FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Abhazia, o altă ţară care nu există

Abhazia este un fel de Transnistrie a Georgiei.

Suhumi, Abhazia, 2013. Puține persoane au acces la parada militară și au șansa de a vedea evenimentul îndeaproape.

În toamna lui 2013, am mers personal în Abhazia ca să iau parte la festivitățile organizate pentru sărbătorirea a 20 de ani de la victoria lor asupra armatei Georgiei (eveniment ce a dat nașterii țării în forma ei actuală). Abhazia este o națiune fantomă pentru că nu este recunoscută de comunitatea internațională și, oficial, aparține Georgiei. Ca să ajung acolo, am fost nevoit să străbat Georgia și trei granițe diferite. Cred că nu mai e nevoie să precizez că cele două țări nu se află în relații bune.

Publicitate

Aproape complet ruptă de lumea exterioară, Abhazia suferă în continuare de pe urma războiului, care este încă prezent în mintea oamenilor. Situat în sud-estul orașului Sochi, Caucazul se învecinează cu sudul Rusiei, cu Georgia și cu Marea Neagră. Deși are o economie care evoluează lent, oamenii nu sunt descurajați.

Am petrecut două săptămâni în Abhazia. Cel mai mult mi-a plăcut combinația dintre elementele moderne și cele tradiționale: credințe religioase antice și calculatoare cu ecran plat, fete tinere care țopăiau nepăsătoare în timpul unui memorial dedicat soldaților care au murit pentru independență, genul ăsta de lucruri.

Dranda, Abhazia, 2013. Maya se pozează cu steagul Abhaziei. Maya și familia ei sunt sirieni refugiati. Nouă persoane locuiesc într-un apartament cu trei camere, asigurat de către statul abhazian. Cu toții iubesc Abhazia și vor să își construiască o viață aici.

La câteva săptămâni după autoproclamarea independenței, în urma dominației ruse, pe 14 august 1992, Abhazia a fost invadată de tancuri georgiene. Un an mai târziu, pe 30 septembrie 1993, trupele din Tbilisi au fost învinse de armata Abhaziei, cu ajutorul voluntarilor din Caucazul de Nord. Câteva mii de persoane au murit și aproape întreaga populație vorbitoare de limbă georgiană a fugit din țară.

Însă acea victorie asupra Georgiei a fost numai începutul unui chin lung. În ciuda autoproclamării independenței în 1999, Abhazia s-a aflat sub un embargo economic aproape 15 ani. De abia după războiul din 2008, dintre Rusia și Georgia, a apărut o luminiță la capătul tunelului pentru abhazi: legitimitatea le-a fost recunoscută de către Rusia. Aproape toată lumea a avut de câștigat: abhazilor le-au fost reconstruite casele (cele mai multe fuseseră distruse în timpul războiului din 1992-1993), iar Rusia s-a apropiat și mai mult de Georgia. Astăzi, securitatea autoproclamatei țări se află în mâna armatei Abhaziei și a unei baze militare ruse.

Publicitate

Suhumi, Abhazia, 2013. Cu ocazia Zilei Independenței (30 septembrie), se desfășoară o paradă militară mare, alcătuită din câteva sute de soldați, zeci de tancuri și elicoptere.

Abhazia se îndepărtează treptat de la politica sa autarhică, însă mai are un drum lung de parcurs. Pe lângă sprijinul diplomatic din partea lui Vladimir Putin, singurele țări care îi recunosc independența sunt Venezuela, Nicaragua și insulele Vanuatu și Nauru, din Oceanul Pacific. Mărfurile din Turcia sunt reținute de către flota georgiană, iar singurul în măsură să mențină țara pe linia de plutire este „fratele mai mare”, adică Rusia.

Am descoperit Caucazul în 2012, în timp ce transmiteam informații cu privire la minoritatea cecenă din Valea Pankisi, în nord-estul Georgiei. M-am documentat puțin, însă, pe atunci, am primit numai feedback negativ despre Abhazia. Oamenii îmi spuneau că mi-ar fi imposibil sau că m-aș expune unui pericol, dacă aș merge acolo. Dar toți cei cu care am vorbit erau georgieni, așa că a trebuit să văd cu ochii mei.

Scopul meu a fost să arăt Abhazia de astăzi, dincolo de clișee. Au trecut douăzeci de ani de la războiul de Independență și cinci ani de la războiul ruso-georgian.

