Cele mai frumoase poezii despre Jandarmeria Română, adaptate după Eminescu

Nici nu am intrat bine în 2019 și Jandarmeria Română a reușit deja să se facă de râs. Uneori am impresia că oamenii ăștia sunt ușor masochiști și inclinația asta a lor spre penibil e intenționată. Altfel, nu îmi pot imagina cum reușesc cu aproape fiecare postare de pe Facebook să-și dea cu stângu-n dreptul.

De la abuzurile din zece august 2018, Jandarmeria Română a încercat cu disperare să-și spele imaginea cu totul felul de clipuri și imagini în care jandarmii par oameni. Ultima astfel de capodoperă a apărut ieri, de ziua lui Mihai Eminescu, că instituția asta are al naibii de multe în comun cu el.

Ultimul lor clip surprinde trei jandarmi (un tip și două tipe) care se plimbă cu câte un pahar de ceai cald în mână. Și cum mergeau ei prin zăpadă, una din tipe începe să fredoneze ceva, în timp ce băiatul bate câmpii cu cât de frumos e afară. A doua tipă întreabă de melodia fredonată și, după ce află că e ziua lui Eminescu, brusc își amintește toate versurile și începe să cânte cu patos. Ce? Tu și cu prietenii sau colegii tăi nu vă apucați să cântați din senin, când vă plimbați?

Cum era de așteptat, clipul ăsta a adunat foarte multe reacții. Meme, glumițe și critici, ca de obicei. Dar, ca niciodată, Jandarmeria Română a reușit să scoată latura poetică a românilor. Secțiunea de comentarii de la clipul cu pricina s-a umplut de poezii de ale lui Eminescu, dar adaptate și dedicate Jandarmeriei Române.

Aici ai patru exemple de poezii cu rimă încrucișată care îți reproduc frumos acțiunile jandarmilor. Nu e nevoie să te gândești la „ce a vrut autorul să zică”, mesajul e evident. Jandarmii te bat până îți ies ochii din cap, dar cu rime.

„Somnoroase Păsărele”, dar cu jandarmi care le bat. Poate de-aia erau somnoroase, săracele.

„Plopii fără soț” sunt acum niște stâlpi fără soț pe lângă care o încasezi. Un fel de blocurile gri, ce să zic.

S-a dus naibii romantismul din „O, rămâi”.

Poate că e mai bine că Eminescu e dus de mult și nu știe că ramurii lui s-au transformat în pulane care-ți bat în geam.

Aici ai o poezie cu rimă împerecheată, dar emoția transmisă e tot aia. Cred că din versurile astea ar putea ieși niște cântece de pahar chiar mișto. Ba chiar un imn al jandarmilor, deși nu cred că lumea ar reacționa prea frumos. Îți amintești cum au răspuns oamenii când a ieșit maneaua lui Bădălău cu „ai lai lai lai lai la, să vină diaspora”.

Uite încă o adaptare la „Pe lângă plopii fără soț…”, dar de data asta a ieșit ceva mai profund. Sper că Jandarmeria Română apreciază faptul că unii români și-au expus sufletul prin rime.

Poezia asta este un dialog încântător dintre un protestatar bătut și un jandarm. Vreme trece, vreme vine, dar jandarmul tot mai dă în tine.

Din nou, romantismul a fost spulberat. Dacă iei oricare poezie despre dragoste și bagi un jandarm printre versuri, mesajul se va transforma dramatic. Noroc cu ceiuțul.

Versurile astea sună mai mult ca un manifest împotriva abuzurilor. De fapt, toate poeziile adaptate și dedicate jandarmeriei sună a manifest, numai că asta de mai sus e ceva mai serioasă. În sensul că nu mă amuză, dar rezonez cu mesajul.

Și, în final, „Luceafărul”. Nu puteam să fac o listă de poezii adaptate de ale lui Eminescu fără cea mai importantă operă a sa. Diferența e că Luceafărul e acum un pulan furios care coboară spre ceafa ta și continuă pân’ la coaste. Am chicotit mai mult pentru că versurile de început sunt inofensive, atmosfera e pașnică, apoi, dintr-o dată, e cu coaste rupte și gaze-n freză. Cam cum a fost și la proteste.