Publicitate
High Hui

Tipul ăsta și-a tratat simptomele de autism cu ciuperci psihedelice

„Tripul mă făcea să mă simt ca într-un film din anii 80’. Am văzut cum ar putea să arate viața fără calculatoare și alte prostii. Mi-a dat mai multă speranță decât mi-aș fi imaginat vreodată.”

de Jesse Noakes; translated by Ana Maria Puiu
14 Februarie 2019, 5:00am

Poză: Fabrizio Verrecchia

În dimineața de după primul lui trip cu trufe din familia Psilocybe, Alyx a coborât radios și a privit-o în ochi pe asistenta socială. În cei șapte ani în care Clare a lucrat cu el, nu a mai reușit să îi întâlnească privirea. De-asta a venit în Amsterdam să ia psihedelice.

Diagnosticat la vârsta de cinci ani cu autism, Alyx, care acum are 26 de ani, a fost nevoit să stea în casă de când a terminat liceul undeva lângă Oxford, în Marea Britanie. Anxietatea socială era atât de gravă încât nu putea să comunice cu clienții pe care-i avea la firma lui mică de reparat calculatoare. Așa că mama lui se descurca cu ei, în timp ce Alyx se ocupa de aparatură. În restul zilei se juca până la 12 ore. „Mi-am petrecut toată viața în izolare și singurătate”, mi-a spus el. „Mă trezeam, stăteam cu ochii în calculator toată ziua, mă jucam, mergeam la somn și a doua zi o luam de la capăt. Nu mi-am dat seama că eram blocat într-un cerc vicios.”

Era incapabil să vorbească cu oricine - chiar și la telefon - sau să iasă afară de unul singur, nu se putea uita la mama lui. Avea anxietate acută, stătea pe internet 12-16 ore în fiecare zi. Până la 16 ani a fost la o școală specială, când a reușit să fie dat afară. De asemenea, nu putea să înțeleagă sau să experimenteze clar emoțiile, limbajul non-verbal i se părea o enigmă și nu descifra ce e ăla sarcasm.

Apoi, pe la sfârșitul lui 2016, Alyx a citit mai multe materiale despre psihedelice și autism – un articol despre un studiu clinic pe MDMA și povestea de pe Reddit a unui tip care spunea că ciupercile magice l-au ajutat enorm cu anxietatea socială – care l-au umplut de speranță. „I-am spus lui Claire că trebuie să mergem în Amsterdam, pentru că e singurul loc unde ciupercile magice sunt legale și trebuie să luăm neapărat. Așa că asta am și făcut.”

De fapt, au folosit trufe– care sunt legale în Olanda și sunt rădăcinile ciupercilor -, iar Claire a mers cu el ca să îi supravegheze tripul (ea deține și conduce o companie care oferă sprijin autiștilor) și și-a asumat un risc profesional imens. De-asta nu le precizez numele întreg. Timp de câteva luni au cercetat beneficiile și riscurile terapiei cu psihedelice și au descoperit că procedura din studiile clinice era destul de simplă. După cum spune psihiatrul Ben Sessa, care a făcut un studiu la Colegiul Imperial din Londra, cele două substanțe, MDMA (drogul recreațional cunoscut ca Molly sau ecstasy) și psilocibina (substanța psihedelică) din ciupercile magice, au efecte terapeutice similare. „Cele două sunt folositoare în mod egal și pot fi schimbate între ele.”

Alyx a citit, în studiul recent asupra MDMA, cum 12 participanți cu autism au avut două sesiuni a câte o zi întreagă, în care luau MDMA sau un placebo într-o cameră confortabilă de terapie cu muzică, artă și flori. Dacă voiau, puteau să vorbească sau să danseze cu cei doi terapeuți care stăteau cu ei în tot acest timp. Puteau și să experimenteze și să-și pună căștile ca să vadă pe unde le hoinărește mintea. Aveau ședințe de terapie înainte, între și după, ca să înțeleagă mai bine procesul experimentării drogului.

