Jacob Tobia e scriitor, performer, producător, activist LGBTQ și autor al unei cărți autobiografice, Sissy.
Pubertatea m-a luat prin surprindere. Am devenit peste noapte din pișpiric un lungan cu membre prea lungi. În plus, am origini arabe, așa că sunt păros pe tot corpul.
Videos by VICE
Dar nu m-au izbit atât schimbările fizice, cât cele sociale. Cu cât mă maturizam, lumea se aștepta să renunț la părți importante din mine însumi.
Băieții au impresia că din momentul în care le dau tuleiele trebuie să se maturizeze instant. Ni se schimbă corpurile și avem impresia că trebuie să ne schimbăm și personalitățile. Cum eu am fost un copil non-conformist în privința genului, treaba asta n-a fost deloc distractivă pentru mine.
În copilărie, îmi exprimam fără frică feminitatea: mă jucam cu păpuși, coloram prințese, mă îmbrăcam în rochițe. N-am vrut niciodată să mă maturizez pentru că știam că, odată cu maturitatea, va trebui să învăț să mă comport conform genului din care fac parte, să învăț „să fiu bărbat”.
Așadar, n-am fost deloc încântat când a început să mi se schimbe corpul. Am fost îndurerat. Cu fiecare centimetru câștigat în înălțime, mă temeam mai tare de viitor.
Dacă ești un băiat adolescent – chiar și dacă ești hetero și cis – îmi închipui că știi despre ce vorbesc. Cred că și tu ai simțit, la un moment dat, că te maturizezi puțin prea repede decât ai avea chef și nu ești sigur ce înseamnă asta.
Adolescenții își maschează nesiguranțele prin conformitate. Când nu suntem sigur ce se întâmplă cu corpurile noastre, încercăm să ne integrăm prin imitarea celor din jur și a personajelor pe care le vedem la TV și online.
Pentru băieți, cel mai adesea, aceste imagini sunt cu eroi de acțiune, soldați, luptători, bărbați musculoși. De obicei bărbați cu abilități atletice care reprezintă o masculinitate arhetipală.
În procesul de integrare în acest tipar, ni se cere să sacrificăm anumite părți din noi. Ni se cere să renunțăm la blândețe, la grație, la bunătate, sensibilitate, flamboaianță și entuziasm; la abilitatea de a explora diverse culori, materiale și texturi; la abilitatea de a ne exprima emoțiile în public, cu excepția furiei și agresiunii. Fie că e gay sau hetero sau queer, cis sau trans, orice băiat adolescent din cultura noastră e presat să renunțe la aceste lucruri.
Și dacă ți-aș spune că nu trebuie să sacrifici aceste părți din tine? Dacă eu, un adult genderqueer care a fost și el, la un moment dat, un adolescent nesigur, ți-aș spune că ai șansa să stabilești ce înseamnă pentru tine maturitatea și masculinitatea? Că ai abilitatea să fii mai bun și mai diferit decât generațiile dinaintea ta?
Uite care-i chestia: fiecare adolescent din lume e nesigur pe el și inadaptat. Iar când sunt provocați de o persoană cu ceva mai multă încredere în ea, persoanele nesigure se clatină ușor. Dar poți schimba această presiune a conformității prin simplă sfidare. Cu alte cuvinte, poți schimba modelul de masculinitate doar insistând să-l definești singur pentru tine.
În adolescență, am fost un fel de star al tineretului la biserica mea. Când m-am înscris la biserică, prin clasa a șasea, existau reguli clare în privința masculinității, printre care: Fetele au voie să danseze entuziast în timpul cântecelor religioase, dar băieții trebuie să-și păstreze seriozitatea și să nu danseze prea mult.
Am urât regula aia. Voiam să mă scutur și să dau din craci pe cântecele despre Isus. Voiam să-mi ridic mâinile în aer și să mă arunc la pământ pentru păcatele mele. Dar nu aveam voie, pentru că așa spunea regula.
Atunci s-a întâmplat un miracol. Într-o duminică noapte, un elev mai mare care cânta la chitară în trupa bisericii li s-a alăturat fetelor în fața altarului și a dansat ca un nebun. S-a spart în figuri exuberant: a sărit când săreau fetele, s-a aruncat la pământ când se aruncau și ele, și-a zvârlit mâinile în aer. Chiar l-a durut în pix.
Peste noapte, regulile s-au schimbat. Deodată, era cool să danseze și tipii, să facă spectacol, să fie expresivi și fabuloși.
Fix în momentul acela am învățat că, dacă ești adolescent și hotărăști să faci ce ai tu chef indiferent dacă e sau nu suficient de masculin, oamenii o să te admire pentru că ai încredere în tine. Dacă le spui cu încredere prietenilor tăi că nu e ok să-i hărțuiască pe alții, s-ar putea să se oprească. Dacă îți arăți cu încredere blândețea și feminitatea, s-ar putea ca oamenii să fie impresionați. Iar dacă pui piciorul în prag și susții cu tărie că duritatea și cruzimea nu au nicio legătură cu masculinitatea sau cu maturitatea, e foarte posibil ca prietenii tăi să fie de acord și să îți urmeze exemplul.
Cu un dram de încredere, poți construi o lume care îți lasă spațiu să fii tu, să fii bun și sensibil.
Evident că treaba asta nu e la fel de ușoară pentru toată lumea. Dacă ești singurul copil queer sau singura persoană de culoare sau singurul copil din altă cultură din orașul tău, e mai complicat să transformi normele sociale. Îți ia mai multă energie și răbdare. Nu uita: nu trebuie să încerci să schimbi normele sociale cu riscul de a-ți face rău.
Dar am o provocare pentru toți băieții adolescenți: Ai suficientă încredere în tine cât să recunoști că inima ta are nevoie de tandrețe? Te iubești suficient de mult cât să-ți îmbrățișezi identitatea de gen completă, cu tot cu feminitatea din tine? Ai suficient curaj cât să schimbi normele sociale din jurul tău?
Mi-a luat o vreme să fac lucrurile corect. Mi-a luat o vreme să-mi găsesc curajul necesar să fac asta. Dar astăzi, trec prin viață cu aceeași siguranță de care a dat dovadă tipul care a dansat pentru prima oară la noi în biserică. Eu definesc cât de masculin și cât de feminin vreau să fiu. Eu aleg cum îmi prezint identitatea de gen în fața lumii.
Pentru că ăsta e adevărul: cu cât te maturizezi, cu atât o să realizezi că maturitatea nu înseamnă să elimini feminitatea din tine, ci s-o îmbrățișezi.
