Toate minciunile PSD-istului Șerban Nicolae despre luptătorii anticomuniști din România

În loc să-și ceară scuze pentru prostia pe care a zis-o referitor la partizanii români care au luptat în munți, Șerban Nicolae a acuzat ieri de manipulare și minciună toată presa care i-a preluat declarațiile. Măcar Dan Șova, atunci când a comis-o cu Holocaustul, a fost trimis să studieze la bibliotecă. Dar nu, Șerban Nicolae merge înainte cu ideile lui de rescriere a istoriei României în cel mai urât mod cu putință.

Vreau să-ți arăt mai jos care sunt motivele pentru care senatorul PSD a fost un mizerabil atunci când a spus că „partizanii anticomuniști erau mai degrabă împotriva intereselor României".

Dacă ai uitat cine este senatorul Nicolae, atunci îți reamintesc faptul că el s-a remarcat în timpul protestelor din februarie fiind unul dintre susținătorii grațierii faptelor de corupție. După ce Ordonanța 13 a fost retrasă, Șerban Nicolae a venit cu ideea de a rezolva aceste probleme printr-o lege.

Ca să nu fiu acuzat de manipulare, uite aici declarația completă pe care Nicolae a făcut-o la o dezbatere din Senat:

În fine, a mai zis chestii și despre Churchill, americani etc. (de rău, evident) și, foarte important, a încercat să pună semnul egal între legionari și partizani.

Rezistența anticomunistă a fost una dintre cele mai glorioase file din istoria poporului român. Mai mult de un deceniu, oameni curajoși s-au opus cu arma în mână opresiunii sovietice, plătind cu prețul vieții pentru acest lucru. Iar astea sunt fapte, nu opinii, cum se apără acum Șerban Nicolae.

Istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și pentru Memoria Exilului Românesc estimează că „aproximativ 10 mii de persoane au fost ucise în confruntările armate cu trupele de Securitate sau au fost executate în stil mafiot, cu un glonț în ceafă, fără nici o judecată".

A două mistificare pe care o face Nicolae este aceea de a pune semnul egal între legionari și membrii rezistenței anticomuniste.

Este o tactică bolșevică, menită să arate că luptătorii anticomuniști erau, în întregul lor, tot niște adepți ai totalitarismului și că românii nu ar fi avut, oricum, niciun motiv să dorească înlocuirea unei dictaturi de stânga cu o dictatură de dreapta. În realitate, însă, legionarii au reprezentat o minoritate printre luptătorii din munți.

Istoricul arădean Antoniu Martin remarca faptul că, în urma pactului de neagresiune dintre șefa grupului de la Moscova din PCR, Ana Pauker, și comandantul legionar Nicolae Pătrașcu, mulți dintre legionarii care plecaseră în munți s-au întors acasă.

„Foarte mulți dintre adepții Mișcării Legionare s-au înscris în Partidul Comunist din România", spunea istoricul arădean, astfel că în epocă a apărut și un pamflet, care spunea:

Istoricul clujean Cornel Jurju, care a publicat mai multe cărți despre rezistența anticomunistă, îl contrazice total pe Șerban Nicolae.

„Declarația lui Șerban Nicolae este incalificabilă și exprimă foarte multă ură. Ea arată de ce acum 15 - 20 de ani era consilierul bolșevicului Ion Iliescu. Pe de altă parte, încercarea lui și a altora din zona PSD și din cea neo-marxistă românească de a pune semn de egalitate între cei care au luptat cu arma în mâna împotriva comunismului și legionari este un abuz. În rezistența anticomunistă din munți au fost unii care erau legionari, dar și țărăniști, liberali, dar și foarte mulți oameni neangajați politic. Au fost ortodocși, au fost greco-catolici, au fost români, dar și maghiari", spune Cornel Jurju.

De exemplu, grupul de rezistență anticomunistă din zona Mărgău a fost condus de doctorul Iosif Capotă, lider al PNȚ, greco-catolic. La alegerile fraudate din 1946, Iosif Capotă a candidat pentru Parlament din partea PNȚ. A primit cele ai multe voturi în zona Huedin, însă, în loc să ajungă în Parlament, a intrat în vizorul Securității. A fugit în Munții Apuseni, unde a publicat numeroase manifeste anticomuniste, alături de ruda sa, Alexandru Dejeu.

Doctorul Iosif Capotă a fost arestat în decembrie 1957. A fost judecat, condamnat la moarte și executat la Penitenciarul Gherla, în 1958.

Celălalt grup important de rezistență anticomunistă din zonă a fost condus de liberalul Teodor Șușman, fost primar al comunei Răchițele. Era greco-catolic. Teodor Șușman a fugit în pădure, unde, împreună cu cu fiii săi, Teodor Șușman junior, Traian Șușman și Avisalon Șușman, dar și cu alți săteni, s-a opus comunismului.

