Ce trebuie să știi despre rachetele americane Patriot și de ce ezită PSD să le cumpere

Senatorii din Comisia de Apărare au aprobat, azi, cu chiu, cu vai, achiziția pentru armata română a sistemelor anti-aeriene Patriot. Asta după ce săptămâna trecută amânaseră, în mod ciudat, discutarea acestui subiect.

Rachetele astea au devenit vedete media în urmă cu mai bine de un sfert de veac, în timpul războiului din Golf din 1991, când s-a încercat, în premieră, folosirea lor pentru interceptarea de rachete de tip Scud, pe care irakienii le-au lansat împotriva Israelului și Arabiei Saudite.

De atunci, a apărut Internetul care, în momentul de față, e plin de controverse legate de capacitatea anti-balistică a acestor rachete: unii spun că rachetele Patriot au avut eficacitate de 80% în interceptările de Scuduri irakiene, alții spun că procentul de interceptări reușite e sub 10%.

Ce este sigur e că cifrele oficiale sunt, oricum, secrete, în timp ce americanii și-au updatat serios, în toți anii ăștia, rachetele, care au evoluat de la „generația 1” (anii ’80-’90) la „generația 3+” (cea din timpul zilelor noastre și pe care armata română vrea să o cumpere cu banul jos).

Aprobarea achiziției de rachete Patriot nu a fost lipsită de emoții. Senatorii din comisia de apărare ar fi trebuit să dea OK pentru cumpărarea de baterii Patriot încă de săptămâna trecută dar atunci, ca un făcut, toți membrii PSD și ALDE au absentat în bloc boicotând, practic, ședința.

Întrebat despre acest număr de magie, Dragnea a dat-o la întors: cică în ziua aia, fix la ora aia și fix senatorii PSD-ALDE din comisia de apărare, aveau treabă în altă parte cu un misterios „șef de instituție importantă din România”.

Dragnea, șmecher, nu a spus cu subiect și predicat despre ce „șef” e vorba, dar a lăsat să se înțeleagă că parlamentarii săi și ai lui Tăriceanu nu puteau amâna nici măcar cu o oră (timpul cât le-a luat, practic, să adopte proiectul) întâlnirea cu misteriosul individ.

Se naște o întrebare: ce i-a apucat pe minionii PSD-ALDE să se joace de-a Baba-oarba cu achiziția unui sistem care a fost deja aprobat în Guvern, face parte din parteneriatul strategic cu Unchiul Sam și care e, oricum, aprobat în CSAT?

O teorie vehiculată e cea în care „Dragnea joacă tare, la cacealma, cu americanii”, pe principiul „Eu demonstrez că am mână forte și blochez achizițiile alea care vă dor cel mai tare, voi lăsați presiunea pe dosarele alea care mă dor pe mine cel mai tare”.

Chestia asta o fi valabilă pentru nătăfleții care chiar cred că unul ca Dragnea poate juca în Liga Mare. În realitate – dacă e adevărată – teoria nu face decât să arate că Dragnea Însuși e un ditamai Nătăflețul: e ca și cum eu, autorul, i-aș da un bobârnac lui Mike Tyson pe principiul „amărâtul ăsta are 51 de ani, nu mai e în formă, oricum, n-are cum să mă facă KO”.

Ei bine, KO-ul a venit pe filieră diplomatică la foarte puțin timp, concretizat într-o vizită fulger, neanunțată, a lui Rex Tillerson, la București. Oficial, vizita asta venită, la propriu, din senin, a avut parte inițial doar de un răspuns vag, de genul „tocmai am fost prin Asia, România îmi stătea în drum și m-am gândit să opresc puțin aici, gândindu-mă la cafeaua excepțională pe care o prepară băieții ăia pe aeroportul Otopeni”.

În cele din urmă, însuși ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu (care, întâmplător, e și membru în comisia de apărare a Senatului) a recunoscut, cu jumătate de gură, că, da, Rex Tillerson s-a interesat, cu această ocazie, de achiziția de Patriot și despre „cum stă treaba cu cvorumul”.

Asta e o explicație mult mai plauzibilă. Dintre toate instituțiile statului, Ministerul Apărării e cam singurul minister care doar înghite bani de la buget. Chestia asta îl face deosebit de neatractiv pentru niște inși de teapa lui Dragnea și Tăriceanu.

