Dă-i naibii p-ăia care scriu cărţi de self-help şi pe preoţi, pentru că s-a descoperit deja reveleţia fericirii. Ea vine sub forma unei aplicaţii de smartphone.
Happify, o aplicaţie relativ recent apărută, nu se bazează pe filosofie sau religie, ci pe ştiinţa empirică a „psihologiei pozitive.”
Videos by VICE
„Happify creează jocuri şi activităţi bazate pe cercetări ştiinţifice ca să educe oamenii să fie mai fericiţi şi mai împliniţi,” mi-a spus un reprezentat de-al lor pe mail. În ultimul an, compania se laudă c-a crescut cu peste cinci sute de mii de membri.
Pentru că fericirea este considerată o căutare care ţine o viaţă sau mai mult şi pentru că filosofii de la Aristotel la Michel de Montaigne nu cred că o persoană poate fi numită fericită decât după ce-a murit, iar aplicaţiile sunt bazate pe viteză şi convenabilitate, eram sceptic.
Mi se pare ceva atât de penal, atât de egoist şi atât de frivol în căutarea fericirii ca o ocupaţie în sine, chit că Aristotel spune că toţi facem asta oricum. Poate că e o chestie legată de piramida lui Maslow şi de educaţia în lumea întâi, care-mi spune că fericirea nu e ceva ce poţi găsi fără să fii hrănit şi să ai un adăpost. Poate că e o chestie legată de educaţia protestantă pe care am primit-o, care lăuda suferinţa sau poate e vorba de cursurile de filosofie care m-au făcut snob. Oricare ar fi motivul, fericirea este ca Soarele, nu trebuie să ai contact direct cu ea.
Din motivele de mai sus, expresia „psihologie pozitivă” îmi dă fiori reci. Îmi evocă ore de dirigenţie ipocrite şi discuţiile pe care le am cu mine în oglindă („Sunt destul de bun, destul de inteligent şi, să mor io, dar mă plac oamenii!”), dar, cu toate astea, este un domeniu academic real.
Numele a fost găsit de preşedintele Asociaţiei Americane de Psihologie în 1998, Martin Seligman. După ce s-a răspândit prin toate universităţile americane, Seligman a fost lăudat pentru talentele sale promoţionale, cât şi pentru cele din domeniul psihologiei.
Fericirea are atât o componentă emoţională, cât şi una cognitivă, spune Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie la Universitatea din California, Riverside şi o cercetătoare care studiază „fericirea, starea de bine şi ştiinţa din spatele fericirii.”
„Trebuie să ai ambele componente: senzaţia generală că viaţa ta merge cum trebuie şi stări emoţionale pozitive frecvente”, mi-a explicat ea.
Şi pentru că are baze ştiinţifice, Happify defineşte fericirea la fel. Nu uita că ambele etaloane sunt raportate de persoana în cauză. Deşi ştiinţa este căutarea lucrurilor obiective şi repetabile, fericirea este subiectivă.
Happify porneşte cu un sondaj de 13 întrebări ca să determine cine eşti, ce nu te lasă să fii fericit şi ce trebuie făcut ca să ajungi aşa. Îţi cere date demografice simple, cât de sociabil eşti şi cât de mult te concentrezi pe trecut, prezent şi viitor şi căcaturi de genul ăsta.
După ce i-am dat aceste informaţii, mi-a recomandat Cucereşte-ţi gândurile negative de Derrick Carpenter, care deţine „un master în matematică de la MIT şi unul de psihologie pozitivă aplicată de la Universitatea din Pennsylvania,” unde fondatorul domeniului, Seligman, conduce departamentul de psihologie pozitivă. Descrierea melodiei spunea că mă va „conecta la postul de radio din mintea ta care cântă muzica negativă, ca să poţi să-i schimbi versurile.
În prima activitate, am dat click pe baloane cu aer cald care conţineau cuvinte pozitive.
Happify te recompensează cu medalii de argint şi de aur dacă îţi termini jocul în zece zile, după câte „activităţi” termini. Prima activitate a fost să apăs pe baloane cu aer cald care conţineau cuvinte pozitive. Am obţinut scorul de 1280, pentru că mă pricep la citit, arătat şi clickuit. E mişto senzaţia când câştigi.
