Tot ce trebuie să știi dacă n-o să mai ai acces la filme moca pe site-urile din România

La începutul lunii, studiourile internaționale de film au obținut în instanță prima victorie împotriva principalilor furnizori români de internet cu privire la drepturile de proprietate intelectuală. Dacă nu fac apel într-o lună, furnizorii sunt obligați să blocheze două site-uri de streaming de filme, precum și cel mai mare tracker de torrente din lume, The Pirate Bay. Până atunci, site-urile încă pot fi accesate.

Chestia asta a stârnit numeroase reacții panicate din partea utilizatorilor de internet. Lumea se teme că nu va mai avea acces la cultură, prea scumpă pentru salariul minim românesc. Așa că am vorbit cu câteva persoane avizate în domeniul tehnologiilor digitale, să-mi explice care e treaba cu această decizie și de ce n-ar trebui să ne temem încă.

„Decizia instanței e întemeiată în lege”, spune Constantin Vică, lector la Facultatea de Filosofie din București, „dar dacă abordăm problema din punct de vedere moral, asistăm la intervenția puterii judecătorești în contractele private ale unor oameni (utilizatorii cu furnizorii) fără ca aceștia să fie reprezentați în această luptă”. Lectorul, poreclit de unii drept „filosoful netului”, opinează că ceva tot e bine: „lobby-ul unora dintre corporații în privința modificării unor legi nu a avut succes”.

„În România, e interesant că au cerut blocarea prin DNS a domeniilor respective anume”, observă Bogdan Manolea, director executiv Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).

Ca să înțelegi mai bine, el propune o analogie. Tu ești cetățeanul User. Furnizorul tău de net e Poștașu’, iar Cartea cu codurile poștale pe care o deține e lista de DNS-uri. În momentul de față, tu, User, poți cere oricând Cartea de la Poștaș, ca să obții adresa de destinație a The Pirate Bay. The Pirate Bay poate avea adrese diferite fără ca tu să știi. Ce vor studiourile de film să facă e să forțeze Poștașul să nu-ți mai dea Cartea. Astfel, tu nu mai știi cui trebuie să trimiți corespondența.

Astfel, el susține că efectul poate fi limitat. „Probabil că ceea ce doresc reprezentanții drepturilor de autor în asemenea cazuri e să existe o blocare cât de cât minimală a site-urilor respective, astfel încât cineva care nu se pricepe să nu poată să treacă de blocajul respectiv”, bănuiește el.

Alex Lungu și-a dat licența pe piraterie în film. Este editor de film și autorul mini-documentarului „Internetul se închide”. Crede că dacă blocarea se face la nivel de DNS, „înseamnă că omului de rând o să i se pară că site-ul respectiv e jos și că nu mai are soluții”. Pe de altă parte, spune că sunt suficiente alternative pe care să le folosească chiar și cineva care nu știe foarte multe despre asta. Alternative cum ar fi o simplă simplă schimbare de DNS.

Drumurile pe internet pot fi multe. „Utilizatorii pot folosi VPN-uri, browsere ca Tor, sau se vor face mirror-uri pe alte IP-uri ale acelor site-uri, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de o nouă decizie”, zice lectorul.

Paul Cosmovici este avocat pe la Cosmovici Intellectual Property. „Hotărârea este delicată”, spune el. „Platformele cu conținut audiovizual gen Youtube au politici de blocare a utilizatorilor care deschid cont și încalcă drepturi de autor”, referindu-se la cele două site-uri de streaming. „În măsura în care aceste platforme interzise de Tribunalul Municipiului București nu au conturi ale terților, fiind vorba de un singur proprietar, e suficientă o singură încălcare pentru a putea fi interzise.”

Din partea companiilor telecom se așteaptă un apel. „Probabil e cu recurs, așa că vreo doi ani tot mai durează”, estimează el.

Directorul executiv ApTI nu are acces la dosar, dar nu exclude varianta ca filmeonline2013.biz și filmehd.net să fi avut cel mai mare trafic, motiv pentru care sunt vizate în dosar. „Dar e o supoziție”, ține să menționeze.

„Strategia reclamanților e să dea un exemplu. Întrebarea e: de ce abia acum?”, pune problema avocatul. „Piraterie există de peste zece ani. Probabil că piața locală a început să devină cu adevărat importantă și am intrat pe radarul lor, a unor companii precum Columbia, Sony Pictures etc. Ăștia nu dau bani pe avocați, dacă nu simt o îmbunătățire comercială.”

Peste hotare, există chiar și legislație împotriva utilizatorilor care accesează conținut considerat drept proprietate intelectuală. În Marea Britanie, există un sistem prin care te alegi cu avertizare, deconectare și respectiv tăierea abonamentului. Se stipulează clar în lege că se pot bloca site-uri. De asemenea, Franța a trecut legea HADOPI, care a făcut prima victimă încă din 2012.

În UE, sunt decizii care au fost mai explicite din partea instanțelor, referitoare la ce și cum anume să se blocheze. „Sunt altele care au fost mult mai vagi, astfel că furnizorii au decis asta de comun acord cu deținătorii de drepturi. Și sunt unele în care cererile de blocare nu au avut succes”, îmi spune Manolea.

Dar e vorba și de legături geopolitice care trec de Atlantic. Vică îmi atrage atenția asupra unei strategii de protecție a drepturilor de autor mai puțin cunoscute de publicul larg:

Manolea de la ApTI spune clar că furnizorul de servicii de internet nu poate fi un intermediar care să decidă ce ajunge și ce nu la utilizatori. „Nu vorbim doar de încălcarea dreptului de autor, sunt o grămadă de alte domenii sensibile, de la fake news la terorism”. Ba chiar, prin asta se poate crea un precedent periculos pentru cenzură.

Nu se știe niciodată cât și cum se va întinde blocarea accesului la anumite site-uri și servicii pe viitor, mai crede Manolea.

De obicei, furnizorii se supun instanțelor. Unii, abia după ce se ajunge la o decizie definitivă și irevocabilă. În alte țări, ei preferă să aibă o înțelegere cu titularii în afara tribunalelor. Un soi de tranzacție non-judiciară. Asta din urmă ridică și mai multe probleme, pentru că se poate încadra la cenzură în baza unor terți.

Vică spune că efectul final va fi că se vor crea niște comunități mai închise, unde oamenii vor partaja în continuare, iar blocarea site-urilor de streaming nu înseamnă automat și încetarea pirateriei sau creșterea vânzărilor la filme și/sau muzică.

Nici măcar avocatul pe proprietate intelectuală nu își face iluzii. „Nimeni nu scapă de piraterie”, spune el, „dar se diminuează fenomenul, iar asta favorizează casele de producție”. Știe că jocul ăsta de-a șoarecele și pisica se întâmplă doar „pentru ca studiourile de filme să facă mai mult profit. „Acum poți, de exemplu, să închiriezi de pe Amazon un film pe streaming online, cu doi-trei euro. Automat o să se civilizeze piața noastră. E o chestie bună, e un prim pas”, adaugă Cosmovici.

Cu toate astea, însă, studiile arată că vânzările nu cresc odată ce este închisă pirateria. „Iar constrângerea nu prea funcționează, ba din contră”, crede Lungu.

„Dar nu înseamnă că pirații, odată deveniți legali, vor renunța de tot la variantele ilegale. Iar cât timp există atât de multă sărăcie, nimeni nu-și imaginează că, peste noapte, chiar și cu toate sursele de piraterie tăiate, se va apuca cineva să dea bani pe filme.”