Sunt din ce în ce mai mulți oameni care dorm pe străzi și există o nevoie naturală de a-i ajuta într-un fel sau altul, dar pun pariu că nimeni nu s-a gândit că acest ajutor ar putea veni sub forma „asistenței pentru deportare a imigranților.” Un raport nou, publicat recent de cercetătorii de la Corporate Watch, arată cum organizațiile caritabile din Londra colaborează cu patrulele de la Departamentul de Imigrări.
Raportul, intitulat The Round-Up: rough sleeper immigration raids and charity collaboration, detaliază cum cele mai mari organizații caritabile pentru homeleși s-au aliat cu programul guvernului de „hai să le facem băgăjelul și să-i trimitem acasă” pe imigranți, inclusiv pe cei din Uniunea Europeană și Zona Economică Europeană.
Videos by VICE
Cererile de libertate a informației înaintate de Corporate Watch arată cum echipele de întrajutorare de la ONG-urile St Mungo și Thames Reach se aliază în repetate rânduri cu ofițerii de la Imigrări, pentru a face „vizite asistate”. Conform raportului, barbarii de la Ministerul de Interne se folosesc de vizitele astea ca să adune informații pentru a înainta procesul dat lumea afară din țară în șuturi.
Chiar și fără să fie acompaniați de ofițerii guvernamentali, voluntarii din organizațiile caritabile aplică programul ostil al guvernului împotriva imigranților de pe străzi. Ei adună informații care trec prin baza de date “CHAIN” de la London Assembly. De prin mai 2015, informațiile astea sunt trimise Ministerului de Interne, pentru a-l ajuta să dea de locurile unde dorm imigranți.
Nu e o surpriză că organizațiile nu vorbesc despre cum ajută la deportarea oamenilor. În schimb, vorbesc eufemistic despre „reconectare”, ca și cum i-ar ajuta pe homeleși să-și ia un an pauză ca să se reconecteze cu ei înșiși. Cererile de Libertate a Informației chiar denotă că detenția forțată e o consecință mult mai comună a vizitelor asistate decât orice altă acțiune caritabilă. Oferta pe care oamenii străzii o primesc de la voluntari e de a părăsi țara de bunăvoie. Dacă refuză, atunci sunt raportați la Ministerul de Interne. Deci, cum spuneam, total de bunăvoie.
Odată ce ai ajuns în detenție, să pleci din proprie inițiativă e ca și cum ai fugi dintr-o casă care tocmai a luat foc. Adică n-ai de ales. „M-au arestat și m-au adus aici. Am acceptat să mă întorc voluntar în Europa de Est, pentru că doar așa puteam ieși din detenție. Dacă nu ești de acord cu asta, poți sta închis acolo luni la rând”, a declarat un martor ocular.
Voluntar sau involuntar, raportul ăsta scoate la iveală faptul că organizațiile non-guvernamentale de caritate lucrează pe contracte cu guvernul și nu prea au mare lucru de spus despre ce li se întâmplă deportaților. De exemplu, St. Mungo se ocupă de un contract numit Routes Home. Are un target care trebuie atins în șase luni: numărul oamenilor care nu trebuie să se mai întoarcă să doarmă pe străzile Londrei. Dar nu există niciun target de atins, care să-i facă să se asigure că homeleșii care pleacă de bunăvoie nu îngheață de frig pe străzile din București, ceea ce se întâmplă cu aproximativ 300 de homeleși pe an. Important e să nu moară înghețați pe străzile Londrei, asta-i tot.
ONG-urile sunt implicate și în crearea acestor politici. În 2015, o grupare GLA, intitulată Mayor’s Rough Sleeping Group, în care erau implicați și reprezentanți de la London Assembly, The Met și Ministerul de Interne, plus manageri de top de la organizații caritabile ca St. Mungo și Thames Reach, s-au întâlnit să discute o viitoare colaborare. Au redactat niște reglementări care încurajează integrarea, care au devenit și lege în mai 2016, după o schemă pilot. St. Mungo a îmbrățișat „o nouă abordare în care reprezentanții de la Imigrări colaborează cu autoritățile locale și voluntari pentru a conecta homeleșii la servicii care să-i ducă înapoi acasă.”
