FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Comentariile românilor despre incendiul de la Bamboo îți arată de ce rămânem un popor de ghiolbani

Dacă citești ura și paranoia de pe Facebook, îți dai seama că mulți români n-au înțeles nimic din Colectiv.
Screenshot via Știrile ProTv

În noaptea de vineri spre sâmbătă a ars clubul Bamboo. Ce-i drept, pentru a treia oară. Din fericire, nu s-a repetat tragedia de la Colectiv, adică nu a murit nimeni. Pe de altă parte, a murit câte puțin din mine la fiecare comentariu citit pe sfântul și justițiarul Facebook. Încă de la primele postări care au anunțat incendiul, am văzut cum crește cancerul mai ceva ca pâinea cu drojdie, în secțiunile de comentarii. Știi tu, ură cât cuprinde, miștouri de căcat, conspirații și alte chestii care implică folii de aluminiu.

Publicitate

Sigur, au apărut și încă mai apar glume cu chestia asta. Nu o să le iau în calcul mai departe, pentru că, din punctul meu de vedere, nu sunt deplasate. Una e să faci glume pe seama reacțiilor idioate, alta e să te crezi amuzant când spui „să moară toți, băga-mi-aș ceva în ei de cocalari".

Ai zice că după Colectiv, românii au învățat să se abțină din comentarii de căcat și să fie o idee mai umani când vine vorba de o posibilă tragedie. În schimb, a ieșit mai urât decât aș fi putut să-mi imaginez. Atât oameni simpli, cât și persoane publice mi-au demonstrat că poporul ăsta trăiește într-o bulă ostilă, plină de dușmănie și în care toată lumea are pică pe toată lumea.

Dacă te țin nervii, mai jos ai un fel de „best of" al celor mai cretine comentarii despre incendiul din Bamboo. Zic de nervi, pentru că deja nici nu mi se mai pare amuzant. Și animalele cred că învață mai multe decât românii din situațiile prin care trec.

Până la urmă, tot Cioloș e de vină

M-am obișnuit deja ca Cioloș să fie mereu scos țap ispășitor pentru tot ce merge prost în țara asta. Acum ceva vreme, Dragnea încerca să-l scoată vinovat pe fostul premier pentru faptul că România nu are autostrăzi de 26 de ani. S-a făcut de râs, dar nu s-a oprit aici și a început să inventeze găuri în buget lăsate de guvernul Cioloș. Genul ăsta de minciuni au prins la cetățenii cu mintea odihnită, deci era clar că vor răsări rapid și comentarii care îl găsesc pe Cioloș direct responsabil de incendiul de la Bamboo.

Publicitate

Citește și: Comentariile oamenilor care vor grațierea îți arată de ce nu o să schimbi nimic în România

Totul face parte dintr-un plan mult mai mare decât crezi

Este normal să simți puțină panică după asemenea evenimente. Unii nu și-au revenit încă după Colectiv și se țin departe de crâșme, pe bună dreptate. Cu toate astea, nu-i vezi să lanseze teorii dubioase pe internet care să agite inutil spiritele.

Citește și: Morți absurde din România, de care nimeni nu se face vinovat

În schimb, apar de-ăștia, indivizi care nu frecventează barurile, n-au viață socială, dar gândesc în afara cutiei și încep să creadă că sistemul uneltește împotriva noastră. Îți dai seama, totul este premeditat, serviciile ne vor morți și locurile aglomerate nu sunt sigure. Recunoaște, ți s-a făcut pielea de găină deja. Chiar și acum, când Ghiță e dat dispărut și Coldea scos din lumina reflectoarelor.

Și-au meritat-o, pentru că era plin de clienți cu bani, curve și droguri

Uite, tipul ăsta este atât de pornit pe incendiu, încât nu e sigur dacă ăia care frecventau Bamboo erau săraci sau bogați. Important e că nu prezintă interes. E ok să nu te dai super afectat de toată povestea asta, dar individul ăsta supărat e puțin ofticat că tinerii, în loc să meargă la muncă, o ard prin cluburi. Și nici nu au bunăvoința să moară.

Ah, da, dacă nu e vorba despre muncă, atunci sigur e ceva legat de droguri. Nu-s aici ca să speculez ce consumau clienții în Bamboo, pentru că nu are nicio relevanță în contextul ăsta. Dar nah, aparent este important cum o arde lumea într-un club, înainte să mă hotărăsc dacă ar trebui să-mi pară sau nu rău de el. De exemplu, individul de mai sus a stabilit că nu e pagubă și ar fi preferat „să ardă toți ca niște șobolani", pentru că SPUNE NU DROGURILOR!

Publicitate

Mă rog, mai e si atitudinea asta care nu-i la fel de agresivă. Bamboo era un club scump, o știe toată lumea. Pe principiul „să moară capra vecinului", mai dă-l dracului de club, dacă tot nu-mi permit să merg acolo.

Și dacă nu e vorba de bani și droguri, atunci sigur trebuie să se lege cineva și de tipele care umblau prin Bamboo. E amuzant că genul ăsta de comentarii sunt scoase de băieți care nu-și permit să aibă pretenții când vine vorba de femei, dar hei, pe internet poți să o arzi cum vrei.

Comparațiile cu Colectiv sunt din altă ligă

Era clar că lumea se va gândi instant la Colectiv după știrea cu Bamboo. Adevărul e că tragedia respectivă ne-a afectat atât de tare, încât orice incendiu te va duce cu gândul la ea.

