Muzică

De ce îți place să asculți încontinuu aceeași melodie

Am, pe bune, o problemă cu ascultatul pe repeat, așa că am sunat un profesor de muzică și un cercetător în neuroștiințe ca să-i ofere răspunsuri.
13.11.17
Ilustrație de George Smart

Articolul original a apărut pe Noisey Danemarca

Am o problemă. Fac praf melodiile care-mi plac. În apărarea mea, cel mai probabil și tu faci același lucru. Știi cum ei: începi fără ca măcar să-ți dai seama de câte ori ai dat play din nou; melodia ți se blochează-n cap și te hotărăști că singurul mod prin care poți s-o faci să n-o mai auzi în continuu în gând e s-o asculți repetat la maximum la boxe sau la căști, până ți se face greață de ea de tot. Eu am tendința să ajung cu melodii blocate-n cap, mă joc cu părți diferite din ele și-apoi simt o nevoie puternică de a descompune, din nou și din nou, straturile alea. Și din nou.

Publicitate

Prieteni și colegi îngrijorați și, uneori, vizibil frustrați, m-au făcut să conștientizez faptul că am o problemă. Susțin că le „stric” melodiile și mi le stric și mie, pentru că le ascult atât de mult. Și e adevărat - ca să se califice pentru playlistul meu personal de heavy rotation, în general supun o melodie unei perioade intense de probă de cel puțin 5 sau 10 audiții consecutive. Dar din moment ce prietenii și colegii mei n-au niciun argument pentru ceea ce spun, iar eu recunosc filosofic că știu că nu știu nimic, m-am hotărât să aflu dacă spam-ul muzical e nesănătos pe bune. Și, ca să fac asta, am apelat la un expert în domeniu. Și cine să fie mai potrivit decâ Peter Vuust, care e atât profesor la Academia Regală de Muzică de la Aarhus, din Danemarca, precum și prim-cercetătorul asupra a ceea ce numim centrul cerebral al muzicii?

Fotografie obținută prin amabilitatea lui Peter Vuust

Peter e un om deștept la modul obiectiv. Mai ales când vine de muzică și/sau creier. A, și mai e și muzician de jazz.

Fotografie de Mads Bjørn Christiansen

Noisey: Salut, Peter. Mi s-a spus că ascult o melodie până la epuizare, ceea ce a devenit o mare problemă pentru oamenii din jurul meu (adică ai mei colegi, lângă care stau zilnic). Ce se întâmplă la mine-n creier atunci când ascult o piesă?
Peter Vuust: Motivul pentru care ne place să ascultăm muzică și ne dorim să o auzim de mai multe ori e, cel mai probabil, faptul că afectează centrul recompenselor din creier. Ăsta e sistemul biologic care ne răsplătește pentru că facem chestii esențiale pentru propria supraviețuire. E motivul pentru care suntem un pic high după ce mâncăm și un pic și mai high după ce facem sex și-așa mai departe. E modul prin care natura și biologia se asigură că repetăm chestiile necesare pentru supraviețuire.

Datorită sistemului de recompense, muzica este probabil produsul artistic pe care-l refolosim cel mai des. Adevărul e că rar citești o carte sau vezi un film de mult mai mult de două sau trei ori. Muzica este, în același timp, forma de artă cu cele mai multe repetiții.

Publicitate

Deci ce se întâmplă cu biologia mea, astfel încât creierul meu a ajuns să creadă că trebuie să ascult „Rockstar” de la Post Malone de patru ori pe zi ca să supraviețuiesc?
E greu de explicat, dar știm că muzica ne afectează sistemul de recompense. Cum anume, diferă de la om la om - pe unii oameni, muzica îi face mai high decât pe alții. Mai există și câțiva oameni care nu obțin absolut nimic din ascultatul muzicii. E un fapt dovedit științific că ascultarea muzicii nu le generează deloc activitate în centrii cerebrali ai plăcerii. Nu există muzică să le placă și nu pot să înțeleagă de ce alții își pierd timpul cu asta. Dar apoi mai există oameni cărora li se ridică părul pe mână când își ascultă muzica preferată. Știm că dopamina - drogul natural din creier - reglează asta. Mai există și droguri care funcționează prin eliminarea unei cantități mai mari de dopamină în creierele noastre.