Următoarea activitate se numea „Victoriile de azi.” În descriere spunea „pregăteşte-te să faci ceva care o să ţi se pară clişeu” şi-mi cerea să identific punctele pozitive ale zilei.
Clişeu sau nu, literatura de specialitate, citată de Happify sau de oricine altcineva, îi susţine eficacitatea.
Am întrebat-o pe Lyubomirsky dacă nu era vorba doar de bucurie cognitivă, pentru că ar trebui să ai lucruri în viaţă pentru care să fii recunoscută. Ea mi-a explicat că-i mai complexă problema.
„Dacă scrii o scrisoare de mulţumire, o să te simţi mai conectat,” explică ea. „O să-ţi aminteşti amintirile plăcute, o să devii mai vesel.”
Ăsta e potenţialul adevărat al lui Happify, că te sâcâie să iei în seamă lucrurile pozitive din viaţa ta. E ca în cazul ştirilor, când alea negative sunt mereu primele care-ţi atrag atenţia, ceea ce e logic.
„Trebuie să simţim furie uneori, pentru că asta ne face să facem ceva în legătură cu nedreptăţile lumii,” a spus Lyubomirsky. „Şi trebuie să simţi anxietate uneori. Fără neliniştea aia tu n-ai învăţa pentru examen. Uneori trebuie să simţim şi tristeţe, pentru că asta ne arată că ceva este în neregulă şi trebuie să rezolvăm această problemă.”
Dar Kurt Vonnegut sau, cel puţin, unchiul său Alex, au pus punctul pe I: „Una dintre chestiile pe care unchiul Alex nu le suporta la oameni era cum ei nu erau în stare să-şi dea seama că sunt fericiţi,” a spus Vonnegut la absolvire. „El se străduia mereu să recunoască când îi mergea bine. Beam limonadă sub umbra unui măr, vara, şi unchiul Alex întrerupea conversaţia ca să zică că dacă nici asta nu e fericire, nimic nu e.”
Dacă Happify priveşti ca pe un act caritabil şi dacă îi urmezi regimul, va funcţiona ca un unchi Alex pentru tine.
Totuşi, mi-e greu să-mi imaginez cum îmi pun viaţa sub lupă şi mă gândesc „ce bine îmi merge, pentru că mi-a spus asta aplicaţia,” mai ales în timp ce încearcă să mă convingă să plătesc pentru versiunea premium.
Sunt primul care recunoaşte că-s o jigodie cinică, dar să-i ceri cuiva 72 de dolari ca să „Vezi cum te compari cu alţii şi primeşte recomandări personalizate de activităţi” când unul din programele pe care le urmezi în aplicaţie se numeşte „Nu te mai compara cu alţii şi observă ce ai mai bun în viaţă” mi se pare cel puţin contradictoriu. Asta e faza cu ştiinţa, depinde mult de aspectele comerciale.
M-am ales cu o medalie de argint, pentru că nu erau destule activităţi gratuite ca s-o primesc pe cea de aur. E cam nasol să ieşi pe locul doi într-o cursă cu tine însuţi.
În ziua a doua de Happify am primit 53 de puncte în „evaluarea mea de fericire.” Mi-a zis că „Mergi de pe o zi pe alta, dar ar trebui să te bucuri de viaţă cu mai mult optimism, mai puţin stres şi mai multă încredere în tine.” Faţa zâmbăreaţă de lângă evaluarea mea avea o linie dreaptă în loc de rânjet.
M-am uitat în urmă şi am încercat să-mi dau seama cum faptul că mă convingeam să mă simt mai bine m-a făcut mai fericit. Apoi, m-am gândit la lucrurile care mi-au făcut ziua mai bună. Discuţiile cu prietena mea, relaxarea alături de câine, faptul c-am avut câteva minute să cânt la chitară înainte de job. Poate că, în ciuda lui Happify, mi-am spus „dacă nici asta nu e fericire, nimic nu e.
Traducere: Mihai Popescu
Citeşte mai multe despre fericire:
De ce neface fericiţi muzica tristă?
Perfecţionismul este o boală mintală şi-mi distruge viaţa
Cum să fii fericit în 25 de paşi