Pe hârtie, Armata are, cică, un buget de 2%. Foarte frumos, am fost felicitați chiar și de Trump pentru chestia asta. În realitate, asta e o minciună frumos încondeiată. Practic, dacă te uiți cu atenție, Armata are un buget efectiv de 1,35% din PIB. Restul, până la 2% e acoperit de așa-numitele „credite de angajament”. Ăsta e un artificiu contabil care ascunde, practic, un măr otrăvit pentru guvernul Dragnea-Tudose.

Nu voi intra acum în inutile detalii și explicații economic-financiare. Din discuțiile avute cu economiștii, dacă e să rezum expresia „credite de angajament” într-o singură frază, aceasta va fi următoarea:

În traducere, e ca și cum ai avea stocate niște terabiți de informații într-un soi de cloud contabil: dacă nu le accesezi, nu se întâmplă nimic.

Dacă le accesezi și vrei să-ți dai download, riști să-ți crape serverul. Cam așa e și cu achizițiile astea militare de ordinul miliardelor de euro. Cât nu te atingi de ele, Dragnea, Tăriceanu și Tudose sunt cei mai fericiți. Cum deschizi robinetul, oamenii ăștia intră-n panică, pentru că le strică poza de final de an în care ne anunță bazaconii de genul celei conform căreia avem una din cele mai tari creșteri economice din lume.

Ghici din ce se va plăti prima tranșă, de aproape 900 de milioane de dolari, pentru prima baterie Patriot, care trebuie contractată până pe 31 decembrie 2017? Ca să nu vorbim de întreaga achiziție, defalcată pe mai mulți ani și care depășește 4,6 miliarde de dolari? Bravo, 10, spune-i asta și lui Tudose.

Spre norocul nostru, toată agitația asta cu achiziția musai de rachete Patriot de ultimă generație are un singur numitor comun: scutul anti-rachetă de la Deveselu. De fapt, proiectilele vor avea ca sarcină principală să apere acest scut de rachetele date de Vecinul de la Răsărit.

Se naște o potențială întrebare: dar cum, Deveselu e scut anti-rachetă, de ce e nevoie de Patriot ca să apere Deveselu de rachete? Răspuns: interceptorii balistici de la Deveselu au ca sarcină exclusivă să se ia la trântă cu rachetele balistice cu rază medie și rază „intermediară”, adică cu întreg spectrul de rachete care au rază de acțiune de la 1 000 până pe la vreo 5 mii de kilometri.

Interceptorii de tip SM 3 de la Deveselu se „activează” undeva, hăt, deasupra stratosferei, dincolo de 50 de kilometri înălțime. Sub acest „prag”, ei sunt inutili.

Cu alte cuvinte, scutul de la Deveselu este, în acest moment, descoperit în fața rachetelor cu „rază scurtă de acțiune” (a căror rază e, grosso-modo, în jur de 500 de kilometri, deci cam în raza Crimeei, dacă tot e să fim paranoici). Rachetele astea au un arc balistic mai mic și „zboară”, practic, „sub scut”.
Ca să le interceptezi pe astea (la o altitudine de, să zicem, sub 20 de kilometri), ai nevoie de „fratele mai mic al Scutului de la Deveselu”. Adică de o baterie Patriot.

Apoi, Deveselu, la rândul său, e o instalație NATO care are sarcina, alături de scutul său geamăn din Polonia, să apere, în primul rând, Europa de un posibil atac cu rachete. Nu e ca și cum Ivan are de gând să dea cu Nucleara peste Deva, Focșani sau Calafat și noi avem Deveselu pentru asta. Nu, Deveselu apără Londra, Parisul și tot ce înseamnă Europa, în general (și, na, și România, dacă vrei).

Iar Patriot funcționează ca un „bodyguard” pentru Deveselu. Dai în Patriot, dai, de fapt, în Sardaukarul de la Washington.

Sigur, cele șapte sisteme pe care România vrea să le achiziționeze vor apăra inclusiv și spațiul aerian al României, ceea ce e un lucru foarte bun, în condițiile în care noi ne apărăm acum cu rachete de pe vremea dinozaurilor. Conform declarațiilor ministrului Apărării, Mihai Fifor și ale șefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, dacă totul merge șnur și nu vor mai fi sincope, în 2020 avem șanse ca prima baterie Patriot să devină operațională în România.