Ce gen de narcotice seamănă cel mai mult cu muzica, în sensul generării de dopamină?
Muzica are o capacitate incredibilă de a-și face loc în mecanismele noastre de supraviețuire. Cam ca și cocaina. Dar narcoticele afectează altfel creierul. Afectează cumva sistemul de producere a dopaminei. Știm că ai multă în creier când bagi cocaină, amfetamine, genul ăla de droguri. Dar pot să aibă efecte diferite ca de la cer la pământ - sau așa am auzit de la oamenii care le consumă. Și asta am citit. Nu e ceva cu care să am o experiență personală. Deci mi-e greu să le compar în mod special cu muzica.

Citește și Tipul ăsta îți arată cele mai penale greșeli din muzica românească

Ce mă face să ascult anumite melodii pe repeat?
Ești tu un pic special din punctul ăsta de vedere. S-ar putea spune că ai un pic de dependență, cam cum avem toți cu mâncarea. Însă „dependența” de mâncare poate să devină nesănătoasă.

Ca atunci când ai sevraj cronic după McDonald's?
Da, exact, sau dacă ai un bol de bomboane în fața ta și nu te poți opri din înfulecat, chiar dacă te-ai săturat. Același lucru se întâmplă și cu drogurile sau cu muzica. N-ai nevoie de ele ca să supraviețuiești, dar se insinuează în sistemele noastre de supraviețuire. Partea pozitivă la muzică e că nu e deloc dăunătoare pentru supraviețuire.

Publicitate

Ce se întâmplă când, în mod inevitabil, mă satur de o piesă?
Dacă asculți ceva de mai multe ori, își croiește drum până la celălalt capăt al spectrului și nu mai înveți nimic nou când asculți, o chestie la care sistemele noastre biologice sunt hipersensibile. Și poate că spectrul ăsta e mai amplu un pic la tine decât la prietenii și colegii tăi. Adică ție-ți ia mai mult până se prinde creierul tău că, de fapt, nu mai înveți nimic nou.

Hmm. Sau poate că învăț mai multe decât ei?
Muzicienii sunt mult mai sensibili la schimbări minuscule de sunet decât non-muzicienii. Așa că s-ar putea, pur și simplu, să fii doar foarte bun la obținerea multor informații din muzică.

Da, e super, asta-mi place mai mult. Dar dacă nu-ți plac deloc Nickelback, dar te forțezi să asculți „How You Remind Me” de 100 de ori? O să ajungă să-ți placă mai mult?
Ce ne place depinde mult și de cine sunt. Uite, eu, de exemplu, ca universitar, mai sunt și muzician profesionist și profesor de muzică, deci dă mai bine dacă spun că-mi place muzica clasică decât The Beatles, prin comparație cu prietenii mei. Avem o nevoie adânc înrădăcinată de a aparține unui anumit grup. Și muzica e un instrument foarte important în asta. Când suntem tineri, mergem la festivaluri. Acolo, muzica e un mod de a arăta lumii că ești tânăr, liber și gata de petrecere. De multe ori nici nu ne dăm seama de asta. Adică ai putea să asculți Nicko- cum ai spus?

Citește și Ce muzică ascultă Poliţia Română?

Nickelback.
Când există o formație urâtă deja la nivel de public general, devine și o chestiune care ține de constelațiile sociale cărora le aparține. E o chestie biologică, dar și sociologică și psihologică.

De ce au oamenii obiceiuri diferite de ascultare?
Toți folosim muzica în feluri radical diferite. Unii fac parte din cluburi de operă și se duc la operă împreună; alții se duc la meciurile de fotbal și cântă în cor cântece pe stadion. Avem creiere diferite. Suntem la fel de diferiți pe dinăuntru ca și pe din afară.

Ăă, OK. Tu ce asculți?
Jazz și muzică ritmică. Acum ascult albumul Hand Jive, al chitaristului John Scofield. Îl auzisem un pic în anii 90, când s-a lansat, dar nu prea mult.

Există obiceiuri nesănătoase de ascultare?
Muzica a fost folosită ca metodă de tortură. De exemplu, la Guantanamo, au pus în loop o bucată de melodie heavy metal pentru prizonieri, ceea ce a fost extrem de incomod pentru ei, atât cultural, cât și biologic. Eu unul nu cred că există muzică bună sau proastă.

Hmm, OK. Mulțumesc că ne-ai lămurit, Peter.