Studiul era destul de nesemnificativ, dar rezultatele erau promițătoare. Pentru cei opt participanți care au luat 75, o sută sau 125 de miligrame de MDMA în cele două sesiuni, nivelul de anxietate socială s-a redus cu 50 de procente. În mod semnificativ, când a fost măsurat din nou, după șase luni, nivelul era același. Conform măsurătorilor Liebowitz Social Anxiety Scale (un sistem creat de un psihiatru pentru a afla ce rol joacă anxietatea în viața cuiva), grupul care a folosit placebo avea anxietatea cu mult mai puțin redusă, până când a început să ia MDMA.



Proiectul se baza pe lucrarea de doctorat a cercetătoarei Alicia Danforth - care a lucrat înainte la un studiu asupra psilocibinei - despre anxietatea pacienților care sufereau de cancer în fază terminală. A decis să investigheze experiențele sociale ale adulților autiști care iau MDMA în scop recreativ. Din cei o sută de oameni investigați, în jur de 90 au raportat o comunicare socială îmbunătățită și o creștere la nivelul empatiei și al conexiunii.

Danforth știe că descoperirile sunt doar în fază preliminară. „Sperăm că siguranța și încurajarea de a reduce simptomele anxietății sociale vor aduce mai multe fonduri pentru studiile viitoare”, spune ea. „Suntem nerăbdători să împărtășim cu alți cercetători tot ce am descoperit.”

Este important să precizez că genul ăsta de tratament nu trebuie încercat fără supraveghere. „Studiul a fost realizat în condiții clinice controlate în combinație cu psihoterapie intensă”, spune Christina Nicolaidis, care nu face parte din studiu, profesoară la Universitatea Portland State și editor al Autism in Adulthood. „Asta nu reprezintă un motiv ca să folosești MDMA în afara unui cadru clinic, ca să tratezi anxietatea socială.” Ea spune că e ceva ce merită să fie cercetat mai departe, „dar există mai mulți pași până când poate fi considerat un tratament”.

Decizia lui Claire de a-l ajuta pe Alyx ca terapeut, în afara unui cadru clinic, era incredibil de dificilă. „Era atât de pornit să o facă, atât de pasionat, încât știam că o să o facă, cu sau fără mine”, spune ea. „Era adult în toată firea, s-a documentat – voiam să știu că o să fie în siguranță.” S-au asigurat că totul e ok înainte și în timpul procesului: le-au spus totul părinților, ajutoarelor sociale și psihologului, care au pregătit o evaluare a capacității mentale, ca precauție.

Primul trip al lui Alyx din aprilie 2017, pe o doză mică de trufe cumpărate dintr-un magazin de lângă Airbnb-ul în care stăteau, s-a transformat într-o oră de chicoteli. Claire spune că a fost prima dată când l-a văzut râzând pe bune. „Un râs ca lumea, adevărat, plin de emoție. Era plin de interes și energie și putea vorbi mult mai fluent.”

Câteva săptămâni mai târziu, în Amsterdam, a triplat doza la 45 de grame, care i-ar sparge pe mulți destul de tare. Alyx a simțit că „se instala abilitatea de a simți emoția”. După câteva ore, asculta coloana sonoră dintr-un film, când, deodată, emoția melodiei a devenit valabilă și pentru el, ca și cum ar fi apăsat pe un buton. O privea pe Claire și putea să citescă emoțile de pe fața ei, indescifrabile până atunci. „Am plâns timp de câteva ore”, spune el. „Totul decurgea natural, fără să fiu nevoit să mă gândesc la asta.”

Un lucru important a fost că a putut să facă asta și după ce tripul s-a terminat. Claire a încercat ani de zile să-i explice ceea ce el numea „chestii de oameni” – inflexiuni în conversație, expresii faciale, înțelesuri duble. „Nu înțelegea deloc emoția, deci nu avea limbajul cu ajutorul căruia să exprime ce gândește sau simte”, mi-a spus Claire. „Dar psilocibina i-a oferit abilitățile necesare să facă asta – dintr-o dată a putut să simtă empatie și să aibă conversații întregi.”

În mod sigur, există diferențe între procesul lui Danforth și ce a făcut Alyx. În primul rând, chiar dacă are licența în psihologie și un master în autism, Claire nu este psihoterapeut. Chiar și așa, relația dintre cei doi este foarte strânsă, întemeiată prin contactul constant de-a lungul anilor – el este sigur că nu ar fi putut face asta fără ea.