Teodor Șușman a fost ucis într-un schimb de focuri cu Securitatea în anul 1951. Doi dintre fiii săi au fost, de asemenea, uciși, iar cel de-al treilea a fost arestat. Comuniștii i-au pedepsit și pe soția lui Teodor Șușman, precum și pe cei alți doi copii ai lor, care aveau doar câțiva anișori și care nu au plecat în munți, pentru că erau prea mici.

O altă prostie este aceea că grupurile de rezistență anticomunistă au slăbit capacitatea de luptă a armatei române după 23 august 1944. În realitate, cei care au slăbit capacitatea de apărare a României au fost sovieticii și slugile lor comuniste, nicidecum partizanii din munți.

Rezistența anticomunistă propriu-zisă a început în primăvara anului 1944, când trupele sovietice au ajuns din nou pe teritoriul României, iar armata română a decis să organizeze trupe specializate în luptele de gherilă, care să lupte împotriva trupelor sovietice.

Însă, după 23 august 1944, aceste trupe de luptători și-au încetat activitatea. Unii dintre membrii lor, în special în Bucovina, au revenit în munți, însă doar după încheierea războiului, în condițiile comunizării țării.

În schimb, rușii au preluat toate vasele Marinei Militare Române, au dezarmat zeci de mii de soldați români, iar pe mulți dintre aceștia i-au arestat ilegal și i-au trimis în Siberia, în intervalul cuprins între 23 august 1944, data arestării dictatorului Ion Antonescu, și 12 septembrie 1944, data semnării Convenției de Armistițiu.

De asemenea, rușii au dezarmat multe dintre unitățile Armatei Regale Române rămase în țară. Unii dintre cei mai capabili ofițeri români au fost executați de ruși. Așa ar fi generalul Gheorghe Avramescu, asasinat de agenții NKVD, în timp ce se afla la comanda Armatei a 4-a Române, care lupta în Ungaria și în Slovacia împotriva naziștilor. Generalul Gheorghe Avramescu a fost împușcat în 2 martie 1945, fără să fi fost judecat.

Comuniștii au slăbit capacitatea de luptă a Armatei Regale Române prin „deblocarea" (cum era termenul utilizat în epocă) a unor ofițeri valoroși și înlocuirea lor cu ofițeri trădători din diviziile „Tudor Vladimirescu" și „Horea, Cloșca și Crișan", unități ale armatei sovietice formate din foști prizonieri români de război.

Unii dintre acești ofițeri au fugit în munți, pentru a nu fi lichidați fizic de către comuniști. Acolo, ei au ajuns să conducă importante grupuri de rezistență armată, care s-au luptat cu trupele criminale ale regimului comunist, reprezentate de Securitate.

Așa a fost colonelul Ion Uță, care a condus gruparea cea mai importantă de rezistență armată din Munții Banatului. El s-a refugiat în munți în 1947 și a încercat să unifice grupurile de luptători anticomuniști. Propunerea de unificare a fost refuzată de legionarii din grupul lui Spiru Blănaru. Colonelul Ion Uță a fost ucis de securiști în anul 1949, în timp ce lupta pentru a-și salva subordonații prinși într-o ambuscadă.

Un alt erou al luptei anticomuniste a fost maiorul Nicolae Dabija, cavaler al Ordinului Mihai Viteazu, de trei ori citat pe armată și o dată pe națiune, ca urmare a curajului dovedit în luptă.

În anul 1946, după ce fusese dat afară din armată, s-a refugiat în Munții Apuseni, unde a organizat un puternic grup de rezistență anticomuniste. Maiorul Nicolae Dabija a fost ucis în 1949, de către securiști.

Un al patrulea exemplu de ofițer de elită ucis de securiști este cel al căpitanului Diamandi Ionescu, un as al aviației românești. El a fost arestat de comuniști în anul 1948, pentru că protestase împotriva falsificării alegerilor din 1946.

Diamandi Ionescu a reușit să evadeze din arestul Securității din Turda. În vara anului 1949, a eliberat satul Muntele Băișorii. I-a bătut pe comuniștii din sat și i-a pus să defileze și să strige „Să trăiască partizanii, Regele și-americanii!". Căpitanul Diamandi Ionescu a fost executat de securiști în 1951.

Cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat în Europa, prin capitularea Germaniei, în 8 mai 1945. În paranteză, doar rușii serbează victoria în 9 mai, pentru că la Moscova trecuse deja de miezul nopții. Cu excepția generalului Avramescu, asasinat de ruși, toți ceilalți ofițeri de elită au plecat în munți cu mult timp după terminarea războiului și au fost asasinați de securiștii de treabă ai senatorului PSD. Care securiști aveau înălțimea morală a ucigașilor din trupele SS, nu erau deloc niște jandarmi de treabă, așa cum vrea să te facă să crezi tovarășul Șerban Nicolae.