Stripteuzele care luptă contra rasismului

Pe la începutul lui octombrie, Gizelle Marie se întorcea dintr-o călătorie în interes de serviciu din Washington, DC şi a început să vorbească pe reţelele sociale cu alte dansatoare despre greutăţile pe care le întâmpină încercând să-şi asigure un nivel de trai decent în cluburile de stripease din New York. După ce-a auzit numeroase poveşti similare cu a ei despre tratamente nedrepte, Gizelle şi-a vărsat oful într-o postare pe Instagram.

„M-am săturat să tot aud de dansatoare ca mine din New York care nu primesc ce li se cuvine. Promoteri nenorociţi şi patroni de cluburi, marcaţi banul!", a scris Gizelle, descriind un sistem nedrept de distribuire a salariilor. Curând, au început să curgă comentarii şi mesaje de la alte dansatoare cu acelaşi gen de probleme. Printre ele şi se afla şi Panama, care lucrează în cluburi de striptease newyorkeze de opt ani. Gizelle, Panama şi alte femei au început să vorbească şi au format mişcarea #NYC Stripper Strike.

Una din problemele cu care se confruntă dansatoarele din New York, spun Gizelle şi Panama, e că, în ultimii ani, promoterii şi patronii de cluburi nu mai angajează barmaniţe care să se ocupe strict de bar, ci aduc femei cu mulţi followeri pe reţele sociale ca să atragă clienţi. Cum câştigul barmaniţelor şi al dansatoarelor se bazează mai mult pe bacşişuri, iar scena de dans e adesea lângă sau chiar pe bar, apar confuzii cu privire la cine ia bani de la clienţi. Unele stripteuze spun că barmaniţele le iau banii de pe scena de dans.

Aceste frustrări îndreptăţite au fost minimalizate de unele publicaţii care le-au descris drept certuri între gagici, însă dansatoarele vor să fie clar că nu e o luptă între stripteuze şi barmaniţe, ci o luptă pentru putere şi respect într-un spaţiu care adesea nu oferă nici una, nici alta angajatelor. „Nu împiedicăm pe nimeni să facă bani", a declarat Panama pentru VICE. „Vrem [ca barmaniţele] să-şi facă treaba lor, noi pe-a noastră, promoterii pe-a lor şi patronii de cluburi pe-a lor. Vrem reguli şi regulamente care să fie respectate de toată lumea." Gizelle e de acord şi adaugă că „promoterii şi managerii de club ne-au segregat", tratând barmaniţele preferenţial.

Dansatoarele din mişcarea #NYC Stripper Strike mai spun şi că femeile de culoare sunt discriminate în această industrie. Gizelle şi Panama spun că promoterii angajează foarte rar barmaniţe de culoare sau cu tenul mai închis, iar stripteuzele de culoare prind cu greu ture în serile bănoase sau acces la zonele VIP.

Nu e prima dată când conflictele de muncă au scos la iveală rasismul din cluburile de striptease. Când dansatoarele din clubul Lusty Lady din San Francisco şi-au făcut sindicat în 1997, dansatoarele de toate rasele a reclamat probleme precum lipsa plăţii concediului medical sau a protecţiei faţă de clienţii care le filmau fără permisiunea lor. Dar stripteuzele de culoare au acuzat şi alte probleme, cum ar fi lipsa accesului la oportunităţile oferite dansatoarelor albe şi hispanice.

În cartea Unequal Desires: Race and Erotic Capital in the Stripping Industry, Siobhan Brooks, fostă dansatoare la Lusty Lady, scrie: „Impactul deplin al rasismului din cadrul clubului s-a văzut în chestiunea legată de accesul negreselor la Private Pleasures, o zonă separată de scena principală, dar mult mai bănoasă pentru dansatoare, unde salariile începeau de la 5 dolari pentru 3 minute; dansatoarele puteau câştiga până la 60 de dolari pe oră… Am observat că, deşi femeile de culoare, altele decât negrese, lucrau în zona asta, stripteuzele negrese nu erau programate niciodată." Sindicatul angajatelor a reuşit să schimbe această politică.

Stripteuzele din New York se confruntă cu o problemă complicată şi totuşi foarte des întâlnită în lupta lor pentru tratamente mai bune. Spre deosebire de fetele de la Lusty Lady, ele sunt lucrătoare independente. Asta reduce responsabilităţile clubului şi femeile care prestează activităţi independente nu au dreptul la concediu medical, compensaţii, şomaj şi alte drepturi ale angajaţilor. Se dezbate de ani de zile dacă dansatoarele ar trebui încadrate la activităţi independente şi, începând cu 1998, au avut loc mai multe procese în care dansatoarele au fost reîncadrate ca angajaţi şi au primit salarii datorate din urmă.

Femeile implicate în mişcare îşi fac planul de bătaie. Săptămâna trecută, circa 30 de stripteuze s-au întâlnit la Poletic Justice, un studio de dans la bară din Bronx, să vorbească şi să-şi stabilească strategia. Patroana Poletic Justice, M. Marie, a lucrat ca dansatoare în ultimii zece ani în New York şi a declarat pentru VICE că „bineînţeles" că le va pune spaţiul ei la dispoziţie unor femei care vor să se întâlnească şi să se sprijine una pe alta.

Dansatoarele prezente la întâlnire au declarat pentru VICE că n-au recurs încă la o grevă sau un boicot în mod oficial, deoarece vor să acţioneze strategic. Ştiu că eforturile lor vor avea succes doar dacă li se alătură mai multe dansatoare şi dacă femeile trec peste temeri şi acţionează. Panama speră că dansatoarele vor înţelege că „dacă-i lăsăm pe manageri să se comporte aşa, vor continua s-o facă".

Femeile din mişcarea NYC Stripper Strike nu sunt descurajate de cei care le bagatelizează din cauza meseriei lor. Marie a ironizat ideea că dansatoarele discriminate ar trebui să-şi găsească altă meserie. Pentru Panama, această mişcare pentru drepturi la locul de muncă „nu e cu nimic diferită de ce face Colin Kaepernick": ne asumăm riscuri şi discutăm ca să schimbăm ceva.

„Faptul că vorbim de cluburi de striptease e irelevant", zice Panama. „E 2017 şi încă suntem discriminate la locul de muncă fiindcă suntem femei de culoare."