Am avut ocazia să iau parte la festivitățile de comemorare a independenței din septembrie 2013. Pentru că nu am vrut să am un program strict, m-am bazat pe cunoștințe locale și am vizitat țara în profunzime. Le-am văzut afacerile, galeriile de artă, mânăstirile, școlile și ministerele.

Publicitate

Suhum, Abhazia, 2013. În timpul festivităților, tinerele abhaze se pregătesc să intre pe scenă, îmbrăcate în haine tradiționale.

Am fost uimit de ușurința cu care mi-a fost permis accesul în instituțiile lor, chiar și în Ministerul de Interne. Era evident că această țară aștepta nerăbdătoare un semn de aprobare din partea lumii exterioare. Prin urmare, a încercat să se afișeze într-o lumină bună.

În ceea ce privește viitorul, îmbunătățirea relațiilor dintre Georgia și Abhazia pare să fie în continuare o provocare. Așa cum arată pozele mele, amintirea războiului din 1992-1993 este încă vie în memoria abhazilor și a georgienilor. De fapt, abhazii consideră că orice reunire cu Georgia reprezintă o amenințarea la adresa identității lor naționale.

Cu toate acestea, viitorul relațiilor lor cu Rusia este și mai greu de prezis. Abhazia este din ce în ce mai mult dependentă de Putin, atât în ceea ce privește securitatea, cât și din punct de vedere financiar. Moneda sa este bazată pe rubla rusească (RUB) și economia depinde, în proporție de 70%, de subvențiile rusești. Abhazia vrea să își mențină independența cu orice preț; dar eu nu sunt sigur că își pot permite acest lucru.

Guillaume Poli este un fotojurnalist francez. El a lucrat pentru Paris Match, Le Parisien,Téléramaet L’Humanité. Întreaga lui poveste despre Abhazia o puteți găsi aici și aici.

Sukhumi, Abhazia, 2013. Elevii de la gimnaziul Pușkin se pregătesc să serbeze aniversarea de 20 de ani de la indepdența țării și victoria asupra Georgiei. Cum nu aveam nimic de făcut, m-am dus la această școală centrală chiar când copiii pregăteau un concert. La intrare, am arătat actele și am fost lăsat să intru. Înăuntru am arătat actele din nou și am făcut niște poze. Un bărbat nervos m-a întrebat ce făceam. Când i-am arătat actele nici nu s-a uitat peste ele și m-a rugat să-l urmez. După câteva telefoane (făcute probabil la minister), m-a lăsat să fotografiez serbarea școlară.

Publicitate

Noul Athos, Abhazia, 2013. Părintele David (stânga) vrea să introducă o ordine monastică în mica parohie ortodoxă care, se teme el, va deveni curând doar o mânăstire turistică. Stăteam în camera unde Părintele și discipolii săi mâncau după slujba de la amiază. Masa, de care m-am bucurat și eu într-o atmosferă caldă și familiară, s-a încheiat cu citirea liturghiei. Credincioșii nu locuiesc în mânăstire. Dar Părintele David a clădit o parohie plină de discipoli care vin zilnic acolo.

Noul Athos, Abhazia, 2013. Această mânăstire ortodoxă a fost construită de călugări ruși în secolul 19 pe locul unde s-a presupus c-a locuit martirul Sf. Andrei. În fiecare an, mânăstirea atrage circa un milion de turiști și pelerini care trec prin Soci ca să viziteze Abhazia.

Suhumi, Abhazia, 2013. Vineri seara, tinerii localnici din Suhumi merg să danseye la cafeneaua în stil sovietic de lângă Marea Neagră. Ea oferă un rign de dans mare, deschis către plajă.

Suhumi, Abhazia, 2013. În timpul celei de-a 20-a aniversare a victoriei militare asupra Georgiei, o mulțime compactă admiră parada armatei abhaze. Aici, copiii cresc mai repede ca în alte locuri: nu au prins războiul din 1992, dar locuiesc într-o zonă plină de tensiuni și conflicte

Suhumi, Abhazia, 2013. În jurul datei de 30 septembrie, se țin serbări cu dansuri și concerte în costume tradiționale.

Suhumi, Abhazia, 2013. Veteranele războiului din 1992-93 sunt primite de Președintele Ankvab în Camera Deputaților.

Suhumi, Abhazia, 2013. La gimnaziul Pușkin, am asistat la repetițiile pentru evenimentul de pe 30 septembrie.