A doua ediție a festivalului Airfield a stârnit reacții mixte din partea participanților. Pe de o parte, multă lume a apreciat calitatea sonorizării, line-up-ul diversificat, prestația artiștilor, locația și conceptul.
Alte păreri erau mai negative, ridicând problema vremii nefavorabile, din primele două zile, selecția modestă de mâncare disponibilă sau lipsa unor locuri amenajate special pentru reîncărcarea telefoanelor. Se pare că pentru unele persoane această experiență a fost ori foarte faină, ori dezamăgitoare.
Videos by VICE
Dar nimic, niciodată, nu e atât de alb sau negru. Există și o zonă gri, unde găsești lucruri frumoase și în părțile negative. O frumusețe subtilă, de care nu-ți dai seama de multe ori decât în retrospectivă.
Acum, că au trecut câteva zile de când s-a încheiat festivalul, pot să spun că am găsit acea frumusețe și am și cincisprezece fotografii care să mi-o confirme.
Nici nu mai contează vremea, când tu te rupi în ploaie cu flip-flopșii, sau chiar desculț complet. Nu-ți face griji că o să răcești, mai încolo o să te îmbeți mai ceva ca un student exmatriculat și alcoolul o să te protejeze de orice virus cunoscut și necunoscut.
Sau poți să faci ca tipul ăsta. Să te adăpostești de ploaie cu umbrela furată de la terasa organizatorilor Gay Pride Parade.
Nu te enervează când îți spune prietena cu ce să te îmbraci? Mai ales dacă are părul de o culoare mai stridentă ca soarele și „ar fi atât de cool să ne asortăm, ca două jumătăți ce suntem‟, și te obligă să porți cămașa aia de culoarea smaraldului?
Dacă mă gândesc mai bine, aia e și culoarea kryptonitei. Fă cunoștință cu cel mai mare inamic al lui Superman.
În incinta festivalului aveai puține locații de unde să-ți cumperi de mâncare. De aceea multă lume s-a bazat pe bucătăria din portbagaj. Păcat ca nimeni nu a dus un disc să prăjim niște mici.
Ai văzut vreodată cum arată un balon dezumflat? Acum, da. Ca un prezervativ folosit și multicolor.
Aș vrea să văd chestia asta la toate festivalurile. Un teren de fotbal pe care să te obosești înainte de headliner. La modul serios, mi se pare o idee grozavă, dar vezi să nu degajezi în față solistului. S-ar putea să fuți distracția tuturor.
Game of Thrones în varianta românească. De la casa Hermannstadt.
Un bărbat adevărat se îmbracă potrivit înainte să tragă din narghilea. Altfel, ce rost ar avea?
Stilul neo-neo-neo-neo-gotic.
Ce poate fi mai mișto decât să tragi cu arcul? În general, așa? Nimic.
Dacă în camping nu era liniște până la ora cinci dimineața, tipul asta venea la tine în cort, te lua în brațe și dormea cu tine. Așa am auzit.
Nimic nu îi poate împiedica somnul de frumusețe. Și oricum, nu e pământul cel mai bun hamac?
Securitatea chiar a fost impecabilă. E clar că cei doi jandarmi își iau slujba foarte în serios.
Cel mai important lucru la un festival rămâne muzica, iar la acest capitol nu am auzit pe nimeni să se plângă.
Urmărește VICE pe Facebook.
Citește și despre alte festivaluri:
Există un festival de film pentru cei pe care-i excită biciletele
Ghid de festival pentru cei de peste 20 de ani
Cum să-ți găsești prietenii la un festival de muzică