​Oare viața mea sexuală îmi traumatizează pisicile?

Am vorbit cu un expertă ca să aflăm cum se descurcă pisicile cu despărțirile și aventurile de-o noapte ale stăpânilor lor.

E îngrozitor să ieși la o primă întâlnire, iar despărțirile te dau peste cap complet, dar din fericire oamenii au la dispoziție o întreagă industrie farmaceutică și prieteni care să-i ajute să meargă mai departe. Locuiesc cu două pisici pe nume Major Tom Cat și Mama Cat. Trebuie să fii o persoană foarte atrăgătoare ca să reușești să mă convingi să ies în oraș vineri noaptea în loc să stau în pat cu ele și un castron cu cipsuri. De curând am trecut printr-o despărțire destul de traumatizantă și acum sunt din nou în șa (pe OkCupid adică). Știu că o să-mi revin din chestia asta, dar ce fac pisicile? Oare ele sunt afectate în vreun fel de traumele mele? Ca să aflu mai multe, am vorbit cu Elise Gouse, expertă în comportamentul animalelor și antrenor. N-am îndrăznit s-o întreb de ce Mama Car se urcă pe picioarele mele când folosesc vibratorul. Probabil răspunsul e simplu: vrea și ea un masaj.

VICE: L-am adoptat pe Tommy împreună cu un fost iubit, care a făcut parte din viața lui până de curând – cum poate un divorț sau o despărțire să afecteze comportamentul unei pisici?
Elise Gouge:
Pisicile formează atașamente puternice față de îngrijitorii lor și pierderea unuia dintre ei sau a amândurora poate avea un impact profund asupra comportamentului ei. Miaună mai des, e neliniștită, își pierde pofta de mâncare, nu se mai spală.

Videos by VICE

În ultima lună, pisicile mă ling în timpul somnului până mă trezesc – există vreo cauză pentru acest comportament?
Schimbările de comportament s-ar putea să aibă legătură cu nevoia de mai multă atenție și afecțiune. Dacă pisicile erau obișnuite cu un anumit nivel de activitate și acest nivel a scăzut pentru că din casă a plecat o persoană, ar putea fi frustrate sau stresate. Când te ling, probabil vor atenție sau își manifestă stresul.

Pisicile se pot molipsi de la starea ta emoțională, dacă plângi și suferi?
Absolut.

Dacă ești singură și aduci acasă diverși bărbați, fluxul de persoane necunoscute poate afecta sănătatea mentală a pisicii?
Depinde de pisică. Dacă natura ei e prietenoasă și sociabilă, se va bucura să cunoască persoane noi. Dacă ai o pisică timidă, cu un caracter rezervat, mulți necunoscuți vor însemna un stres în plus pentru ea.

Crezi că poate deveni geloasă dacă ai parteneri noi?
Mulți experți în comportament dezbat subiectul geloziei pisicilor. Unii cred că animalele simt gelozie, alții cred că gelozia e un termen cu stigmat negativ care n-ar trebui asociat cu comportamentul pisicilor noastre. E adevărat că dacă înainte petreceai tot timpul cu pisica ta și apare cineva care îți ocupă jumătate din timp, pisica va manifesta simptome de stres.

Pisicile îți cerșesc atenția prin vocalizare, zgâriat, dărâmatul lucrurilor de pe rafturi. Din perspectiva ei, face doar lucruri care să-ți atragă atenția. Dacă o pisică are un anumit tip de comportament și obține rezultatul dorit, o să-l afișeze mai des.

Când pisicile se uită la oameni care fac sex, înțeleg ce se întâmplă?
Pisicile sunt sensibile la miros, la schimbările de energie, la sunet și mișcare. Contactul sexual și excitația emoțională sunt lucruri care au impact asupra comportamentului lor.

Pisica mea mai mare, Mama, a avut deja doi tați (foști iubiți de-ai mei). Crezi că schimbările astea o afectează negativ?
Depinde de temperamentul pisicii. În general, pisicilor nu le place schimbarea. Preferă ca lucrurile să rămână la fel. Unele se adaptează mai ușor decât altele.

Pisicii mele par să-i placă anumiți bărbați mai mult decât alții! Ar trebui să țin cont de asta când mă hotărăsc să am o relație stabilă cu cineva?
Dacă ești iubitoare de pisici și ai de gând să ai pisici toată viața, îți sugerez să îți alegi un partener care iubește la fel de mult pisicile. Pisica ta o să fie fericită cu o persoană care o iubește sincer și e interesată de ea.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre pisici pe VICE:
Ți-a mâncat pisica creierul?
Ce gust are mâncarea de pisică
Cum îți afectează un parazit din pisici comportamentul, sănătatea mintală și apetitul sexual