noul super-grup Justin Young de la The Vaccines (care-i, de fapt, doar un grup). Între festivalurile ATP, pot fi găsiți pe Twitter încercând să moralizeze ceva foarte trivial, încercând, literalmente să dementoreze muzica până când totul sună ca The National. Dacă observi vreunu' în afara lumii avatarelor, uită-te după trăsăturile specifice: o privire goală însoțită de o costumație care îl face să pară la locul lui la Întâlnirea Anuală Generală a Bibliotecarilor din Birmingham sau în patul tău din cămin după ce te-ai întors beată cu el de la asociaţia ta marxistă. Dacă au ieșit din casă și MØ, Torres sau The Independent Label Market nu-s în oraș, așteaptă-te să-i vezi cum o freacă în oricare noapte de club recomandată de Giles Peterson.

Gustul lor muzical nu e limitat de gen, ci de formator de opinie. Dacă a apărut pe The Quietus sau a fost „alegerea săptămânii" la Rough Trade East, atunci e bun, dar ar putea fi și mai bun. Dacă e ceva legat de artă conceptuală, fundație feministă sau versuri încâlcite pe care Marc Riley le-ar aprecia, iarăși, e bun. Dacă sună ca Autre Ne Veut, Godspeed You! Black Emperor sau orice altă trupă care a cântat la Field Day, atunci e bună. Practic, chiar dacă nu recunosc, e ștampila unei organizații independente care contribuie la popularitatea artistului în interiorul acelei mici comunități. Ei sunt motivul pentru care Arcade Fire pot să scoată încă un material sinistru de plictisitor și să fie numit o ingeniozitate revoluționară. Oamenii ăștia sunt foarte plictisitori, dar dacă ești ok să ai gusturile muzicale criticate, s-ar putea să-și împartă drogurile cu tine.

Fanul a existat încă de când „She Loves you" a redus-o pe Shea Stadium la un dezastru isteric. Dar zilele astea, există numai pe internet. Deși sunt în general dedicați grupulețelor separate deținute de Cititorul BuzzFeed - Direcționeri, Monștri, Belieberi, Swifți - Fanul/fana s-a extins în categorii conduse de Tyler, The Creator, Kanye West și oricine s-a referit vreodată la fanii lui cu un nume colectiv. Oamenii ăștia sunt periculoși. Nu-ți vor face rău în viața reală. Dar vor amenința că-și vor coace pisica într-un sufleu, dacă nu-i urmărești pe Facebook.

Mai știi când fata aia din Mean Girls i-a spus celeilalte fete din Mean Girls să nu se mai chinuie să facă cuvântul „fetch" un termen uzual? Eu le spun Oamenilor Provinciali să nu mai încerce să „facă grime-ul să devinp ceva uzual". Grime-ul și-a avut perioada de glorie, a fost super tare și acum oricine chiar a valorat ceva e bogat sau nu se obosește să dea interviuri. Oricum, tipii ăștia vor pontifica pe net dragostea lor exclusivă pentru muzica pură britanică. Nu contează dacă e Scrufizzer, Ghetts sau o piesă dubstep făcută în afara Croydon-ului, tipii ăștia vor vorbi despre orice #UKmusic. Mereu pe şosele, Provincialii conduc o Honda Civic bușită în timp ce fumează un cui în drum spre masă. Dar se comportă de parcă beau Moet pe bancheta unui Range Rover, pe drum spre un rave și insistă să vorbească despre cât de bine-crescuţi sunt de parcă au crescut în mahalalele din Soweto.

Urmărește-l pe Ryan pe Twitter: @RyanBassil

Traducere: Irene Teodor

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și:
Ce spune tatuajul tău regretabil despre tine Cum să fii cu cineva care are gusturi muzicale total diferite de ale tale
Dragi metaliști, nu vă mai scuzați pentru că vă place metalul