În schimb, recunosc, nu am fost pregătită pentru asocierile astea ciudate care au invadat secțiunea de comentarii. De exemplu, atât la Colectiv, cât și la Bamboo, s-a dorit, de fapt, gazarea tinerilor.

Sigur, mai e și placa asta cu „tinerii frumoși și liberi" care îmi sodomizează retina ori de câte ori o văd, mai ales într-un asemenea context. Teoria aia tâmpită conform căreia Colectiv a fost o lovitură de stat se plimbă demult prin mediul online și nu numai. Aparent, orice accident și eveniment care pune PSD-ul într-o lumină proastă este, de fapt, o tentativă de a-l da jos.

Poate e bine să-ți amintesc că protestele de duminică n-au fost pentru Bamboo, ci față de proiectul Guvernului de a da ordonanța grațierii și amnistiei.

Publicitate

A fost mâna lui Iohannis, USR, SRI, KFC, IBM etc.

Evident, Iohannis reprezintă răul suprem când vine vorba de absolut orice. De fapt, și Băsescu era de vină, în vremea lui bună, că plouă când ar fi fost o duminică bună de ieșit în parc.

Teoriile astea sunt atât de răspândite, încât mă aștept să apară curând și aia care va susține că președintele a aruncat un chiștoc aprins în Bamboo. Sau poate un trabuc, pare mai plauzibil așa când te uiți la Iohannis.

Nu am mai auzit demult discuții legate de faptul că Iohannis nu are copii și nici nu credeam că vor mai avea vreun fel de relevanță. Dar uite că încă se poate.

Cucoana asta nu numai că este convinsă că Iohannis a dat foc la cluburi, dar a ajuns să se teamă pentru siguranța copiilor săi și să ceară îndurare. Râdem noi râdem, dar zău că nu mai pare amuzant faptul că Antena 3 și RTV bagă efectiv PARANOIA în oameni.

Dar să nu crezi că Iohannis lucrează de unul singur, doar are și el propriii susținători. Gen SRI, acest monstru al cărui unic scop este să distrugă România și PSD.

Citește și: Cum a fost la protestul de aseară în care mii de români din țară au luptat contra grațierii PSD

Și, în cazul în care nu știai, toate sursele de informare credibile sunt, de fapt, manipulate de serviciile secrete. Recunosc, sunt puțin dezamăgită că Vice nu a reușit să le atragă atenția până acum, dar e încă timp.

Nu știu cum se face, dar PSD nu este niciodată vinovat pentru tot rahatul care l-a lăsat în urmă. Mereu sunt trași de urechi ăștia care sunt noi pe scena politică și n-au apucat nici să se instaleze în scaune. Cum ar fi USR, care, sincer, nu mă așteptam să fie băgat în mocirla atât de repede.

Publicitate

Nici de data asta nu a lipsit cuvântul „satanist". Aparent, și-a pierdut complet semnificația reală și, oficial, un satanist este orice tânăr care merge într-un club. Am zis că trebuie totuși să-ți faci și o idee despre cum arată profilul unui om care debitează mizeriile astea pe internet. Nu că aș fi avut cine știe ce așteptări, dar niciodată nu vor înceta să mă surprindă genul ăsta de oameni.

Reacțiile din partea persoanelor publice nu sunt nici ele mai prejos

În cazul în care te întrebai de ce lumea îl face pe Iohannis piroman și nazist, e bine de știut că au avut de unde învăța. Aia cu naziștii a pornit de la (fostul) vicepreședinte ALDE, care i-a făcut pe protestatari, animale, naziști și cretini.

S-a lipit bine mesajul de mințile simple și a fost preluat împreună cu cuvintele de mai sus ale doctorului Ponta. Fix când crezi că omul nu poate fi mai nesimțit de atât, mai trântește un status din puțul gândirii cu care să-ți dea peste nas și să-ți strice toată ziua.

Aceeași gândire predomină și prin echipa Antenei 3. Mă rog, această Anca Florea nu mai lucrează la trustul Intact, dar a fost ceva reporter la Antena 3. Acum a mai avansat puțin și este consilier la Primăria București, evident, din partea PSD.

De la persoane din anturajul PSD oricum te aștepți la tot felul de nenorociri, dar uite că și Bendeac a reușit să fie subtil ca o cărămidă-n geam. E drept, nu a dat-o în bălării politice, dar perla asta de status tot e greșită.

Publicitate

Într-adevăr, nu contestă nimeni faptul că Bamboo era frecventat de o anumită categorie de oameni cu care probabil că nici tu nu rezonezi, dar ăsta nu e un argument să ți-o arzi super cinic și sexist și să găsești „partea bună" dintr-un incendiu care, fără alte teorii ale conspirației la mijloc, ar fi putut fi fatal pentru mulți oameni nevinovați.

Nu-s vreun fel de sensibilă care se ofensează din orice, dar ura românilor față de tinerii care aleg să meargă în cluburi mi se pare total nejustificată, deloc amuzantă, ba chiar total retardată.

Citește și alte materiale despre incendii:  
Ce trebuie să faci dacă va fi iarăși incendiu la metroul din București

ISU trimite elevii să se informeze despre incendii de pe internet

Victimele de la Colectiv n-au fost ucise de incendiu, ci de nepăsare, prostie și ipocrizie