În timp ce MDMA și psilocibina sunt droguri diferite, se intersectează atunci când sunt folosite ca terapie, spune Albert Garcia-Romeu, un asociat în cercetare la Universitatea Johns Hopkins. El a condus un studiu pe terapia cu psilocibina pentru fumători și a descoperit că 80 de procente s-au lăsat după șase luni de la terminarea acestuia. „Sunt două substanțe diferite, dar duc la același rezultat”, a spus el, adăugând că metodele similare „ajută la promovarea raportului terapeutic, îmbunătățirea sentimentelor prosociale, reducerea fricii și a anxietății post-traumatice și oferă o stare excelentă”.

Sessa, care conduce ultimul studiu la Universitatea Bristol, mi-a spus că efectele MDMA asupra pacienților lui sunt surprinzător de similare cu cel clasic al substanțelor psihedelice. „Toți au raportat o experiență supremă uluitoare, în care spun că au văzut lumina și și-au observat problemele într-un fel diferit.”

Momentul culminant, în ceea ce a experimentat Alyx, s-a petrecut în parcul Delorean în timp ce privea apusul deasupra orașului. S-a întâmplat după o bucată de timp în care „nu era prezent nici el, nici mediul înconjurător”, tipica moarte a ego-ului. „Tot ce pot să spun e că în restul tripului eram ca într-un film din anii 80’. Am văzut cum ar putea să arate viața, fără calculatoare și alte prostii. Mi-a dat mai multă speranță decât mi-aș fi imaginat vreodată.”

Garcia-Romeu mi-a explicat cum cele două părți din tripul lui Alyx, experiența supremă (un moment sau o perioadă de euforie) și pierderea ego-ului (o senzație intensă de conexiune cu lumea din jurul tău), au lucrat împreună la un rezultat pozitiv. „Dependențele, de jocuri online sau droguri, au acest tipar în care te blochezi pur și simplu. Moartea ego-ului te lasă să îți dai seama de acest lucru. În sensul ăsta, cele două se aseamănă destul de mult.” Claire crede că dependența lui Alyx de jocuri e ca o strategie de a face față lucrurilor. „Interacțiunea socială era atât de îngrozitoare pentru el, deci e de înțeles că era prea mult stres, prea mult de procesat, așa că stătea la calculator, unde deținea controlul și nimic rău nu se putea întâmpla.”

Când s-a întors acasă, Alyx a decis să-și facă ordine în casă. A eliberat tot spațiul ocupat de calculatoare și servere. În locul lor a pus fotolii bean bag, lămpi ambientale cu lava și luminițe de Crăciun. A transformat toată camera. „Am încercat să-i dau un aer cât mai trippy. Înainte, toată existența mea se reducea la întreținerea serverelor. Nu puteam să concep altceva… Iar acum, nu m-am mai jucat online de mai mult de un an. Tot ce vreau să fac e să stau pe canapea, să fumez la bong și să povestesc.”

Danforth mi-a atras atenția că MDMA nu „vindecă autismul” – este crucial să înțelegi asta. Iar pentru oamenii care suferă de un autism mai puțin sever, efectul nu e nici pe departe ăsta. Alyx a confirmat, dar a zis că experiențele lui psihedelice i-au schimbat modul în care vedea boala. „Înainte de tripuri, credeam că e ceva de care nu o să scap niciodată, că sunt un fel de om stricat sau subdezvoltat”, a spus el. „Acum știu că am anumite probleme, dar fac tot ce pot ca să cooperez și să le rezolv. Nu pot să vindec boala asta, dar pot să încerc să trăiesc mai ușor cu ea.”

Relațiile lui personale s-au schimbat dramatic – a fost în vacanțe cu prieteni noi, iar, la un seminar despre psihedelice din Londra, a reușit să-și spună povestea în fața sutelor de participanți. A scris și pe un blog despre tripurile sale. „Sunt o persoană diferită acum”, a spus el. „Înainte de asta nu existam cu adevărat, iar acum chiar am o poveste de zis, am un motiv pentru care să trăiesc. Există viață acolo unde obișnuia să nu fie nimic. Îmi place să le povestesc asta tuturor.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
Autism
MDMA
ego
trip
Droguri
psilocibina
anxietate
terapie
ciuperci
trufe
minte
asistent social