În Marea Britanie, o mamă vegană anti-vaccin a fost obligată să-și vaccineze cei doi fii, după ce un judecător a zis că obiecțiile ei contravin intereselor copiilor ei și sănătății publice.
Mama – căreia nu-i putem da numele din motive legale – i-a crescut pe băieți vegani și i-a descris în fața juriului ca pe niște copii sănătoși care mănâncă „doar produse naturale”. Cei doi copii, în vârstă de doi, respectiv patru ani, locuiesc cu mama lor în Lincoln. În comentariile raportate de Daily Mail, a mai zis și că „trupurile lor sunt absolut golite de toxine, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru asta.”
Videos by VICE
În orice caz, tatăl băieților a declarat în tribunal că femeia are o personalitate obsesivă și e îngustă la minte. A zis că n-a vrut să le dea băieților nici măcar Calpol, un analgezic ușor similar cu Tylenol pentru copii.
Citește și: Mi-am convins mama să nu mai fie anti-vaccinare, dar n-a fost deloc ușor
Dar femeia a declarat în tribunal că vaccinele sunt inevitabil periculoase și a argumentat că „am aflat că uneori funcționează, dar toate prezintă riscuri.”
A adăugat: „Nu e natural să fii injectat cu elemente metalice și contravine credințelor mele ca fiii mei să fie injectați cu ceva ce a fost crescut pe celule animale sau a fost testat pe animale.” (Unele vaccinuri, cum e cel antigripal, sunt incubate în ouă de găină în timpul procesului de producție.)
Din păcate, Curtea Supremă n-a fost de acord. „Îmi pare sincer rău că mama va considera decizia mea greșită, dar îmi e foarte clar care e datoria mea”, a zis judecătorul Mark Rogers, după ce a accentuat că femeia n-a reușit să găsească un expert medical care să-i susțină spusele. „Mă îndoiesc serios că poate privi situația obiectiv.”
Citește și: Niște doctori mi-au spus cele mai penibile idei pe care le-au avut pacienții lor
Ca rezultat al deciziei curții, cei doi băieți vor fi vaccinați împotriva mai mult boli printre care difteria, poliomielita, meninigita, pojarul și rubeola.
Credințele anti-vaccin s-au suprapus, de multă vreme, cu curentul veganismului extrem. Ambele curente resping ingredientele care se găsesc în vaccinuri precum aluminiul, formaldehida și conservanții. (În realitate, vaccinurile sunt sigure și sunt supuse multor teste înainte să le fie administrate oamenilor.)
Un blogger vegan a scris cum a primit la un eveniment vegan un fluturaș despre „pericolele vaccinelor.” În toată blogosfera vegană vei găsi discuții despre avantajele și dezavantajele vaccinurilor.
Între timp, sfatul autorităților medicale e același: vaccinați-vă copiii. Vaccinurile pentru copii precum cele pentru difeterie, tetanos, polio, îi protejează pe copiii noștri de probleme grave, a zis dr. Mary Ramsay, șefa Direcției de Sănătate Publică din Marea Britanie. „Continuăm să încurajăm toți părinții să-și protejeze copiii și să le asigure imunizarea.”
Dar deși mișcarea anti-vaccin crește, nu toți veganii sunt de părere că medicina trebuie respinsă dacă produsele au fost testate pe animale.
„Când aleg produse cosmetice, veganii pot alege produse care n-au fost testate pe animale, dar, din păcate, nu există o astfel de opțiune pentru medicamente și vaccinuri”, a zis Dominika Piasecka, purtătoarea de cuvânt a Societății Vegane. „Societatea Vegană nu sfătuiește pe nimeni să stopeze tratamentul prescris de doctor, dar încurajăm pacienții să vorbească cu doctorii ca să afle dacă există alternative pentru vegani.”
Traducere: Oana Maria Zaharia