Quantcast
O fostă musulmană a fondat un tumblr pentru femeile care au renunțat la hijab

Tânăra de 25 de ani a purtat hijabul toată copilăria și toată adolescența pe care le-a petrecutîn Arabia Saudită și Liban.

Hiba Krisht. Fotografii din arhiva autoarei.

Acum mai puțin de un an, Hiba Krisht a început să scrie despre experiențele ei ca fostă musulmană și fostă hijabi (purtătoare de hijab care practică modestia tradițional conservatoare musulmană) din Statele Unite, sub pseudonimul Marwa Berro. Tânăra de 25 de ani a purtat hijabul toată copilăria și toată adolescența pe care le-a petrecutîn Arabia Saudită și Liban, dar a renunțat la el când a ajuns în Statele Unite; în luna august va împlini doi ani de când nu mai poartă hijab.

Săptămâna aceasta, Krisht s-a trezit în atenția presei după ce a lansat „Jurnalul Foto de Fashion pentru Foste Purtătoare de Hijab”, un tumblr despre care autoarea spune că aduce un omagiu corpului uman și modei, mai ales pentru femeile care au renunțat la cerințele musulmane de modestie. La o zi după ce a lansat blogul, a găsit un articol despre el pe Mediaite, a descoperit că are mii de vizualizări pe blogul personal. Pe rețelele sociale a fost bombardată cu mesaje de la oameni care o felicitau pentru idee. Cum am întâlnit-o pe Krisht întâmplător la conferința Femei în Secularism, am rugat-o să-mi povestească mai multe despre proiectul ei.

VICE: Cum ai caracteriza relația dintre ateism, feminism și decizia ta de a nu mai purta hijab?
Hiba Krisht: Distanța pe care am luat-o față de religie a fost în mare parte motivată de inabilitatea mea de a mă adapta la rolurile de gen și la doctrina de modestie din Islam și alte credințe asemănătoare. Corpul îmi era mereu scanat și stigmatizat. La fel și comportamentul. De cele mai multe ori, doctrinele islamice de modestie tratează corpul ca pe un păcat, iar femeile sunt obiectificate și pot fi cosumate ca niște bomboane înfășurate în ambalajul hijabului. Cuvântul arăbesc folosit în Islam pentru a desemna părți ale corpului care trebuie acoperite e awrah, un cuvânt care la rădăcină înseamnă defect, imprefecțiune, stricăciune. În arabă, corpurile femeile neacoperite sunt numite fitnah, ceea ce înseamnă tentație, tulburarea liniștii publice, ceartă. Toată copilăria am auzit cuvintele astea despre corpurile noastre.

Dar corpul meu nu e nici obiect și nici motiv de discordie ca să-l acopăr. Multe dintre noi au părăsit Islamul sau i-au respins normele de modestie pentru că refuzăm să fim tratate astfel și nu permitem ca părul și membrele să ne fie hipersexualizate la nivelul la care să fie considerate un pericol și o tentație doar pentru că sunt văzute de alți ochi decât ai noștri sau ai bărbaților noștri. Am văzut că multe persoane religioase îmbrățișează și ele ideea de a omagia corpul uman și de a respinge doctrinele de modestie.

Iar după atâta timp în care corpul nostru a fost denigrat și restricționat, am simțit că trebuie să avem un spațiu în care să ne sărbătorim corpurile în toată gloria lor, fără rușine și vinovăție, un spațiu în care să ne spunem poveștile publicului larg și să hotărâm singure cum vrem să ne prezentăm corpurile, cum vrem să arătăm și să ne simțim.

Care a fost cea mai mare provocare pentru tine ca ex-hijabi?
Deși purtam hijabul, timp de prea multă vreme m-am purtat ca o hijabi – cu modestie, discreție, fără să vorbesc în public, fără să interacționez cu alți oameni – din cauză că eram constrânsă de familia mea, și nu pentru că eram de acord cu acest rol impus. A trebuit să-mi exersez auto-controlul. Eram obligată să mint în atâtea feluri – cu corpul, cu acțiunile, cu fața, cu vorbele – pentru că trebuia să practic ritualuri în care nu credeam, trebuia să fiu de acord cu sentimente pe care nu le sufeream și să-mi țin gura când auzeam comentarii misogine, rasiste și homofobe. Am învățat să mă ascund și să îndur ca să pot supraviețui.

Fiecare persoană are o poveste diferită, dar eu personal nu mi-aș fi imaginat cât rău poate face unei ființe umane traiul în minciună și ipocrizie. Nu știam câți ani o să mă bântuie efectele psihice și emoționale ale acestei vieți, cât de deconectată mă voi simți de corpul meu, cât de urât mă va bântui trecutul. Când am venit în Statele Unite, am dezvoltat sindromul stresului post-traumatic – la șase ani după abuzurile suferite din cauză că mi-am sfidat familia. Dar singurul lucru care contează acum e că sunt liberă.

Asta mă motivează cel mai mult acum – e vindecător să avem un spațiu unde să putem vorbi despre asta, unde să ne bucurăm și să ne mândrim cu corpurile noastre, să le recuperăm, pentru că sunt ale noastre și ale nimănui altcuiva.

Din păcate, de multe ori, acest gen de tentative sunt folosite de extrema dreaptă politică pentru a promova islamofobia în Statele Unite și în străinătate. Ce părere ai despre asta?
E o îngrijorare fondată. Islamofobia e un fenomen foarte real și foarte trist – unul la care nu sunt imuni nici ateii ex-musulmani, pentru că se bazează pe generalizări cu rădăcini adânci în etnie, cultură și rasă. Mulți non-musulmani suferă din cauza islamofobiei doar pentru că se crede că fac parte din cultura musulmană. Nu ne place ca circumstanțele trecute și prezente ale vieții noastre să fie reprezentate atât de greșit în discursurile grosolane de extremă dreaptă. Avem destule motive să ne îngrijorăm în privința islamofobiei, s-o condamnăm și să nu ne lăsăm folosiți drept instrumente în jocul ei.

Posibilitatea ca cineva să folosească munca noastră în scopuri rele e mereu prezentă, dar e un proiect prea important ca să renunțăm la el din cauza acestor temeri. Avem multe progrese de făcut în societățile arabe și musulmane și în comunitățile de pretutideni. Nu spun că aceste temeri ar trebui ignorate, dar sperăm că articolele noastre de pe acest blog, scrise cu rațiune și empatie, vor diminua generalizările făcute despre musulmani și Islam. Încercăm să ne exprimăm foarte clar credințele liberale și anti-rasiste și vom lupta mereu pentru libertate și autonomie, atât pentru persoanele religioase, cât și pentru cele non-religioase.

Urmăriți-l pe Simon Davis pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Vezi și:
Ora de religie îți traumatizează copiii
Religia în școli. Ce spun elevii
Despre moarte, religie și frustrări până borăști