„Când organizațiile ajung să facă parte din sistemul ăsta, devin, practic, niște polițiști de frontieră. Trăim într-o societatea nouă și înfricoșătoare.”
Thames Reach a contracarat raportul cu următoarea declarație: „Thames Reach știe din ani de experiență că, pentru oamenii nevoiași din afara Uniunii Europene care dorm pe străzi, cea mai bună opțiune este să fie ajutați să se întoarcă voluntar acasă. Mulți dintre oamenii străzii din Marea Britanie au case și familii în țările natale.”
„Noi ținem legătura cu acești indivizi, pentru a ne asigura că își pun viața în ordine.”
Directorul executiv de la St. Mungo, Howard Sinclair, a declarat că „Oamenii care nu sunt cetățeni ai Marii Britanii nu au dreptul niciun beneficiu. Asta poate complica situația pentru oamenii străzii. Fără acces la servicii de acomodare sau de ajutorare, ajung pe străzi, ceea ce e dăunător și periculos. Realitatea crudă e că, fără vreun ajutor real, oamenii ăștia vor rămâne săraci și pe străzi, unde pericolul e iminent. Parteneriatele sunt cele care-i pot ajuta să plece de pe străzi și să-și recupereze viețile, pentru a nu mai ajunge în situația asta.
Noi colaborăm cu organizații caritabile care se ocupă de nomazi, organizații pentru combaterea abuzul domestic, servicii de sănătate, servicii de cauțiune, cu poliția, autoritățile locale și multe altele. Noi revizuim abordarea echipelor pentru a ne asigura că operăm corespunzător în fiecare zonă.”
Fizza Qureshi, directorul Rețele Drepturilor Imigranților, a declarat că este „profund îngrijorată” în privința raportului. „Programa de mediu ostil a guvernului subminează în mod evident datoria furnizorilor de servicii din mai multe sectoare față de unii dintre cei mai vulnerabili oameni din societatea noastră, inclusiv organizațiile caritabile pentru oamenii străzii.”
North East London Migrant Action a asaltat zilele astea organizațiile caritabile cu emailuri și postări pline de indignare. Tot ei au declarat pentru VICE că „implicarea consiliilor locale și grupărilor caritabile în raziile imigrărilor duce lucrurile la un cu totul alt nivel. Activiștii pentru drepturile imigranților s-au obișnuit cu cinismul politicilor de graniță ale guvernului britanic. Dar când organizațiile ajung să facă parte din sistemul ăsta, devin, practic, niște polițiști de frontieră. Trăim într-o societatea nouă și înfricoșătoare”
Raportul mai subliniază și faptul că majoritatea voluntarilor de la orice organizație de caritate nu s-au implicat cu scopul de a deveni paznici de graniță fericiți. În plus, doar câteva nivele îi separă de afacerile de deportare. Răspunsurile organizațiilor caritabile accentuează consecințele groaznice de a lăsa oamenii pe străzi, la fel și rolul lor de a încuraja întoarcerile voluntare. Asta pentru că alternativa e închiderea oamenilor străzii în centre de detenție, urmată de deportarea lor. Totuși, imaginea de ansamblu e una de complicitate la un sistem al cărui plan de a scoate oamenii de pe străzi e să-i alunge la ei acasă.
Traducere: Diana Pintilie
Citește mai multe despre imigranți:
Termenii pe care nu îi înțelegi din dezbaterea despre imigranți
Ungaria pregătește închisori pentru refugiații care cer azil
Cum o să-i protejeze Europa pe imigranți si refugiați de frig, iarna asta
